Sâmbătă, 25 august 2018, în Parohia "Sfântul Anton de Padova" din Faraoani, 132 de adolescenţi au primit sacramentul Mirului, în cadrul Liturghiei pontificale celebrată de PS Petru Gherghel, păstorul Diecezei de Iaşi. La această sărbătoare a participat şi episcopul auxiliar Aurel Percă, împreună cu 27 de preoţi.
Pentru comunitatea catolică din Faraoani, data de 25 august a fost un prilej de bucurie, emoţie şi aşteptare. 132 de tineri l-au primit pe Duhul Sfânt prin ungerea sfântă conferită de episcopii diecezei noastre.
După o pregătire de unsprezece luni, în care copiii s-au pregătit temeinic pentru a asimila învăţătura lui Cristos şi despre Cristos, cu emoţie, la ora 10, candidaţii la sfântul Mir aşteptau păstorul diecezei la umbra unei cruci ce stă aşezată la intrarea pe strada Bisericii.
La această sărbătoare a luat parte întreaga comunitate, arătându-le astfel susţinerea, sprijinul pe care îl au din partea acelora care merg înaintea lor cu semnul credinţei.
În acest sens, preoţii parohiei au organizat o celebrare penitenţială, vineri, 24 august, celebrare la care au fost invitaţii toţi candidaţii la sfântul Mir, părinţii şi naşii lor. Pentru o mai bună spovadă au fost invitaţi mai mulţi preoţi, din diferite parohii.
Animarea liturgică a fost întreţinută atât de candidaţii la sfântul Mir, cât şi de tinerii şi corul mare al parohiei, arătând astfel bucuria şi însemnătatea sărbătorii.
Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de către episcopul auxiliar Aurel Percă, o predică în care s-a subliniat importanţa asimilării şi în acelaşi timp al semănării, cuvântului lui Dumnezeu în lumea întreagă.
La sfârşitul celebrării, părintele paroh, Felix Măriuţ, şi un tânăr care a primit sacramentul Mirului şi-au exprimat mulţumirile faţă de întreaga comunitate şi mai ales faţă de cei care primiseră sfântul Mir.
Finalul celebrării s-a încheiat cu binecuvântarea specială pentru adolescenţii proaspăt miruiţi de către PS Petru Gherghel şi cu angajamentul din partea candidaţilor; acela de a fi flori deschise, calde, care doresc să îmbete pe toţi cu parfumul iubirii Duhului Sfânt.
Cu siguranţă data de 25 august 2018 va rămâne sculptată pentru totdeauna în mintea şi inima acelora care au primit sacramentul Mirului, iar pentru întreaga comunitate va rămâne o filă de istorie în care se va face referinţă, o filă pe care stau aşezate numele copiilor întăriţi de Duhul Sfânt, o filă care va vorbi viitorului despre rădăcinile creştine ale comunei Faraoani.
Pr. Alexandru Roca
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
- 25 august: Faraoani: Administrarea Mirului
- un album pe contul de Facebook al Parohiei Faraoani
