Sâmbătă, 9 iulie 2022, cu emoţie şi entuziasm, 11 copii din Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Focuri şi 25 de copii din filiala "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Fântânele au primit sacramentul Sfântului Mir prin mâinile Preasfinţitului Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi.

Preasfinţitul Petru a binevoit să fie prezent în ambele comunităţi pentru ca fiecare să simtă din plin acest moment de har. Astfel că, la ora 9.00, după ce părintele paroh, Petru Antonică, împreună cu adolescenţii şi copiii candidaţi şi cu întreaga comunitate l-au primit pe episcop într-o atmosferă de mare sărbătoare, a început Sfânta Liturghie în comunitatea din Fântânele, la care au concelebrat cinci preoţi. În comunitatea din Focuri Sfânta Liturghie a început la ora 11:30 şi au concelebrat 11 preoţi.

La ambele celebrări candidaţii pentru sacramentul Mirului au cântat, au citit lecturile şi rugăciunea credincioşilor. Ca semn de mulţumire pentru darurile primite de la Duhul Sfânt, la ofertoriu, o parte dintre cei miruiţi au adus în faţa altarului câteva daruri.

Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de PS Petru care a explicat, într-un mod dialogat, misiunea la care suntem chemaţi prin revărsarea Duhului Sfânt.

Momentul culminant şi plin de emoţii atât pentru cei care urmau să primească Mirul, dar şi pentru naşi, a fost ungerea cu sfânta crismă. Prin dobândirea Duhului Sfânt devenim martori ai lui Cristos şi astfel putem să mărturisim cu tărie credinţa creştinească.

Duhul Sfânt să rămână mereu în inimile celor miruiţi şi să-i ajute să fie adevăraţi fii ai Bisericii care îşi trăiesc, îşi apără şi îşi mărturisesc credinţa.

Pr. Petru Antonică, paroh

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 9 iulie: Focuri şi Fântânele: Administrarea Mirului