|
| © Vatican Media |
Gărzile puse să supravegheze mormântul lui Cristos
Falsitate care poluează vestirea
de Simone Caleffi
"Plecând în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare, au alergat să dea de ştire discipolilor lui" (Mt 28,8). Frica şi bucuria sunt sentimentele aparent contrastante ale Mariei din Magdala şi ale celeilalte Marii, care "după ce a trecut sâmbăta, în zorii primei zile a săptămânii" (v. 1), au mers la locul în care a fost depus trupul mort al lui Isus, luat de pe cruce. Totuşi, nu găsesc scena exact aşa cum şi-au imaginat. De fapt, în locul cadavrului este un mormânt gol şi în locul Domnului, un înger. Dar cel iubit nu întârzie să se manifeste. "Şi, iată, Isus le-a ieşit în întâmpinare şi le-a zis: «Bucuraţi-vă!». Iar ele, apropiindu-se, i-au cuprins picioarele şi l-au adorat" (v. 9). Câtă emoţie în acest tablou pe care evanghelistul îl schiţează cu afect nedisimulat! Cele două Marii nu au motiv să se teamă, spune Isus însuşi: acum misiunea lor este aceea de a merge ca să dea de ştire "fraţilor" lui Isus să meargă acolo de unde a pornit drumul evangheliei, în Galileea, loc în care îl vor vedea din nou (v. 10).
Sentimentelor femeilor se opune meschinăria laşă a celor care sunt responsabili de moartea Domnului. De fapt, "după ce au plecat ele, iată că unii din gardă au venit în cetate şi au dat de ştire arhiereilor despre toate cele întâmplate" (v. 11). Incredibil, chiar ei relatează adevărul despre cele întâmplate: Isus a înviat cu adevărat. Şi apoi care puteau fi celelalte explicaţii cu privire la dispariţia trupului său? Era mort numai aparent şi după un scenariu compus ca la carte şi-a revenit? Conducătorii preoţilor, "reunindu-se în consiliu cu bătrânii, au dat suficient de mulţi arginţi soldaţilor, zicând: «Să spuneţi: [Discipolii lui au venit noaptea şi l-au furat pe când noi dormeam!]. Şi dacă va afla guvernatorul despre asta, îl vom convinge noi şi vă vom scăpa de neplăceri». Ei, luând arginţii, au făcut aşa cum au fost instruiţi. Astfel, zvonul acesta s-a răspândit la iudei până azi" (v. 12-15).
Andrea Tornielli, în Viaţa lui Isus. Cu comentariul Papei Francisc, editat de Piemme în 2022, scrie că era mare în soldaţi "frica datorită a ceea ce au văzut, datorită pietrei care părea că se mişcă singură, împinsă de o forţă misterioasă. Şi datorită acelei umbre pe care li s-a părut că au întrevăzut-o ieşind din mormânt. Au fost plătiţi splendid, vor minţi aşa cum cereau cei care i-au tocmit". Probabil punctul se află chiar aici: corupţia, minciuna, convenienţa.
Efectiv, textul lui Matei care se proclamă în liturghia de luni din octava Paştelui relatează - sunt cuvinte rostite de Papa Francisc la Regina Coeli din 18 aprilie 2022 - că "vestirea poate întâlni un obstacol: falsitatea. De fapt, evanghelia relatează «o contra-vestire». Care este? Aceea a soldaţilor care au fost de pază la mormântul lui Isus. Ei sunt plătiţi cu - spune evanghelia - «suficient de mulţi arginţi» (v. 12), o sumă frumoasă, şi primesc aceste instrucţiuni: «Să spuneţi: Discipolii lui au venit noaptea şi l-au furat pe când noi dormeam» (v. 13). Voi dormeaţi? Aţi văzut în somn cum îi furau trupul? Există o contradicţie acolo, dar o contradicţie în care cred toţi, pentru că sunt la mijloc banii. Este puterea banului, celălalt stăpân despre care Isus spune că nu trebuie să-i slujim niciodată. Sunt doi stăpâni: Dumnezeu şi banul. Să nu slujim niciodată banului! Iată falsitatea, logica ascunderii, care se opune vestirii adevărului. Este o amintire şi pentru noi: falsităţile - în cuvinte şi în viaţă - poluează vestirea, corup înăuntru, duc din nou la mormânt. Falsităţile ne duc înapoi, ne duc chiar la moarte, la mormânt. În schimb, Cel înviat vrea să ne scoată din mormintele falsităţilor şi ale dependenţelor. În faţa Domnului înviat există acest alt «dumnezeu»: dumnezeul ban, care murdăreşte tot, ruinează tot, închide porţile spre mântuire. Şi asta este peste tot: în viaţa zilnică există ispita de a adora acest dumnezeu ban".
Cuvintele pontifului ne fac să trecem de la un simplu portret al gărzilor corupte la o reflecţie introspectivă asupra vieţii credincioşilor care adesea, purtată de grijile lumii, este contrară evangheliei, în pofida botezului primit. Până când - tot cu limita care derivă din păcat, din voinţa slabă a omului, mai înclinată să dea ascultare glasului ispititorului decât glasului Tatălui - creştinii nu vor decide (convertirea este un proces care trebuie să fie mereu activ în viaţa spirituală) pentru o opţiunea fundamentală în favoarea onestităţii, a adevărului, a renunţării la convenienţa personală şi din partea economică. De fapt, "mamona" are puterea de a înclina inima spre o aplecare din care nu se mai poate ridica, odată ce alegerea a fost greşită.
Mania banului conduce viaţa pe un drum în marşarier, nu în sensul de a deveni copii, aşa cum însuşi Isus în evanghelie ne îndeamnă să facem, ci în semnificaţia inversă a unei involuţii spre egoismul adult al persoanei care, în schimb, în ardoarea tinereţii s-a lăsat purtată de un ideal care nu era imposibil de realizat, de o speranţă autentică şi nu de o utopie goală. Adesea ceea ce se întâmplă în viaţă ne face să regresăm la o stare de conservare (până la urmă, ce face un mormânt dacă nu să conserve un răposat?) în loc să ne dea curajul de a abandona siguranţe consolidate în favoarea bătăilor de aripi care indică forţa de a schimba ceea ce este reversibil. Până la urmă în viaţă trebuie să decidem: putem juca partida profitului personal, până la dispreţuirea adevărului, sau să jucăm totul pentru tot, chiar şi viaţa însăşi, cu scopul de a mărturisi învierea lui Cristos.
(După L'Osservatore Romano, 24 aprilie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
