De M. Chiara Biagioni

O rugăciune pentru Europa, mai ales pentru cei mai săraci care locuiesc în ea. Pentru pacea în ţările victime ale războaielor şi violenţelor. Pentru refugiaţi şi pentru "cei care se îngrijesc de ei". Pentru responsabilii politici pentru ca să ştie să ia deciziile lor "cu înţelepciune, spirit de slujire, promovând binele comun şi acordând atenţie mai ales păturilor mai vulnerabile, celui care nu are glas". Episcopii delegaţi din toate Conferinţele Episcopale din Uniunea Europeană s-au reunit miercuri seara, 23 octombrie 2019, în rugăciune în biserica "Notre Dame du Sablon" la Bruxelles, unde a fost celebrată o "Liturghie pentru Europa" care a marcat începutul Adunării de toamnă a COMECE (Comisia Episcopatelor din Uniunea Europeană). "Chiar în aceste zile Europa înfruntă o etapă nouă cu un nou parlament şi o nouă comisie", aminteşte părintele Manuel Barrios Prieto, secretar general al COMECE. Episcopii se vor confrunta despre "modul de a contribui, ca Biserici din Europa, la procesul european, pentru a favoriza un climat de dialog, de ascultare, de însoţire, pentru a fi astăzi, în acest ţinut, un glas profetic".

Adunarea a fost zguduită de ştirea găsirii la Londra a 39 de corpuri găsite fără viaţă într-un container. Tragedia a avut loc într-o zonă industrială din Essex, în sud-estul Angliei. Printre victime este şi un adolescent. Camionul provenea din Bulgaria. Probabil şi această tragedie este legată de imigraţia clandestină. "Este un scandal ca în Europa să se mai poată muri astfel". Mai mult decât mânie, este un strigăt de oroare cel pe care-l rosteşte cardinalul Jean-Claude Hollerich, arhiepiscop de Luxemburg şi preşedinte al COMECE. "Şi fiind creştini nu putem să tăcem. Mă întreb: cum să vorbim despre identitate creştină dacă oamenii continuă să moară astfel şi aceste tragedii nu ne mai ating?". Gândul cardinalului Hollerich se îndreaptă imediat spre responsabilii politici. "Morţii spun, ba chiar strigă, că trebuie făcută o politică a migraţiei. Dar nu este suficient: trebuie să ajutăm şi ţările din unde fug migranţii, predispunând un mare proiect, un plan de ajutor". Venit direct de la Roma, unde participă la Sinodul pentru Amazonia, cardinalul avertizează: "Schimbarea climatică va face şi mai dificilă această situaţie şi numărul migranţilor este destinat să crească".

"Există un raport direct între rugăciune şi angajarea pentru a crea mentalităţi şi a influenţa asupra elaborării legilor", afirmă monseniorul Mariano Crociata, episcop de Latina şi vice-preşedinte al COMECE. Biserica prezentă în Europa nu s-a întors în cealaltă parte şi ia asupra sa toată oroarea şi durerea morţilor de-a lungul căilor imigraţiei clandestine. Episcopul italian vorbeşte despre "descoperirea macabră" şi avertizează: "Nimeni până astăzi, în Europa şi în fiecare ţară, n-a reuşit să ia în mână situaţia. Adevăratul nod, care reiese din această dramă, este că se urmăreşte urgenţa, se plânge asupra tragediei, dar nu se ia nicio decizie concretă pentru a da o direcţie problemei care să iasă din abordarea extremă a populismului sau a primirii necondiţionate. Se simte mai mult ca oricând urgenţa unei angajări de a gestiona fenomenul intervenind în ţările de origine şi reglementând intrările şi prezenţele".

"Nu există nimic mai genuin uman care să nu aibă ecou" în inima discipolilor lui Cristos. Au răsunat cuvintele Conciliului al II-lea din Vatican în omilia monseniorului Czeslaw Kozon, arhiepiscop de Copenhaga şi delegat al episcopilor scandinavi. Creştinii în Europa? Trebuie să fie "persoane de speranţă" şi "în mod fundamental optimişti". Şi totuşi, sunt multe cauzele care zădărnicesc această atitudine: polarizarea opiniilor, schimbările chiar radicale în panorama politică, mobilitatea persoanelor, irelevanţa pe care o are religia pentru multe persoane. "Nu există soluţii rapide şi uşoare pentru a răspunde la toate acestea". Dar şi atunci când lucrurile au mers în mod greşit şi ireversibil, reconcilierea acestor răni "nu este numai un punct de plecare", cere "un proces permanent" dar posibil.

(După agenţia SIR, 24 octombrie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu