CEI: "Europa oarbă şi surdă cu privire la persecutarea creştinilor"

Europa este "distrată şi indiferentă, oarbă şi mută în faţa persecuţiilor ale căror victime sunt astăzi sute de mii de creştini". Asta afirmă preşedinţia CEI într-un "apel" cu care convoacă şi o zi de rugăciune, la 15 august 2014, pentru creştinii persecutaţi.

CEI leagă denunţarea sa cu apropiata călătorie a Papei în Coreea şi cu istoria Bisericii coreene, făcută în parte din martiri. Tema călătoriei papale, aminteşte preşedinţia CEI, este "Tineri din Asia! Treziţi-vă! Gloria martirilor străluceşte peste voi: «Dacă am murit cu Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu El»".

"Sunt cuvinte - afirmă episcopii - pe care am vrea ca să poată zdruncina şi această Europă a noastră, distrată şi indiferentă, oarbă şi mută în faţa persecuţiilor ale căror victime sunt astăzi sute de mii de creştini. Dacă lipsa de libertate religioasă, care stă la baza celorlalte libertăţi umane, sărăceşte zone vaste din lume - comentează preşedinţia CEI -, un Calvar autentic uneşte botezaţii din ţări ca Irak şi Nigeria, unde sunt marcaţi pentru credinţa lor şi făcuţi obiect al atacurilor continue din partea grupurilor teroriste; alungaţi din casele lor şi expuşi la ameninţări, samavolnicii şi violenţe, cunosc umilirea gratuită a marginalizării şi a exilării până la ucidere. Bisericile lor sunt profanate: vechi relicve, precum şi statui ale Sfintei Fecioare Maria şi ale sfinţilor, sunt distruse de un integralism care, în definitiv, n-are nimic autentic religios. În aceste zone prezenţa creştină, istoria sa mai mult decât milenară, varietatea tradiţiilor sale şi bogăţia culturii sale - avertizează episcopii italieni - este în pericol: riscă dispariţia chiar din locurile în care s-a născut, pornind de la Ţara Sfântă".

"În faţa unui asemenea atac la adresa fundamentelor civilizaţiei, demnităţii umane şi drepturilor sale - explică nota - noi nu putem să tăcem. Occidentul nu poate continua să-şi îndrepte privirea în altă parte, având iluzia că poate să ignore o tragedie umanitară care distruge valorile care au forjat-o şi în care creştinii plătesc prejudecata care îi confundă în mod nediscriminat cu un model precis de dezvoltare".

De aici apelul şi convocarea unei zile de rugăciune pentru 15 august, "în solemnitatea Adormirii Maicii Domnului, ca semn concret de participare cu toţi cei care sunt încercaţi de reprimarea dură".

Intervievat de Radio Vatican, cardinalul Angelo Bagnasco a spus: "Fac apel la toate media - pentru că sunt media care au, după părerea mea, instrumentele adecvate - pentru că la fiecare cinci minute nu se mai poate tolera uciderea unei persoane din motive de credinţă, din niciun motiv, dar înainte de toate din motive de credinţă. Dacă media ar fi mult mai prezente, atente - în fiecare zi, aş îndrăzni să spun, dacă ar fi cazul - pentru a pune în atenţia lumii - mai ales pentru naţiunile occidentale care sunt cele mai distrate în mod intenţional - acest fapt inacceptabil inuman, cred că responsabilii ar începe să gândească un pic diferit".

Preşedintele episcopilor italieni explică la postul de radio pontifical că înşişi creştinii trebuie să se angajeze pentru această cauză, care are ca adversari şi interese economic: "Poate pentru că nu mai avem curajul de a ne numi creştini - argumentează cardinalul - nu mai este perceput, cel puţin de o anumită gândire unică tipic occidentală, o valoare foarte mare, chiar propriul pântece, propriile origini ale propriei culturi, ale propriei societăţi. Pe de altă parte cu siguranţă şi pentru interese de tip economic pe care există frică de a le contrazice, deci este mai bine mai degrabă să tăcem şi să ne prefacem că nu este nimic decât să punem în pericol raporturi economice".

(După Vatican Insider, 2 august 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu