Eduard Lisacoschi a fost condus pe ultimul drum

În cimitirul Eternitatea din Iaşi a avut loc înmormântarea domnului inginer Eduard Lisacoschi, născut la 31 octombrie 1931 în Botoşani şi decedat la 20 noiembrie 2020, în Iaşi. PS Iosif Păuleţ a oficiat ritualul înmormântării celui care a fost între anii 1948-1949 ministrantul Fericitului episcop martir Anton Durcovici.

La venerabilă vârstă de 89 de ani, după o viaţă de credinţă autentică, Eduard Lisacoschi îşi încheie drumul pe acest pământ, păşind în casa Tatălui ceresc. Înmormântarea lui a avut loc marţi, 24 noiembrie 2020, în cimitirul Eternitatea din Iaşi, în prezenţa familiei îndoliate şi a celor care au ţinut să-i aducă un ultim omagiu. Totul într-un cadru sobru, recules şi demn!

PS Iosif Păuleţ a oficiat recviemul şi ritualul înmormântării, conducându-l pe ultimul drum pământesc pe cel care a fost cândva, cu mulţi ani în urmă, ucenicul episcopului Anton Durcovici, ministrantul lui. Au fost prezenţi pr. Paul Budău, paroh şi decan, precum şi alţi trei preoţi concelebranţi.

Părintele Fabian Doboş a ţinut predica, în cadrul căreia a evocat credinţa puternică a răposatului Eduard Lisacoschi, găsind potrivită pentru el expresia de "profesor al credinţei". Această credinţă a fost încercată, s-a dovedit fidelă şi neclintită. Fidelitatea lui este răsplătită de Dumnezeu care primeşte la sine un mărturisitor. Întâlnindu-l pe episcopul martir Anton Durcovici în viaţa pământească, acum i se dă ocazia să-l revadă în patria din cer. Trăirea credinţei lui "Edy", aşa cum a fost numit de părintele predicator, s-a arătat de-a lungul deceniilor în ataşamentul lui faţă de Biserică, în prezenţa constantă la Sfânta Liturghie.

După încheierea cuvântului omiletic, vocea PS Iosif Păuleţ intona cuvintele: "Îngerii să te conducă în paradis, acolo să te-ntâmpine martirii..." Cine nu s-ar gândi că primul dintre martiri nu ar fi chiar Anton Durcovici, la ale cărui Sfinte Liturghii, oficiate în capela palatului episcopal, a participat de atâtea ori în taină!? În intimitatea lui Isus euharisticul erau doar ei doi, sorbind forţă dumnezeiască pentru momentele sumbre care aveau să întunece cerul Bisericii locale din acele timpuri.

La finalul celebrării, după rugăciuni şi cântări, PS Iosif Păuleţ a ţinut să încurajeze şi să mângâie cu potrivite cuvinte familia îndoliată, îndeosebi soţia şi sora răposatului. Preasfinţia Sa a transmit mesajul de condoleanţe din partea PS Petru Gherghel care şi-a exprimat regretul că nu a putut fi de faţă. În puţinele cuvinte rostite, a evidenţiat eroismul răposatului şi fermitatea lui în credinţă.

Moartea acestui creştin catolic vertical, cu o admirabilă teamă de Dumnezeu şi o reverenţă din ce în ce mai rar întâlnită, înseamnă trecerea la cele veşnice a unuia dintre martorii direcţi ai unei istorii în care Biserica lui Cristos a fost ornată cu sângele martirilor, rezistând unei dezlănţuiri diabolice prin oameni pentru care Cristos reprezenta sensul prim şi ultim al existenţei lor umane. Eduard Lisacoschi a suferit pentru Cristos, a crezut în el cu toată puterea fiinţei lui.

Domnul să primească întreaga slujire a vieţii lui, dăruindu-i cu generozitate răsplata slujitorului credincios şi aşezându-l în rândul aleşilor şi drepţilor săi!

Requiescat in pace!

Pr. Cristian Diac

*

Mesajul PS Petru Gherghel

Îndurerată familie Lisacoschi,
am luat act cu durere despre încetarea din viată a domnului Edy Lisacoschi, martorul autentic al Marelui şi Fericitului Episcop Martir Anton. Suntem pe drept recunoscători domnului Eduard pentru mărturia plină de suflet şi profunda convingere despre măreţia sufletului episcopului nostru, adevărat apostol curajos, exemplu şi chemare vie întru apărarea demnităţii creştinului catolic de Iaşi. Îi aducem prinos de mulţumire domnului Eduard şi întregii familii pentru exemplul de credinţă arătat credincioşilor noştri şi ne rugăm pentru fericirea lui veşnică, alături de Cel căruia i-a slujit atâţi ani ca ministrant. În veci amintirea domnului Eduard lângă marele nostru martir, Fericitul Anton, şi în veci pomenirea lui!

Să se odihnească în veci!

PS Petru Gherghel, episcop emerit

* * *

Eduard Lisacoschi, ministrantul Fericitului Anton Durcovici, a fost chemat la Tatăl ceresc