Editura "Sapientia": Cinci noi cărţi
Din istoria comunităţilor catolice din Moldova
Editura "Sapientia" anunţă apariţia cărţii Din istoria comunităţilor catolice din Moldova, scrisă de Silviu Văcaru. Cartea apare în colecţia "Istoria Bisericii", formatul 17x24, are 284 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 25 lei.
Când vorbim despre monografie, ca gen literar, vorbim de o tratare a unei singure probleme, dar care încearcă să o investigheze din toate unghiurile posibile şi sub toate aspectele sale. Monografia devine sau se constituie astfel într-o lucrare de sinteză. Monografistul, pentru ca rezultatul cercetării sale să fie cât mai credibil, trebuie să respecte anumite reguli şi, totodată, să posede reale cunoştinţe din domeniul spre care s-a orientat. În primul rând, el trebuie să observe lucrurile aşa cum sunt, nu cum ar dori să fie, evitând prejudecăţile şi posibilele subiectivităţi personale. Monografia presupune redarea faptelor reale, fără ajustări, înfrumuseţări, hiperbole sau alte figuri de stil ce ţin de domeniul literaturii.
De la această premisă porneşte şi dl. dr. Silviu Văcaru, cercetător la Institutul de Istorie "A.D. Xenopol" din Iaşi, în lucrarea apărută recent la Editura Sapientia, cu titlul: Din istoria comunităţilor catolice din Moldova. Autorul constată că, în ultimii ani, au apărut numeroase monografii săteşti scrise, de cele mai multe ori, de oameni pasionaţi de istorie şi de trecutul localitaţii în care s-au născut sau în care au trăit. Însă, "multe dintre acestea, din cauza amatorismului de care dau dovadă autorii, prin informaţiile pe care le vehiculează, nu fac altceva decât să creeze confuzie în rândul cititorilor". De aceea apreciază efortul pe care l-a depus Departamentul de Cercetare Istorică al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi care, pentru a lumina trecutul comunităţilor catolice din Moldova, s-a înconjurat de numeroşi specialişti şi a publicat mai multe monografii.
Ca unul care face parte din această echipă a Departamentului de Cercetare Istorică, dl. Silviu Văcaru subliniază probitatea ştiinţifică a cercetătorilor care, în efortul lor ce cercetare a istoriei unei comunităţi catolice, au căutat date şi informaţii în documentele oficiale aflate în diferite fonduri de arhivă. Această muncă este, desigur, una dificilă, având în vedere că cercetătorul se simte obligat să intre oarecum în polemică cu autorii monografiilor precedente, a căror autoritate este, în concepţia majorităţii cititorilor, mai presus de orice îndoială. Însă consultarea unor documente de arhivă mai puţin accesibile celor ce scriu despre trecutul acestor comunităţi din cauza necunoaşterii paleografiei româno-chirilice a deschis direcţii de cercetare nebănuite.
Volumul de faţă este alcătuit din cinci studii. În primul studiu, autorul tratează despre "Bejenari catolici transilvăneni în ţinuturile Bacău şi Roman (sfârşitul secolului al XVIII-lea - prima jumătate a secolului al XIX-lea". Următoarele patru studii prezintă informaţii despre comunităţile catolice din Sagna, Horgeşti, Butea şi Hălăuceşti.
Cartea este completată cu un bogat indice de nume şi locuri amintite în paginile volumului de faţă.
Pentru numeroasele informaţii pe care le oferă, dar şi pentru mai marea sa apropiere de adevărul istoric, recomandăm această carte tuturor celor pasionaţi de istorie, dar mai ales celor care doresc să cunoască mai bine istoria acestor comunităţi catolice moldovene.
Laurenţiu Turbuc
*
Dinamica păstoririi Biserici Romano-Catolice din Moldova de la înfiinţarea Episcopiei de Iaşi (1884) până în prezent. Vol. 1. : Nicolae Iosif Camilli, Dominic Jaquet, Alexandru Theodor Cisar, Mihai Robu
Editura "Sapientia" anunţă apariţia cărţii Dinamica păstoririi Biserici Romano-Catolice din Moldova de la înfiinţarea Episcopiei de Iaşi (1884) până în prezent. Vol. 1. : Nicolae Iosif Camilli, Dominic Jaquet, Alexandru Theodor Cisar, Mihai Robu, lucrare coordonată de dr. Iosif Tamaş. Cartea apare în colecţia "Istoria Bisericii", formatul 17x24, are 344 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 30 lei.
La 130 de ani de la înfiinţarea Diecezei de Iaşi, Departamentul de cercetare al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi, în parteneriat ştiinţific cu Departamentul de Cercatare Istorică al Episcopiei de Iaşi, propune cercetătorilor şi cititorilor primul volum al proiectului: Dinamica păstoririi Bisericii Romano-Catolice din Moldova de la înfiinţarea Episcopiei de Iaşi (1884) până în prezent.
Proiectul parcurge şi reactualizează memoria principalelor evenimente religioase care s-au desfăşurat pe teritoriul Moldovei în perioada menţionată în titlu, iar prezentul volum se opreşte la jumătatea secolului al XX-lea. Au fost surprinse iniţiativele pastoral-canonice, cultural-didactice şi social-caritative pe care primii episcopi de Iaşi le-au avut şi le-au dezvoltat, într-o dinamică a păstoririi, pe teritoriul diecezei, în Moldova.
Din 1818, când a încetat existenţa Episcopiei de Bacău, catolicii de la Est de Carpaţi erau organizaţi în Vicariatul Apostolic al Moldovei, păstorit de un vicar apostolic. Din anul 1881 această funcţie a fost ocupată de către episcopul italian Nicolae Iosif Camilli, OFMConv., iar după ce a primit placet-ul regelui Carol, Papa Leon al XIII-lea a înfiinţat Dieceza de Iaşi, la 27 iunie 1884, şi l-a numit episcop pe acelaşi Nicolae Iosif Camilli. În cele două perioade de păstorire a Diecezei de Iaşi (1884-1894 şi 1904-1915) episcopul Camilli a fost omul datoriei, pătruns în adâncul fiinţei de marea răspundere ce o avea în faţa lui Dumnezeu, aceea de a transmite oamenilor vestea mântuirii, primită prin apostoli, de la Isus Cristos. Slujirea poporului creştin reprezenta pentru episcop elementul definitoriu al identităţii urmaşilor lui Isus Cristos. Drept urmare, într-o societate în care sărăcia şi violenţa lăsau mereu urme de distrugere, aşa cum se găsea Moldova spre sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, a sluji dreptatea şi pacea a devenit pentru episcopul Camilli o atitudine necesară şi firească în zidirea unei Biserici romano-catolice locale trainice şi a unei societăţi civile noi şi stabile.
Au urmat, în perioada oarecum de tranziţie, episcopii Dominic Jaquet şi Alexandru Theodor Cisar. Şi-au îndeplint cu râvnă şi statornicie obligaţiile misiunii pastorale la care au fost învredniciţi, spre slava lui Dumnezeu şi propăşirea poporului nostru.
Numirea Excelenţei sale Mihai Robu a reprezentat un mare eveniment, în Dieceza noastră, ce a trasat un nou parcurs dinamicii păstoririi acestui popor moldav.
Plecând de la hrana oferită de izvoarele istorice conţinute în diverse arhive, coordonatorul şi autorii au reuşit să sintetizeze, într-o prezentare firească, dinamica păstoririi pe care primii episcopi de Iaşi au desfăşurat-o în Moldova.
Iosif Tamaş
*
L'autonomia cattolica d'Ungheria e gli effetti giuridico-canonici sulla Chiesa Greco-Cattolica Romena. L'influenza sullo status della Chiesa greco-cattolica romena e il suo rapporto con lo Stato
Editura "Sapientia" anunţă apariţia cărţii L'autonomia cattolica d'Ungheria e gli effetti giuridico-canonici sulla Chiesa Greco-Cattolica Romena. L'influenza sullo status della Chiesa greco-cattolica romena e il suo rapporto con lo Stato, scrisă de pr. dr. Traian - Radu Coste-Deak. Cartea apare în colecţia "Disertaţii doctorale", formatul 17x24, are 266 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 25 lei.
Argumentul principal al acestei teze de doctorat, pe care autorul a susţinut-o la Institutul Pontifical Oriental din Roma (Italia) în 2014, se concentrează asupra unei chestiuni mult discutate, şi anume dacă există posibilitatea unei revizuiri a concordatului dintre România şi Sfântul Scaun. Motivaţia acestei teme priveşte nu numai aspectele concordatare dintre Biserica Catolică şi statul român, ci trasează şi calea creării unei orânduiri canonice autentice a Bisericii Catolice şi a diferitelor rituri prezente pe teritoriul Transilvaniei.
Cercetarea realizată merge de la jumătatea sec. al XIX-lea până la începutul sec. al XX-lea, atingând şi observând diferitele dezvoltări în materie canonică, atât în cadrul activităţii Bisericii Catolice în raport cu diferitele rituri existente în Imperiul austro-ungar, cât şi, succesiv, în România, în relaţiile sale cu diferitele forme de guvernământ.
Studiul scoate în evidenţă evenimentele istorice dintre anii 1848 şi 1929, cu aspectele particulare care au influenţat dezvoltarea temei acestei cercetări, subliniind mai ales anii 1869-1871, 1897, 1927 şi 1929. Disertaţia analizează evenimente istorice şi culturale, dar şi ecleziale, ale Provinciei Transilvania, sub două sisteme guvernative diferite, cel al Imperiului Austro-Ungar şi al Regatului României, modul în care organismele guvernamentale au reacţionat şi s-au confruntat cu problemele de natură bisericească.
Discutata chestiune a autonomiei catolice maghiare, efectele sale, structura sa şi natura sa juridică şi canonică, precum şi influenţele sale asupra Bisericii Greco-Catolice nu pare să fi fost tratată până astăzi din punct de vedere canonic, fapt care constituie şi originalitatea acestei cercetări doctorale.
Traian-Radu Coste-Seak
*
Predicarea cuvântului lui Dumnezeu. Teologie, misiune, formare
Editura "Sapientia" anunţă apariţia cărţii Predicarea cuvântului lui Dumnezeu. Teologie, misiune, formare, scrisă de pr. dr. Alois Bişoc. Cartea apare în colecţia Studii de teologie, formatul 14x20, are 218 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 20 lei.
Slujirea predicării cuvântului lui Dumnezeu este cu siguranţă una dintre importantele teme teologico-pastorale pe care Magisteriul Bisericii, în decursul veacurilor, le-a analizat şi le-a îndeplinit cu cea mai mare fidelitate. Importanţa acestei misiuni este în mod insistent scoasă în evidenţă atât pentru a răspunde mandatului explicit primit de la Cristos de a predica evanghelia la toată făptura (cf. Mc 16,15), pentru că el "vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului" (1Tim 2,4), cât şi din cauza unei societăţi în continuă şi rapidă transformare, în care se impun criterii alternative de judecată culturală şi comportare morală, îndepărtându-se astfel de principiile şi exigenţele credinţei creştine.
În acest sens, Papa Benedict al XVI-lea, în exortaţia apostolică postsinodală Verbum Domini, afirmă: "Într-o lume care adesea îl simte pe Dumnezeu ca superfluu sau străin, noi mărturisim, asemenea lui Petru, că numai el are "cuvintele vieţii veşnice" (In 6,68). Nu există prioritate mai mare decât aceasta: a-i redeschide omului de astăzi accesul la Dumnezeu, la Dumnezeul care vorbeşte şi ne comunică iubirea sa, ca să avem viaţă din belşug (cf. In 10,10)".
Cuvântul lui Dumnezeu, în Isus Cristos, a fost pronunţat o dată pentru totdeauna. Sfânta Scriptură este mărturia autentică a acestui Cuvânt, este documentul credinţei creştine şi, de aceea, predica, "întreaga propovăduire a Bisericii, ca şi religia creştină însăşi, trebuie să fie, aşadar, hrănită şi călăuzită de Sfânta Scriptură".
Teologia contemporană continuă să împartă această proclamare a cuvântului lui Dumnezeu în trei momente. Criteriul de împărţire este scopul pe care îl are predica, şi anume credinţa, întâlnirea cu Dumnezeu în Isus Cristos. Astfel, primul moment este kerigma sau prima vestire, sau evanghelizarea, sau predica misionară, care este destinată celor care nu cred în Cristos şi care are ca scop acceptarea credinţei. Al doilea moment este constituit de cateheză şi este pentru cei care au primit evanghelia şi are ca scop de a prezenta conţinuturile credinţei în mod sistematic. Al treilea moment este predica liturgică sau omilia, care se face în timpul celebrărilor liturgice, în special în cadrul sfintelor Liturghii de duminică şi de sărbătoare, şi are ca scop de a-i face pe creştini să crească într-o credinţă conştientă, o speranţă motivată şi o caritate activă. A produce credinţa, a cunoaşte credinţa şi a trăi credinţa, acestea sunt trei specificări ale credinţei căreia îi corespund cele trei momente sau forme de predică.
În volumul de faţă nu ne vom ocupa de toate cele trei faze ale predicării cuvântului lui Dumnezeu, ci în prima parte vom trata în general despre importanţa acestei misiuni, despre predicarea cuvântului lui Dumnezeu în Sfânta Scriptură şi în istoria Bisericii, doctrina conciliară şi postconciliară, natura şi dimensiunile predicii, slujitorul predicării cuvântului, pentru ca în a doua parte să tratăm mai mult despre omilie, despre pregătirea şi proclamarea ei. Am spus "mai mult despre omilie" pentru motivul că în a doua parte multe din cele afirmate despre pregătirea şi proclamarea omiliei sunt importante pentru orice fel de predică. Acelaşi lucru trebuie spus şi pentru prima parte, unde multe dintre afirmaţiile despre predică sunt valabile şi pentru omilie. Prin aceasta nu vrem să dăm impresia că facem confuzie între predică şi omilie, predica fiind mai generală decât omilia, care se ţine în cadrul unei celebrări liturgice şi se bazează pe textul sacru.
Trebuie să recunoaştem că manualele care au tratat despre tematica predicării cuvântului lui Dumnezeu, în general manualele de omiletică, după cum sunt numite ele de obicei, au suferit întotdeauna din cauza lipsei unei baze teologice solide. Această materie teologico-pastorală se află şi astăzi încă în fază de regândire şi de reconstrucţie. De aceea, fără a avea pretenţia de a face un curs complet de omiletică, de a face o tratare exhaustivă a acestei tematici, sperăm totuşi ca acest volum să constituie o contribuţie în plus pentru teologia misiunii predicării cuvântului lui Dumnezeu, pentru o practicare corectă şi eficientă a sa, pentru redescoperirea valorii şi importanţei sale atât pentru predicator, cât şi pentru cei care ascultă cuvântul, amintindu-ne în acest sens de îndemnul apostolului Paul către Timotei: "Ai grijă de tine şi de învăţătură, stăruie în acestea, căci, făcând astfel, te vei mântui şi pe tine, şi pe cei care te ascultă" (1Tim 4,16).
Alois Bişoc
*
Sufletele din purgator în viziunile misticilor
Editura "Sapientia" anunţă apariţia cărţii Sufletele din purgator în viziunile misticilor, scrisă de pr. Irinel Iosif Iosub. Cartea apare în colecţia Cateheză, formatul 14x20, are 218 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 20 lei.
Folosim deseori în rugăciunile noastre invocaţia communio sanctorum (împărtăşirea sfinţilor), mai ales când facem referinţă la trupul mistic al lui Cristos, Biserica. După cum ştim, Biserica este formată din trei stări. Prima stare o constituie Biserica luptătoare de pe pământ, formată din toţi cei botezaţi care se află pe drumul mântuirii. Avem apoi Biserica triumfătoare a sfinţilor din cer, adică a acelor suflete care au trăit pe pământ în harul lui Cristos şi acum se bucură, în cer, de răsplata comuniunii veşnice cu Dumnezeu. Şi a treia stare este Biserica ispăşitoare a celor care se află încă în starea de purificare în purgator, înainte de a ajunge în bucuria deplină în ceruri.
În cartea Sufletele din purgator în viziunile misticilor, pe care o prezentăm acum cititorilor noştri, părintele Irinel Iosif Iosub, paroh de Siret (Suceava), a dorit să trateze tocmai despre această din urmă stare a Bisericii, şi anume despre sufletele care se purifică în purgator, stare despre care se vorbeşte foarte puţin în zilele nostre. Specificul acestui studiu este că părintele Iosub ne aduce în actualitate atât învăţătura Bisericii despre purgator, cât şi viziunile pe care anumiţi mistici le-au avut despre sufletele din Purgator.
Cartea, împărţită în 12 capitole, tratează următoarele teme: "Ce este purgatorul?", "Doctrina Bisericii despre purgator", "Revelaţiile misticilor despre purgator", "Cum pot fi ajutate sufletele din Purgator", "Relaţia sufletelor din purgator cu noi, cei de pe pământ", "Floricelele" (misticii) care au avut viziuni despre sufletele din purgator. Ultimele două capitole, ca o încununare a întregului subiect, vorbesc despre "îndurarea lui Dumnezeu" şi "Dumnezeu este iubire".
Subiectul acestei cărţi poate să fie surprinzător pentru unii, mai ales pentru acei care pun viaţa prezentă sub domnia utilului şi a plăcutului şi nu pot trece dincolo de aspectul material al vieţii. Acestora, dar şi acelora care cred şi speră în comuniunea sfinţilor le recomandăm această carte, pentru a-şi motiva şi mai mult credinţa şi speranţa că, încă de pe acest pământ, iubirea lui Dumnezeu ne conduce la comuniunea deplină cu toţi sfinţii în ceruri, în împărăţia sa veşnică.
Gabriel Cochiorca
* * *
Din istoria comunităţilor catolice din Moldova,
Silviu Văcaru, Ed. "Sapientia", 2014, ISBN 978-606-578-171-9, 17x24 cm, 284 p., 25 lei
Dinamica păstoririi Biserici Romano-Catolice din Moldova de la înfiinţarea Episcopiei de Iaşi (1884) până în prezent. Vol. 1: Nicolae Iosif Camilli, Dominic Jaquet, Alexandru Theodor Cisar, Mihai Robu,
Iosif Tamaş, coord., Ed. "Sapientia", 2014, ISBN 978-606-578-179-5, 17x24 cm, 344 p., 30 lei
L'autonomia cattolica d'Ungheria e gli effetti giuridico-canonici sulla Chiesa Greco-Cattolica Romena. L'influenza sullo status della Chiesa greco-cattolica romena e il suo rapporto con lo Stato,
Traian-Radu Coste-Seak, Ed. "Sapientia", 2014, ISBN 978-606-578-185-6, 17x24 cm, 266 p., 25 lei
Predicarea cuvântului lui Dumnezeu. Teologie, misiune, formare,
Alois Bişoc, Ed. "Sapientia", 2014, ISBN 978-606-578-182-5, 14x20 cm, 218 p., 20 lei
Sufletele din purgator în viziunile misticilor,
Irinel Iosif Iosub, Ed. "Sapientia", 2015, ISBN 978-606-578-186-3, 14x20 cm, 218 p., 20 lei
* * *
Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro