Fiinţă finită şi fiinţă eternă şi Un studiu asupra statului. Vol 7 din Operele complete sunt două cărţi scrise de Edith Stein şi apărute recent la Editura Carmelitană.
* * *
Fiinţă finită şi fiinţă eternă
Introducere şi note de Andreas Uwe Müller, traducere şi introducere la ediţia romană de Paul-Gabriel Sandu
La 14 octombrie 2011, la Colegiul "Noua Europă" din Bucureşti, a avut loc prezentarea celei mai importante cărţi de filozofie a lui Edith Stein, Fiinţă finită şi fiinţă eternă, tradusă în româneşte de Paul-Gabriel Sandu şi publicată de curând la Editura Carmelitană. Prezentarea cărţii a fost urmată de un simpozion aniversar de filozofie dedicat acestei lucrări, cu prilejul împlinirii a 120 de ani de la naşterea autoarei (12 octombrie 1891). La prezentarea cărţii au luat cuvîntul Andrei Pleşu, pr. Marco Paolinelli, pr. Luca Bulgarini, Lucia Toader, Paul-Gabriel Sandu şi Tereza-Brînduşa Palade.
Simpozionul a fost alcătuit din două sesiuni. În cadrul primei sesiuni, axate asupra întîlnirii dintre filozofie şi teologie în fenomenologia neoscolastică a lui Edith Stein, au susţinut comunicări pr. Marco Paolinelli de la Universitatea catolică "Sacro Cuore" din Milano, Tereza-Brînduşa Palade de la SNSPA, Bucureşti, pr. Tănase Nichifor de la Universitatea "Eftimie Murgu" din Reşiţa şi Daniela Maci de la Universitatea din Oradea. Sesiunea a doua a fost dedicată analizei dialogului dintre Stein şi Heidegger şi influenţei lui Duns Scotus asupra gândirii steiniene. În cadrul acestei sesiuni, au vorbit Mihai Maci de la Universitatea din Oradea, Paul-Gabriel Sandu de la Universitatea Bucureşti şi Adrian Niţă de la Universitatea din Craiova.
Redăm, în continuare, o recenzie la lucrarea Fiinţă finită şi fiinţă eternă, realizată de Tereza-Brînduşa Palade, autoare a primelor două cărţi despre filozofia lui Edith Stein apărute în limba romană, care este şi colaboratoarea revistei Observator cultural.
Puţine cărţi de filozofie scrise în secolul al XX-lea şi-au asumat o încercare de a "urca" înspre sensul fiinţei similară cu aceea din Fiinţă finită şi fiinţă eternă. Încercare de ascensiune către sensul fiinţei, cea mai importantă lucrare de filozofie a lui Edith Stein. Dacă sintagma "sensul fiinţei" este adoptată de Stein de la Heidegger, presupoziţiile scolastice şi aristotelice ale autoarei o conduc la elaborarea unui studiu riguros de "fenomenologie metafizică", prin care se intenţionează şi o reconciliere între filozofia modernă a lui Husserl din Cercetări logice şi metafizica sfântului Toma de Aquino. Acest studiu urmează astfel o direcţie radical diferită de aceea antimetafizică a lui Heidegger şi contestă presupoziţiile nihiliste ale acesteia.
Filozofia ca "aspiraţie către înţelepciune"
Edith Stein încearcă să parcurgă, în această lucrare, cu ajutorul unei inteligenţe filozofice extrem de complexe şi profunde, un drum de ascensiune a minţii la Dumnezeu, fiinţa eternă. Filozofia devine aici o "aspiraţie către înţelepciune", redobândindu-şi astfel orientarea ascendentă - către Fiinţa primă, actul pur, cauza finală ultimă - pierdută în modernitate, dar atât de prezentă, în schimb, la filozofii greci, în special în Metafizica lui Aristotel.
Formată la şcoala lui Husserl de la Göttingen (1) şi convertită la catolicism, gânditoarea de origine evreiască Edith Stein a scris această vastă lucrare filozofică după intrarea ca novice în mănăstirea carmelitană din Köln, în 1933. Noviciatul ei s-a consumat totuşi la o vârstă pe care o putem considera matură, întrucât în 1933 împlinise deja 42 de ani. În momentul intrării în Carmelul terezian, Edith Stein era deja autoarea mai multor studii filozofice şi dobândise, prin participarea la diverse conferinţe internaţionale, un renume european. Totuşi, ea nu reuşise decât cu un an înainte (în 1932) să obţină o catedră universitară la Münster. Dificultatea de a obţine o catedră fusese cauzată în principal de prejudecăţile timpului împotriva femeilor, cărora li se negau de obicei a priori aptitudinile pentru o carieră ştiinţifică sau universitară (2).
În cele din urmă, Edith Stein a obţinut o poziţie universitară, dar a trebuit să o abandoneze rapid, de astă dată din cauza persecuţiei naziste împotriva evreilor. Intrată în Carmelul terezian din Köln, a trebuit să părăsească şi această mănăstire pentru a se refugia într-o mănăstire carmelitană de la Echt (Olanda), unde superiorii o trimiseseră pentru a o proteja de violenţa politicii lui Hitler. Perioada de relativă acalmie de la Echt s-a încheiat în august 1942, când Edith Stein a fost deportată la Auschwitz, împreună cu sora ei Rosa, găsindu-şi sfârşitul în camerele de gazare de la Birkenau, împreună cu mulţi alţi evrei.
Sfânta Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein) a fost canonizată de papa Ioan Paul al II-lea în 1998. Un an mai târziu, în 1999, acelaşi Ioan Paul al II-lea a proclamat-o patroană a Europei.
Dacă privim lucrarea cea mai importantă de filozofie creştină a lui Edith Stein, Fiinţă finită şi fiinţă eternă, în care autoarea clarifică şi reevaluează cu o exigenţă şi o rigoare ieşite din comun concepte metafizice precum fiinţa, esenţa (essentia), substanţa (ousia), forma, materia, transcendentalii, persoana, ipostaza etc., cred că putem spune că avem aici una dintre cele mai substanţiale provocări adresate filozofiei moderne şi contemporane de a regăsi aptitudinea de a tinde către ceea ce este ultim în fiinţă, fără a ignora sau a dispreţui conceptele scolasticii tomiste.
Iniţial, structura acestei lucrări - concepută ca o lucrare ştiinţifică de abilitare - a fost aceea a unui studiu asupra analogiei fiinţei. Lucrarea se numea, de altfel, Potenz und Akt (Potenţialitate şi act) şi relua concepţia scolastică şi aristotelică potrivit căreia, în natură, există o diversitate care exprimă actualizarea diferitelor potenţialităţi, şi care tinde, în acelaşi timp, către o actualizare deplină, către actul pur, prin care Aristotel intuia filozofic existenţa lui Dumnezeu. Complexitatea fiinţei finite este astfel recunoscută şi explicată, fără ca, în acelaşi timp, să fie contestată simplitatea actului pur sau simplitatea fiinţei ce este pe deplin actualizată şi în care nu există potenţialitate. Totuşi, pentru Edith Stein, fiinţa actuală şi fiinţa posibilă nu sunt privite doar ca nişte concepte speculative abstracte ale metafizicii, ci trebuie să poată fi integrate şi înţelese şi în privinţa vieţii eului. Vedem aici o primă încercare curajoasă de a regândi filozofia scolastică prin intermediul experienţei subiective - nu doar pornind de la experienţă, aşa cum se întâmplă în Metafizica lui Aristotel, ci rămânând cu reflecţia ancorată pe terenul subiectivităţii.
Viaţa sufletului are pentru Edith Stein o semnificaţie triplă, care include formarea corpului, ceea ce se întâmplă în viaţa psihică inconştientă şi viaţa conştientă a Eului. Viaţa Eului - evident, un concept fenomenologic - presupune deja o formare conştientă a sufletului, care nu poate avea loc numai în raport cu propria interioritate, ci depinde şi de relaţiile cu lumea exterioară şi, în final, cu realitatea lui Dumnezeu. Eul este cel care receptează impresii, le elaborează interior şi oferă răspunsuri. Aceste activităţi ale Eului multiplică forţele sau potenţialităţile sufletului, dar Eul păstrează în acelaşi timp unitatea experienţelor trăite.
"Castelul interior"
În cadrul vieţii sufletului se produc atât formarea corpului, cât şi formarea sufletului, care au loc printr-un consum continuu de forţe, care pot însă primi impulsuri noi din lumea exterioară (spre exemplu, strălucirea soarelui sau zâmbetul fericit al unui copil pot trezi în suflet o viaţă nouă, prin aceea că îi oferă sufletului noi impulsuri vitale).
Totuşi, formarea cea mai personală a sufletului trebuie să treacă printr-un itinerariu în propria interioritate. În acest punct, Edith Stein reia tema "castelului interior" al sufletului dezvoltată de sfânta Tereza de Ávila, într-o lucrare care poartă acelaşi nume (3). Totuşi, dacă sfânta Tereza de Ávila afirmă că rugăciunea este singura poartă de a accede la lumea interioară a sufletului, în ale cărei străfunduri locuieşte însuşi Regele Cristos, Edith Stein crede că se poate intra pe poarta castelului interior şi prin anumite experienţe naturale şi prin cercetarea filozofică. Pătrunderea în lumea interioară a sufletului este însă o experienţă spirituală. Pentru o formare personală adecvată a sufletului, această experienţă trebuie să treacă prin cunoaşterea de sine şi printr-o descoperire intuitivă a "sensului propriei fiinţe".
Drumul interiorităţii are ca finalitate, la fel ca la sfânta Tereza de Ávila, întâlnirea sufletului cu Dumnezeu, printr-o stare contemplativă înaltă, în care sufletul spiritualizat atinge "plenitudinea fiinţei". Mai există însă o finalitate a pătrunderii în propriul suflet, care este dobândirea unei libertăţi spirituale cu adevărat personale. Şi în acest punct, "fenomenologia metafizică" a lui Stein se mută pe terenul împlinirii libertăţii persoanei umane, care este, desigur, în lectura creştină a autoarei, identică cu libertatea omului de "fiu al lui Dumnezeu". Finalitatea practică a filozofiei creştine steiniene pare să fie împlinirea vocaţiei persoanei umane dea fi liberă să iubească asemenea Persoanelor divine - prin dăruirea de sine către o altă persoană, adică printr-un act care exprimă modul cel mai profund de a fi al persoanei libere.
Note:
1. Heidegger fusese format, în schimb, în perioada în care Husserl preda la Freiburg şi în care gîndirea lui evoluase către un subiectivism şi un idealism similar cu ale lui Fichte. Diferenţele dintre Stein şi Heidegger se explică, probabil, şi prin formarea lor diferită, deşi ambii au fost studenţii aceluiaşi Husserl.
2. Este de remarcat că însuşi Husserl, profesorul ei care o aprecia enorm şi o luase ca asistentă la Freiburg, în 1917, fusese iniţial orbit de această prejudecată şi nu îi susţinuse abilitarea. Ulterior, a regretat gestul şi a trimis o recomandare plină de elogii, dar era deja prea tîrziu.
3. În limba spaniolă, lucrarea poartă titlul Las Moradas del Castillo interior (Locuinţele castelului interior).
*
Un studiu asupra statului Vol 7 din Operele complete
Traducere şi introducere la ediţia romană de Patrascu Dan
Un text scris înaintea convertirii, unde se vede deja interesul pentru fenomenul persoanei, aici mai ales cercetat din punct de vedere sociologic si juridic.
Cu lucrarea O cercetare asupra statului îşi face apariţia în spaţiul publicistic mai puţin cunoscuta scriitoare Edith Stein. Acest studiu, care a luat naştere între 1920 si 1924 şi a fost publicat pentru prima dată in 1925, este strâns legat de perioada în care scriitoarea a studiat filozofia şi a aprofundat fenomenologia, la Universitatea din Göttingen. Ea avansează pe drumul convertirii la religia catolică, în paralel cu reflecţiile sale ontologice din această perioadă, influenţată fiind de reflecţiile ontologice făcute în acea perioadă.
Alături de textul Problema empatiei (1916) şi de lucrările Contribuţii la fundamentarea filozofică a psihologiei şi a ştiinţelor spirituale (1920) şi Introducere în filozofie (1925), şi lucrarea O cercetare asupra statului aparţine scrierilor fenomenologiei timpurii.
Edith Stein, prin gândirea sa profundă şi amplă, asimilează nu numai filozofia timpului său, ci indirect, şi gândirea juridică a vremii precum şi noua disciplină ştiinţifică a sociologiei.
Pr. Luca Bulgarini, OCarm.
* * *
Fiinţă finită şi fiinţă eternă. Vol. 12 din Operele complete
Edith Stein, Editura Carmelitană, 2011, ISBN 978-973-88876-3-3, 736 p., 60 lei
Un studiu asupra statului. Vol. 7 din Operele complete
Edith Stein, Editura Carmelitană, 2011, ISBN 978-973-88876-1-9, 14x21 cm, 200 p., 12 lei
* * *
Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro
