Dumbrăveni şi Berindeşti: "Un Crăciun cu familiile în familie"

Începând cu noaptea de Crăciun până în ziua de 27 decembrie 2018, în Parohia Dumbrăveni şi în filiala Berindeşti au avut loc câteva zile dedicate familiei, intitulate sugestiv: "Un Crăciun cu familiile în familie".

Iniţiativa este parte a Oficiului pentru Pastoraţia Familiei şi s-a desfăşurat la invitaţia părintelui paroh Iulian Pascaru. Părintele Felician Tiba a propus predicile special adaptate atât la mesajul sărbătorii cât şi temei familiei.

Noaptea de Crăciun ne-a adunat ca de obicei în biserică în jurul altarului şi la ieslea lui Isus. Părintele Felician ne-a invitat să vedem în Cuvântul lui Dumnezeu care s-a întrupat în sânul Mariei şi s-a născut în ieslea de la Betleem prototipul iubirii umane. "Înainte să existe iubirea dintre oameni exista iubirea lui Dumnezeu. Vorbim de o iubire care prin natura ei se împarte, se dăruieşte, iar cel mai mare beneficiar este omul, familia fiind locul predilect în care ea trebuie să se simtă acasă".

Între mâinile deschise ale pruncului din iesle şi mâinile gata să-l îmbrăţişeze ale Mariei, Mama lui, vedem îmbrăţişarea lui Dumnezeu care prin Fecioara-Mamă este gata să cuprindă întreaga lume, model pentru îmbrăţişarea dintre soţi. Cercul care se formează între cele patru braţe deschise nu este altceva decât siguranţa pe care o dă trăirea iubirii.

Nu vă temeţi să vă îmbrăţişaţi, spunea părintele. Papa Francisc îşi aminteşte şi astăzi de îmbrăţişarea pe care tatăl său i-a oferit-o într-o zi mamei sale atunci când a revenit de la serviciu. "Încă mai trăiesc şi astăzi acea siguranţă pe care mi-a dat-o îmbrăţişarea dintre părinţii mei", spunea papa.

Sărbătoarea sfântului Ştefan a fost ocazia foarte potrivită de a ne aminti că soţii sunt chemaţi să fie împreună, căsătoriţi, nu pentru a trăi în teamă, nu pentru a fi nevoiţi să se apere mereu de "pietrele" care pot să vină din partea unuia dintre ei. "Dumnezeu nu v-a oferit în dar unul celuilalt pentru a fi violenţi sau suspicioşi, cu atât mai puţin pentru a vă distruge reciproc, ci v-a oferit pentru a vă face fericiţi".

Iar sărbătoarea sfântului Ioan apostolul şi evanghelistul a fost din prilej de a vorbi despre iubire. De data aceasta, iubirea ca "a voi binele celeilalte persoane". Iubirea, spunea părintele Felician, se concretizează în binele pe care soţii sunt chemaţi să şi-l facă în mod reciproc. Acel "şi la bine, şi la greu", din cadrul celebrării sacramentului căsătoriei nu trebuie să fie o expresie sterilă, lipsită de conţinut, ci trebuie avut în vedere binele integral al persoanei, în orice moment, nu doar atunci când ne convine.

La Liturghia de încheiere au fost sărbătorite şi binecuvântate şi familiile care împlinesc anul acesta 25, respectiv o sumă cu zero sau cinci la urmă.

Dincolo de mesajul fiecărei predici putem spune că am fost provocaţi, răscoliţi şi fără să greşim, putem spune că orice cuvânt şi-a atins scopul. Nu ne rămâne decât ca şi comunitate de familii să reînnoim dăruirea noastră reciprocă şi să ne reamintim mereu acel "da" pe care ni l-am spus la începutul căsniciei.

Felicitări părintelui Felician, părintelui paroh pentru ideea avută şi din partea familiilor din Dumbrăveni şi Berindeşti tuturor sărbători frumoase în continuare.

Comunitatea din Dumbrăveni

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 24-27 decembrie: Dumbrăveni şi Berindeşti: "Un Crăciun cu familiile în familie"