Ciucani: "Zilele familiei"

La invitaţia părintelui paroh, Marcel Moraru, în perioada 30 noiembrie - 3 decembrie 2017, în Parohia Ciucani au avut loc "Zilele familiei", iniţiativă a Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, din cadrul curiei episcopale de Iaşi.

În predica de deschidere, pr. Felician Tiba, coordonatorul pastoraţiei familiei în Dieceza de Iaşi, ne-a introdus cu multă răbdare şi dibăcie în misterul familiei voită de Dumnezeu.

"Dumnezeu, spunea părintele, nu a voit familia pentru ca ea să fie vale de lacrimi, loc de suferinţă, ci a voit-o ca o oază de iubire şi de respect, un loc unde viaţa să se simtă acasă. Momentele dificile, mai spunea predicatorul, nu trebuie nicidecum să-i despartă pe soţi, să-i pună unul împotriva celuilalt, ajungând de multe ori până acolo încât aceştia nu se mai cunosc, în caz de divorţ sau ajung să se urască pentru toată viaţa, ci mai ales în momentele grele cei doi soţi să se descopere ca sprijin unul pentru celălalt".

După ce am văzut care este planul lui Dumnezeu cu familia, am descoperit că Isus nu vrea altceva de la cei doi soţi decât să trăiască viaţa lor de familie cu bucurie, iar Biserica, trupul mistic al lui Cristos, primeşte şi binecuvântează în mijlocul ei familia şi o propune ca singura cale prin care Dumnezeu continuă creaţia sa în lume, prin trimiterea vieţii.

Şi "ispitele" zilelor noastre au avut un loc aparte în tematicile propuse: O autoritate exercitată cu violenţă, lipsa dialogului, fuga de greutăţi, înţelegerea greşită a relaţiei dintre soţi, soluţia comodităţii în detrimentul efortului, au fost doar câteva din provocările care i-au răscolit pe cei prezenţi.

Răspunzând invitaţiei Bisericii care anul viitor îi pune pe tineri în mijlocul pastoraţiei ei, mai ales prin celebrarea sinodului special dedicat lor, vineri şi sâmbătă, după sfânta Liturghie au avut loc întâlniri punctuale cu tinerii, precum şi cu familiile tinere, dar şi cu persoanele în vârstă interesate să pună întrebări şi să afle răspunsuri.

În sfârşit, duminică, 3 decembrie, în prima duminică a Adventului, părintele ne-a spus că "a veghea în familie, înseamnă a împlini voinţa lui Dumnezeu. Misiunea de soţ sau soţie, tată sau mamă, nu poate fi exercitată de nimeni decât de cei chemaţi la asta. Misiunea lor înseamnă veghe, iar veghea înseamnă atenţie faţă de Dumnezeu prin aproapele, care în cazul familiei este, fie soţul, soţia sau copiii.

La final, părintele paroh a mulţumit părintelui Felician pentru zilele frumoase şi fructuoase şi l-a mai invitat în comunitate. De asemenea un gând special a fost îndreptat şi către păstorul diecezei, PS Petru Gherghel, cel care, alături de episcopul auxiliar, Aurel Percă, încurajează şi binecuvântează efortul care se face pentru familii.

Sfântă Familie de la Nazaret, invocată şi la binecuvântarea finală, binecuvântează familiile din Ciucani, pe tineri şi pe copii, dar şi familiile din lumea întreagă!

Claudia Mărcuş

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 30 noiembrie - 3 decembrie: Ciucani: "Zilele familiei"