În Parohia Bărzuleşti, la iniţiativa părintelui paroh, Iulian-Claudiu Petrea, în noaptea şi în ziua de Crăciun 2021 a ţinut predici despre "spiritul familial al sărbătorii Naşterii Mântuitorului" pr. Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei.
La iniţiativa părintelui paroh Iulian-Claudiu Petrea, în noaptea şi în ziua de Crăciun l-am avut printre noi pe pr. Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei. Părintele nu a venit întâmplător, ci aşa cum ne-a şi spus la începutul predicii din noaptea de Crăciun, "să împartă cu noi spiritul familial al sărbătorii Naşterii Mântuitorului, în ieslea de la Betleem". Şi a făcut-o din belşug!
Dincolo de la spovezile pe care le-a făcut, împreună cu părintele paroh a celebrat în fiecare din cele trei comunităţi care compun parohia, atât la Bârzuleşti, cât şi la Pietricica şi Lărguţa. În fiecare din aceste trei comunităţi a predicat unind tema familiei cu cea a Crăciunului.
"Scutecele îmbrăcate de Isus în ieslea de la Betleem nu sunt altceva decât simbolul naturii noastre umane, a spus părintele, natură pe care o vom regăsi din nou în giulgiurile frumos aranjat în mormânt, după învierea lui Isus, semn că prin misterul pascal, pătimirea, moartea şi învierea lui, Isus a dus la desăvârşire planul pe care Dumnezeu Tatăl l-a avut cu el, de mântuire a lumii. Acum e rândul nostru, a continuat părintele predicator, să ne asumăm aceste haine, să le facem ale noastre, să verificăm ce am făcut cu haina de la botez, dacă am pătat-o, să vedem ce am făcut cu hainele de la Prima Sfântă Împărtăşanie, dar şi cu cele de la căsătorie, cu rochia albă de mireasă, cu costumul de mire. Ce a mai rămas din acele hotărâri luate cu ocazia celebrării acestor sacramente din viaţa noastră? Isus, lumina din ieslea de la Betleem, Cuvântul Tatălui făcut trup pentru mântuirea noastră, el trebuie să fie modelul iubirii dintre soţi. Aşa cum el s-a jertfit pentru mântuirea noastră, la fel sunt îndemnaţi să o facă şi soţii, să creadă în dăruirea şi iubirea lor, precum şi în deschiderea lor spre viaţă".
Darurile pe care le-au primit copiii din comunităţile noastre după Sfânta Liturghie au întregit bucuria celor de faţă.
Părintele Felician a promis că va reveni atunci când ne va aduce şi documentul Papei Francisc, Amoris laetitia, o "magna carta" a familiei societăţii şi Bisericii de astăzi.
Mulţumim părintelui paroh Iulian pentru această iniţiativă, pentru acest mare dar pe care ni l-a făcut de Crăciun şi mulţumim lui Dumnezeu şi pentru darul familiei.
Sfânta Familie din ieslea Betleemului să binecuvânteze familiile noastre atât de încercate astăzi din toate părţile.
Iustina Tală
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 24-25 decembrie: Bârzuleşti: Un Crăciun cu familiile în familie
