Bacău-Izvoare: "Cu familia spre Crăciun"

În perioada 10-16 decembrie 2018, la iniţiativa pr. Lucian Adam, parohul comunităţii, în Parohia Bacău-Izvoare a avut loc Săptămâna familiei sau misiuni populare dedicate familie, cu predici speciale ţinute de pr. Felician Tiba.

16 decembrie, anul 2018 de la Domnul, iarnă autentică cu zăpezi înveşmântând pământul care tresaltă în aşteptarea marii sărbători.

Suntem în a treia duminică a Adventului. Timp de adânci privegheri sub scuturi de îngeri - buni ocrotitori pe asprele şi întortocheatele căi ale vieţii. Şi cum am putea oare traversa acest timp de aşteptare decât având mângâietoare speranţă că de acolo de sus Milostivul coboară să ne cerceteze şi să ne încurajeze să nu ne temem a lua miresmă de sfinţenie din zâmbetul copilului dăruit lumii din marea-i iubire.

Însă, pentru a fi vrednici de marele dar, în acest timp de pregătire, Milostivul ne trimite păstori care să ne trezească cu luare aminte că urcuşul spre cele veşnice se cucereşte nu oricum, ci cu zel şi sârguinţă.

De un astfel de timp de pregătire, mai special, a avut parte şi comunitatea Parohiei "Sfântul Francisc" din Bacău-Izvoare, unde la iniţiativa părintelui paroh Lucian Adam au avut loc între 10 şi 16 decembrie 2018 şapte zile de misiuni pe tema "Familia şi provocările ei în zilele noastre", avându-l ca predicator pe pr. dr. Felician Tiba - director al Oficiului pentru Pastoraţia Familiei.

La sfintele Liturghii a participat un număr considerabil de credincioşi - unii veniţi şi din parohiile vecine, care pe lângă predicile speciale au avut ocazia să se pregătească din timp pentru sfintele sărbători prin sacramentul sfintei Spovezi.

Diversitatea temelor a fost variată, însă firul roşu desprins din ele a fost că familia este voită de Dumnezeu, că soţii au datoria de a o purta mai departe, de a se maturiza în iubirea lor, de a fi deschişi spre viaţă şi comuniune, toate prin Cristos, cel care a ridicat căsătoria la rang de sacrament.

În cele şapte zile pe care am putea să le numim de har şi binecuvântare, părintele Felician cu şarmul Sfinţiei Sale, presărând predicile cu câte o glumiţă luată din viaţa de familie, a accentuat că dragostea trebuie să fie până la moarte. A subliniat totodată că "pagina de iubire a omenirii este scrisă de familie având ca model Sfânta Familie de la Nazaret".

S-a marcat în mod deosebit şi trecerea la Domnul a fericitului Anton Durcovici în ziua de 10 decembrie, preotul paroh străduindu-se să aducă şi relicva fericitului, amintindu-ne că bisericuţa noastră este una din primele biserici sfinţite de către episcopul martir.

În ziua a şasea părintele Felician a vorbit despre marile provocări ale familie din zilele noastre amintind de plecările în alte ţari, plecări care în multe cazuri au consecinţe negative atât asupra familiilor cât şi asupra copiilor, despre înţelegerea greşită a libertăţii, despre lipsa dialogului dintre soţi, dar şi despre uşurinţa în desfacerea căsătoriilor de astăzi.

În ultima zi, când ne-am bucurat şi de prezenţa părintelui decan Isidor Dâscă, ca familie, am primit o misiune specială, aşa cum o spune şi papa Francisc la numărul 11 din Amoris laetitia, şi anume de a fi imagine a Sfintei Treimi pe pământ.

La final am fost colindaţi de către un grup de trei tinere interprete şi doi instrumentişti, desăvârşind parcă prin virtuozitatea cântecului aceste zile pline de încărcătură spirituală.

Un sincer mulţumesc tuturor, părintelui paroh, părintelui Felician, episcopilor, credincioşilor prezenţi. Dumnezeu să binecuvânteze mereu familia cu harurile sale!

Prof. Agneza Grosu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 10-16 decembrie: Bacău-Izvoare: "Cu familia spre Crăciun"