În anii în care am făcut parte din una dintre comunităţile saleziene de pe lângă Universitatea Pontificală Saleziană de la Roma am avut ocazia să cunosc preoţi din toate colţurile lumii, cu experienţe dintre cele mai variate. Printre aceştia îmi făcea o deosebită plăcere să mă regăsesc la prânz sau la cină cu un preot din Japonia, deoarece eram fascinat să ascult cum povestea aspecte din cultura sa şi modul în care poporul său trăia credinţa. Printre numeroasele poveşti impresionante deseori vorbea despre don Cimatti, cel numit "don Bosco al Japoniei". Povestea cu atâta pasiune încât, dacă nu erai avizat, nu ştiai dacă don Cimatti era urmaşul lui don Bosco sau invers! Mi-am amintit de aceste momente într-o zi când părintele Sandro Solari, din comunitatea salezienilor de la Bacău, cu blândeţea şi delicateţea caracteristică, mi-a spus că se lucrează la traducerea cărţii scrise de Teresio Bosco despre viaţa părintelui Vincenzo Cimatti. Era plin de încântarea şi entuziasmului celui care a cunoscut şi a stat aproape de un sfânt, de un demn urmaş al lui don Bosco.
Au impresionat cuvintele papei Francisc atunci când a afirmat că preoţii trebuie să fie păstori cu mirosul oilor. Părea să fi zis ceva ieşit din comun! Însă istoria Bisericii este plină de astfel de păstori care, e adevărat, cu exemplul lor de sfinţenie scurtcircuitează banalitatea şi comoditatea cu care ne trăim credinţa. Printre aceştia este şi părintele Cimatti, tenace plăsmuitor, prin educaţie, al spiritului uman şi dârz căutător de orizonturi noi de misiune. Educaţie şi misiune sunt cele două valori care caracterizează vocaţia sa de păstor de suflete. Încă în formare fiind îşi dedică viaţa educaţiei tinerilor, iar ulterior, ca preot, se remarcă prin spiritul său pedagogic de excepţie. Termină conservatorul, se specializează în ştiinţe naturale şi în filozofie. La renumitul liceu Valsalice predă istorie naturală, ştiinţe agrare, pedagogie şi, mai ales, este un adevărat maestru de muzică. Elevii lui îşi amintesc de el astfel: "Imediat ce intra în clasă, dispăreau toate supărările, nemulţumirile şi neînţelegerile. Ne simţeam bine împreună cu el, eram ca nişte fraţi. N-a pedepsit niciodată pe nimeni. Cea mai mare pedeapsă era să nu mai surâdă. Atunci ne simţeam rău cu toţii, mai ales el. Dar întotdeauna dura puţin". Don Cimatti era plin de amabilitate, de delicateţe şi de atenţie, astfel încât "la Valsalice viaţa era o bucurie şi un entuziasm necurmat, sub privirea şi sub lumina surâsului său". Părintele Cimatti se simte bine ca educator salezian, însă nu se stinge un alt vis al său: "Mi-aş da cele două licenţe şi diploma de muzică pentru a obţine binecuvântarea de a pleca misionar". Iar visul să nu se frânge! Dumnezeu îi răsplăteşte dorinţa, aspiraţia şi îndrăzneala şi îi deschide orizontul Japoniei. Don Cimatti renaşte: "În noaptea aceasta îmi închei mandatul de director. Începe un nou ciclu de gânduri şi aspiraţii. Soarele Levantului, florile de cireş, crizantemele, orezul, vulcanii, cutremurele... un adevărat şi complet arsenal de istorie naturală în acţiune. Plâng de bucurie. Japonia! Acum chiar că voi avea nevoie de Dumnezeu. O cale cu totul şi cu totul nouă pentru viaţa mea. Vor fi multe lucruri care mă vor face să mă bucur, dar şi multe care mă vor face să sufăr, în toate sensurile". Apostolatul părintelui Cimatti în Japonia se desfăşoară în timpul mai multor momente dramatice pentru această ţară: al doilea război mondial, foametea, bombele de la Hiroshima şi Nagasaki. Don Cimatti se implică în reconstrucţia ţării adunându-i pe tinerii abandonaţi care au pierdut totul, unii chiar şi speranţa. Opera socială şi de educaţie redă viaţa acestor tineri. Japonia începe să înflorească, dar părintele Cimatti atenţionează: "Nu vă lansaţi în construcţii prea grandioase. Nu betonul armat va salva tineretul Japoniei". În tot acest timp părintele Cimatti desfăşoară o impresionantă campanie de evanghelizare prin muzică şi cultură. Compune peste 950 de piese muzicale, ţine peste 2000 de concerte, chiar şi în China, Coreea de Nord şi Coreea de Sud. Compune prima mare operă scrisă în limba japoneză. Părintele Cimatti devine "japonez până în măduva oaselor".
Sfinţenia părintelui Cimatti este simplă, fără răsunete, fără minuni, dar impresionantă prin normalitatea cu care sunt trăite dăruirea, sacrificiul, blândeţea şi bucuria. Este o sfinţenie trăită cu o deschidere de 360 de grade: credinţă, ştiinţă, artă, cultură, educaţie, misiune, administraţie etc. Teresio Bosco, expert în povestirea vieţilor de sfinţi, prin cartea sa "Don Cimatti, don Bosco al Japoniei" împărtăşeşte spiritul părintelui Cimatti şi ne pune în faţa ochilor viaţa unui păstor care a colorat lumea prin sfinţenia sa, ca demn urmaş al lui don Bosco. Nu ne rămâne decât să citim cu ochii sufletului viaţa, opera şi sfinţenia sa pentru ca, la rândul nostru, să colorăm cu virtuţile şi valorile noastre lumea în care trăim.
Pr. Felix Roca
