"Oare nu ţi-am poruncit eu: «Fii tare şi curajos!»? Nu-ţi fie teamă şi nu te înspăimânta, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine oriunde vei merge!" (Iosue 1,9)
Din păcate, îngrijorarea este un sentiment din ce în ce mai des întâlnit în zilele noastre: ne facem griji cu privire la treburile de azi, în legătură cu ziua de mâine şi, foarte adesea, în ceea ce priveşte lucrurile pe care nu le putem controla. Singura noastră sarcină ar fi să ne rugăm, să facem tot posibilul în vederea finalizării sarcinii sau a provocării respective în măsura cunoştinţelor şi priceperii noastre, lăsând restul în seama lui Dumnezeu. Uşor de zis, greu de făcut.
Îngrijorarea provine, de regulă, din lipsa de încredere în noi înşine, în abilităţile noastre, în circumstanţe, dar ce e şi mai important: în Dumnezeu. Acest obicei care ne macină încetul cu încetul din interior, care ar putea fi numit chiar şi un stil de viaţă, are un antidot, care nu este altul decât încrederea, acel medicament care izvorăşte de la Domnul. Avem încredere în pilotul avionului că ne va duce în siguranţă la destinaţie, dar nu avem încredere că rugăciunile ne vor fi ascultate, continuând să ne facem griji pentru lucrurile noastre. Avem încredere că o încuietoare ne va proteja casa şi pe noi de hoţi, dar nu avem încredere în dragostea providenţială a lui Dumnezeu şi ne comportăm, din nou, ca şi cum am fi singuri pe lume şi ar trebui să purtăm toate crucile lumii. Dacă ne îmbarcăm în avion şi avem încredere că Dumnezeu ne poartă pe toţi în palmele lui chiar şi deasupra norilor, avem credinţa că cineva mult mai puternic ne protejează în spatele uşii, înseamnă de fapt că noi credem în Creatorul nostru, dar nu avem încă suficient curaj să ne asumăm acest lucru, încurcându-ne adesea în mulţimea gândurilor fulgerătoare, învăluite în norii de furtună ai minţii noastre, care ne privează de însăşi esenţa: a vedea cu ochii credinţei.
Încrederea este credinţa în Dumnezeu, iar încrederea în sine poate fi definită ca şi măsura credinţei în noi înşine. Marea majoritate a complicaţiilor vieţii adulte provin din copilărie, când pilonii încrederii în sine sunt zdruncinaţi, aşa că este important să ne creştem copiii, astfel încât să se încreadă în bunul Dumnezeu, care are întotdeauna grijă de toţi, şi să susţinem acest lucru nu doar cu rugăciune, ci şi prin fapte şi exemple concrete; să evidenţiem cazuri în care încrederea a jucat un rol important: o astfel de situaţie ar putea fi reuşita unui examen, al cărui fundal nu este doar munca perseverentă a copilului, ci şi credinţa sa în Dumnezeu şi în sine însuşi. Dacă punerea unor temelii solide a fost realizată cu succes, încrederea în sine va creşte, iar copilul va deveni un adult curajos, încrezător, dar totodată blând şi onest.
Două lucruri ne slăbesc în mod special credinţa: compararea cu ceilalţi, ceea ce fie ne poate descuraja, fie ne poate face vanitoşi, Dumnezeu însă ne-a creat pe fiecare dintre noi unic, compararea cu ceilalţi neavându-şi rostul. Un alt factor care ne fură încrederea sunt eşecurile noastre din trecut, care sugerează adesea că Dumnezeu nu ne poate folosi ca instrument, făcându-ne să nu ne simţim nici demni, nici capabili să ne îndeplinim misiunea. În ciuda tuturor acestora, el cheamă întotdeauna oameni imperfecţi, obişnuiţi, pentru că nu este atât de important de unde venim, ci mai degrabă direcţia în care ne îndreptăm.
Prin cuvintele sale, Isus ne încurajează să avem încredere în Tatăl şi în el, pentru că numai această încredere ne poate linişti inimile în mijlocul grijilor legate de viitor. El ne aminteşte faptul că casa cerească ne-a fost deja pregătită, prin urmare, accentul nu trebuie pus pe dificultăţile pământeşti, ci pe promisiunile veşnice. Încrederea în oameni este fragilă, dar promisiunile lui Dumnezeu sunt stabile. Încrederea unui copil mic în mama sa serveşte drept exemplu: Isus ne invită să ne îndreptăm către el cu aceeaşi încredere copilărească, luând decizii conştiente de a-l urma.
Sfântul apostol Paul, în scrisoarea sa către Filipeni, ne încurajează: "Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă! Bunăvoinţa voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor! Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi pentru nimic şi, în orice împrejurare, cerând cu insistenţă prin rugăciune, cu mulţumire, să fie făcute cunoscute cererile voastre lui Dumnezeu! Iar pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire, va păzi inimile şi gândurile voastre în Cristos Isus." (Fil 4,4-7)
Surse utilizate:
https://bibliatanulmanyok.hu/2011-1/d/d20110104
https://napiremeny.blog.hu/2012/10/26/engedd_el_a_ketsegeidet_hogy_onbizalmat_epits
Zoltán Csákay
