Inspirat de vieţile sfinţilor
* de 9 ani, preotul catolic Eugen Blaj este misionar în "continentul negru", într-o zonă unde puţini au curajul să meargă * provincia Marsabit, districtul Maikona, din Kenya a devenit pentru Eugen Blaj a doua casă * fără condiţii minime pentru o viaţă decentă, misionarii români le dăruiesc kenyenilor atât credinţa în Dumnezeu, cât şi şansa de a beneficia de educaţie, cultură şi civilizaţie
Preotul Eugen Blaj a făcut primii paşi pe "continentul negru" în 1999. Însărcinat de episcopul Diecezei de Iaşi, PS Petru Gherghel, şi inspirat de vieţile sfinţilor, preotul a plecat la Marsabit, districtul Maikona, din dorinţa de a face auzit cuvântul lui Dumnezeu. A găsit o comunitate divizată religios, în care şi astăzi mai există sate unde Mântuitorul nu a intrat încă în inimile oamenilor. "A fost o dorinţă foarte arzătoare de a ajunge la aceste popoare, la «păgâni», inspirat fiind de vieţile sfinţilor şi de munca altor misionari, cum era Maica Tereza de Calcutta, care era foarte cunoscută în anii aceia. Cred că asta a avut cea mai mare influenţă şi a pus în inima mea dorinţa de a fi misionar. Vorbim de o colaborare între două biserici locale şi de o misiune concentrată pe un teren de primă evanghelizare, unde pentru prima dată lumea aude numele de Cristos. Zona unde am ajuns noi este una de deşert, de păstori nomazi, de triburi. Acolo încă sunt sate virgine din punct de vedere al religiei creştine. Pentru că, fiind nomazi, ei se mută dintr-un loc în altul, nu sunt prea multe drumuri de acces şi există, de aceea, locuri încă neatinse de Biserică, de evanghelizare, de tehnologie", explică Eugen Blaj.
"Suntem o familie"
În primii doi ani în Kenya a făcut muncă de pregătire, a învăţat swahili, limba comunităţii, iar din 2001 a început să predice. "Mi-amintesc că atunci când am plecat aveam în discursul meu următoarea idee: nu mergem acolo nici să dăm, nici să luăm. E o simplă colaborare şi suntem bucuroşi dacă ne acceptă. Trebuie să ne simţim ca într-o familie, în care eşti fericit dacă te primesc. E un dar, până la urmă, şi cred că, în felul acesta, ideea de misiune nu implică un raport descendent sau ascendent, în sensul că noi suntem superiori, voi inferiori, am venit să vă educăm. Nu. Este o relaţie de colaborare. Cred, însă, că imaginea care defineşte această legătură este însuşi trupul uman, imagine folosită şi de sfântul Pavel în scrierile sale. Dacă ai o problemă la un picior, atunci şi inima, ochii şi restul corpului uman se orientează pentru a trata această afecţiune. Şi din această cauză ochii nu se simt superiori sau piciorul inferior. Este o unitate a trupului, unitate care se regăseşte şi în viziunea ecleziastică a Bisericii", afirmă Eugen Blaj.
"Este o cultură complet diferită, o formă aparte de viaţă"
Districtul Maikona, devenit recent reşedinţă, este împărţit în mai multe sate, în care procesul de aşezare a populaţiei este unul lent, construit în mare parte în jurul unor servicii oferite de misiunea catolică sau de guvern. Nu există, practic, o putere de stat, fiecare unitate teritorială având liderii ei, credinţele ei şi propriile valori după care se ghidează. Un simplu contact cu un animal, fie el şi de la distanţă, poate "îmbolnăvi" tot satul. Superstiţiile joacă un rol important, iar vracii, vrăjitorii sau profeţii pot "lecui" mai bine decât orice medicament. Bineînţeles, nimic nu e gratis. Un kilogram de zahăr, o piele de cămilă, o bucată de pânză sunt lucruri în schimbul cărora vraciul eliberează tratamentul. "Este o cultură complet diferită, o formă aparte de viaţă. Asta nu numai datorită condiţiilor climatice, dar şi din cauză că posibilităţile pe care le au sunt limitate. De exemplu, vraciul. El este doctorul tradiţional, în care oamenii de acolo îşi pun multă credinţă. Chiar mai multă decât în medicamentele noastre moderne. Într-o dimineaţă veneau copiii la şcoală şi a trecut un câine pe lângă ei, poate era bolnav, avea rabie, cine ştie. Ei au considerat că acest lucru i-a «înveninat» pe toţi, chiar pe tot satul. Au cerut atunci ajutor să fie duşi la vraci, că, de nu, vor muri cu toţii într-o zi - două", povesteşte preotul Eugen Blaj.
"Spiritele" au şi ele un rol important. "Spiritele" sunt "vinovate" de orice boală şi trebuie "scoase" din oameni, pentru a le curăţa corpul. "Ei cred mult în spirite şi, atunci când se întâmplă ceva rău, suferă de o boală, de exemplu, cred că acestea au intrat în ei. Ei gândesc că un spirit nu poţi să îl scoţi afară cu o pastilă, cu un tratament de o zi. Atunci, vraciul este cel în care ei văd speranţa de a scoate spiritul negativ din ei. Forma acestora de a trata lumea este naturală, un fel de combinaţie de homeoterapie şi rituri. Are un rol magic scuipatul, de exemplu. Este o exprimare a unor credinţe animiste, a unor religii animiste şi, în contextul acesta tradiţional, misiunea catolică îşi face loc încet-încet", mai spune Eugen Blaj.
"Dacă noi am fi fost lăsaţi să trăim aşa, fără progres, era vai de capul nostru!"
Educarea populaţiei, prin implicarea acesteia în diferite acte sociale sau religioase, este unul dintre principalele obiective al misiunii catolice la Marsabit. 19 grădiniţe, o biserică, capele pentru rugăciuni sau dispensarul sunt lucruri care au îmbunătăţit viaţa în mica regiune kenyană, de-a lungul celor 40 de ani de activitate a misionarilor catolici. "Misiunea se implică enorm de mult, pentru că educaţia este mijlocul cel mai eficace de a câştiga lumea pentru o viaţă diferită, nu neapărat pentru o formă emancipată, atât cât să fie liberi faţă de aceste expresii de ignoranţă. Să nu fie sclavii părerilor nedemne de credinţa umană. La urma urmei, noi nu condiţionăm pe nimeni întru nimic. Atunci când intervin misionarii, apar, însă, şi criticile de genul de ce nu-i lăsăm în pace, să trăiască aşa cum au convieţuit şi până acum. Eu cred că acestea sunt afirmaţii destul de sărăcuţe şi improprii pentru demnitatea umană. Dacă noi am fi fost lăsaţi să trăim aşa, fără progres, era vai de capul nostru! Nu numai pentru că tribul sau comunitatea se află în mâinile unor ignoranţi, dar, pur şi simplu, membrii acestora sunt foarte uşor de manipulat, ca un steag în vânt. Însă, prin educaţie, prin a le arăta o altă formă de gândire, una modernă, unde se pun pe masa de judecată lucrurile prioritare, putem schimba lucrurile. Nu trebuie să se înghită orice. Pe lângă predicarea pastorală, avem şi grădiniţe, şcoli şi ajutăm cu burse parţiale mulţi elevi de liceu sau studenţi aflaţi la colegii sau universităţi. Aceştia, terminându-şi studiile, devin traducătorii noştri pentru dialectele lor, sunt cei care vor sta în fruntea organizaţiilor de acolo sau vor deveni lideri de grup", explică Eugen Blaj.
Chiar şi aşa, mulţi părinţi îşi trimit odraslele la şcoală doar pentru prânzul oferit de misiunea catolică. "Acest lucru este o motivaţie foarte mare pentru ei. Având posibilitatea ca micuţii să mănânce la grădiniţă, mamele îşi trimit copiii cu mai multă convingere la şcoală. Dacă nu ar fi acest program de alimentaţie, s-ar reduce foarte mult numărul de copii, pentru că e o zonă unde nu se cultivă nimic", susţine preotul misionar.
"Ei sunt mulţumiţi când Dumnezeu le dă ploaie sau când cămilele şi caprele se înmulţesc repede"
Într-o zonă plină de nisip şi pietre, unde fructele sau legumele nu au cum să crească, unde ploaia este un prilej de bucurie supremă, nu există bogaţi şi săraci. "Formele de viaţă sunt egale. Chiar notam, odată, că aici este un comunism cultural, adaptat formelor de viaţă. Acolo toţi trăiesc la fel, chiar dacă sunt diferenţe economice mari între ei. Unul poate să aibă, de exemplu, 500 de cămile, iar altul numai 5. Amândoi, însă, poartă câte o singură pereche de pantaloni scurţi, beau câte o cană de ceai pe zi, iar seara mănâncă o farfurie de grăunţe. Şi cel care e bogat şi cel care este sărac trăiesc la fel. Forma lor de trai vine prin cultură şi nu prin politică, iar economia nu are influenţe asupra stilului lor de viaţă. Ei sunt mulţumiţi când Dumnezeu le dă ploaie sau când cămilele şi caprele se înmulţesc repede", povesteşte preotul Blaj.
Alimentaţia se bazează în cea mai mare parte pe produse de origine animală. Laptele de capră sau de cămilă este simbolul bunăstării, al continuităţii vieţii. "Laptele este semnul bucuriei. De fapt, toate sărbătorile lor naţionale se fac pe baza produselor lactate, ca iaurtul pe care-l beau şi de care se bucură. Nu există alcool. Este o ofensă pentru ei să le oferi această băutură la sărbători. Nici brânza nu o cunosc, dar laptele prins este cea mare bucurie. În timpul ploilor, când creşte iarba, iar animalele dau mai mult lapte, ei se îngraşă un pic. Apoi, slăbesc la loc în timpul secetei, pentru că nu mai este lapte. Acesta se adaugă în ceai, mai ales când este puţin. Aşa trăiesc. Foarte rar vezi pe cineva gras acolo, pentru că e o formă de viaţă foarte simplă. Nu sunt fructe, ci doar produse de origine animală. Foarte rar animalele sunt sacrificate, doar fie la sărbători, fie atunci când au nevoie să-şi cumpere câte ceva", relatează Eugen Blaj.
"Nu putem accepta ca cineva să trăiască după superstiţii"
Din doi în doi ani, preotul Eugen Blaj se întoarce acasă, la Gherăeşti, în judeţul Neamţ. La 22 noiembrie, însă, va reveni la Maikona, alături de trei laici misionari, o profesoară, o asistentă şi un tânăr mecanic. "Vorbim de o educaţie nu neapărat de natură scolastică, ci ideologică, de emancipare, de apărare a fiecărui membru al acestei mari familii în care toţi suntem egali. De aceea, căutăm să aducem de aici specialişti, învăţători care să transmită cunoştinţele lor şi să lărgească orizontul gândirii. Trebuie să ridicăm potenţialul economic, iar puţinele resurse care există acolo trebuie să fie valorificate. Ştiu eu, pietrele, spinii, nisipul trebuie văzute ca o oportunitate de câştigare a existenţei. Pentru a-şi câştiga autonomia din punct de vedere financiar, oamenii trebuie să folosească produsele cu care i-a înzestrat natura, îmbinându-le inteligent. Acest lucru îl facem şi noi, printre multele organizaţii care îşi desfăşoară activitatea acolo. Şi asta pentru că există persoane acolo care, prin demnitatea lor, merită să fie într-un anumit fel, să fie scoase din contextul şi condiţiile în care trăiesc. Fără îndoială, după studiu şi după progres şi după atâta tehnologie, pe care noi le cunoaştem, nu putem accepta ca cineva să trăiască după superstiţii", încheie preotul misionar Eugen Blaj.
Ion Muşet
Text apărut în ziarul Flacăra Iaşului la 3 noiembrie 2008
