PS Petru Gherghel, administrator apostolic al Diecezei de Iaşi, a consacrat altarul şi a sfinţit biserica "Regina Sfântului Rozariu" din Dancu, al cărei paroh este pr. Iulian Tancău, duminică, 7 iulie 2019, la Liturghia de la ora 11.00. Au participat preoţi şi numeroşi credincioşi din Dancu şi din parohiile apropiate.
După aproximativ nouă ani dedicaţi construirii bisericii, comunitatea catolică din Dancu, înfiinţată în anul 2007, trăieşte, aşa cum s-a exprimat pr. paroh Iulian Tancău, un vis împlinit: sfinţirea bisericii.
Arhitectura noii biserici este conformă cu stilul neogotic, executată după planurile arhitectului Gheorghe Hereş. Ea are 22 metri lungime, 11 metri lăţime şi 22 metri înălţime. Este închinată sfintei Fecioare Maria, Regina Sfântului Rozariu. Realizate de pr. Eugen Robu, cele şase vitralii şi un mozaic în altarul din marmură îi înfrumuseţează interiorul: două în faţă, reprezentând mâinile Tatălui ceresc care binecuvântează, şi unul care îl reprezintă pe Duhul Sfânt plutind deasupra tabernacolului. În spatele bisericii, un alt vitraliu redă Sfânta Familie, iar de o parte şi de cealaltă a acestuia sunt reprezentaţi doi îngeri.
La masa de altar, văzută din faţă, se vede în mozaic un pelican, simbol al sacrificiului lui Isus Cristos care şi-a dat sângele ca hrană şi mântuire pentru sufletele noastre. Biserica are zece arcade îmbrăcate în lemn. Calea crucii este tot din lemn şi este o donaţie a unei biserici din Bochum (Germania). Amvonul a fost iniţial a 15-a staţiune a Căii Sfintei Cruci, transformată şi adaptată acestui obiect liturgic, şi reprezintă învierea lui Cristos din morţi.
În partea de sus a altarului se poate vedea o cruce mare, având un "corpus" care a fost adus de la Baraţi. Băncile au fost primite prin intermediul Caritas Iaşi, iar ulterior au fost recondiţionate pentru spaţiul bisericii.
În cuvântul său de prezentare, pr. paroh Iulian Tancău a ţinut să mulţumească în mod deosebit păstorilor diecezei noastre, PS Petru Gherghel şi PS Aurel Percă, pentru toată grija ca această perioada de construire a bisericii. De asemenea, o mulţumire s-a îndreptat şi spre organizaţiile bisericeşti de ajutor din Germania şi Austria: Kirche in Not şi Renovabis.
Ceremonia de consacrare şi sfinţire a început în faţa bisericii, unde au fost sfinţite apa şi sarea, după care PS Petru Gherghel, înconjurând noul locaş de cult, a stropit cu apă sfinţită pereţii şi pe cei prezenţi, în special pe naşi. Lovind cu cârja episcopală în uşa bisericii, conform ritualului, episcopul a rostit cuvintele: "Deschideţi-vă, voi, porţi veşnice, ca să intre Regele măririi!" La întrebarea: "Cine este acest Rege al măririi?", s-a auzit răspunsul din gura Preasfinţitului: "E Domnul oştirilor. El este Regele măririi".
După acest moment, preoţii şi tot poporul credincios a intrat în biserică, iar aceasta a fost stropită cu apă sfinţită. A urmat liturgia cuvântului, moment în care credincioşii au auzit lecturi din Vechiul şi Noul Testament despre însemnătatea templului lui Dumnezeu, ca loc al prezenţei sale în mijlocul oamenilor.
Omilia a fost rostită de pr. dr. Lucian Păuleţ, profesor la Seminarul din Iaşi, care a prezentat semnificaţia triplă a bisericii: 1) loc de întâlnire cu Dumnezeu, care în măreţia sa nesfârşită alege totuşi să locuiască într-o casă făcută de mână de om; 2) loc de întâlnire a oamenilor şi de împărtăşire a valorilor credinţei şi moralei creştine; 3) locul din care credincioşii, hrăniţi cu sacramente şi cu Evanghelia lui Cristos, merg în lume pentru a-l purta pe Isus oamenilor din societate.
Adresându-se tuturor pe un ton cald şi profund, pr. predicator a spus că biserica din Dancu este o minune în mijlocul comunităţii: "Aici, în această bisericuţă, Dumnezeu locuieşte cu noi, oamenii. Şi spun bisericuţă nu pentru că acest lăcaş este mic, ci pentru că ştiu că vă e dragă. E bisericuţa dumneavoastră, e o minune răsărită ca rod al credinţei şi al jertfelor dumneavoastră! Aici, la Dancu, aţi împlinit miracolul dorit. Trebuie doar să avem ochi să-l vedem. Acum, în Dancu, aşa cum spunea o doamnă ortodoxă şi foarte credincioasă, sună clopotele, pentru a ne aminti că, aici, cerul şi pământul se întâlnesc, că Dumnezeu nu-şi ia niciodată privirea de la noi!"
Despre rolul bisericii, s-a putut auzi în cuprinsul predicii următorul răspuns: "Biserica ne dă identitate şi unitate. Ştim cine suntem, copii preaiubiţi ai lui Dumnezeu, şi ştim în cine credem: în Dumnezeu şi în Maica Domnului, Regina rozariului. Şi în grija lor pentru noi."
Deoarece cu o zi înainte a fost anunţată numirea noului episcop pentru Dieceza de Iaşi, pr. Lucian Păuleţ, în finalul predicii i s-a adresat PS Petru Gherghel, actualmente administrator apostolic al Diecezei de Iaşi: "Preasfinţite, astăzi, în mod special, alături de întreaga Moldovă, vin să vă mulţumesc pentru întreaga slujire a Preasfinţiei voastre, pentru grija, răbdarea, dedicarea, sacrificiile şi dragostea faţă de noi, pentru darurile făcute nouă, şi pentru creşterea mea personală, alături de păstorul meu. Vă mulţumesc, Preasfinţite!"
Omiliei i-a urmat mărturisirea credinţei în Dumnezeul cel unic şi întreit, apoi Litania tuturor sfinţilor, în care s-a cerut mijlocirea lor pentru această nouă biserică.
În masa altarului au fost introduse, într-o nişă specială sigilată relicvele: sfântul Anton de Padova, sfântul Maximilian Maria Kolbe, sfântul Pius de Pietrelcina, sfântul Ioan Paul al II-lea, fericitul Ieremia, fericitul Anton Durcovici, fericita Veronica Antal.
După rugăciunea de consacrare rostită de PS Petru Gherghel a urmat ungerea mesei altarului cu sfânta crismă, deoarece aceasta îl reprezintă pe Isus Cristos cel uns pentru a fi jertfă, jertfitor şi altar de jertfă în Noua Alianţă încheiată în sângele său. Pe masă a fost adus un vas cu foc în care s-a pus tămâie, simbol a rugăciunilor care se înalţă asemenea fumului de tămâie spre cer.
Biserica este locul unde oamenii îşi exprimă rugăciunile lor către Dumnezeu şi către sfinţi, cu speranţa şi credinţa că sunt ascultaţi. Ea este şi locul unde se aude cuvântul cel viu al lui Dumnezeu; unde se săvârşesc sacramentele care îl actualizează pe Isus în mijlocul oamenilor. Repetarea adverbului "aici" din rugăciunea de consacrare sugerează importanţa bisericii ca spaţiu fizic concret, destinat acţiunilor sacre prin care Dumnezeu îi sfinţeşte pe oameni.
Celebrarea euharistică s-a desfăşurat în cântările frumoasele ale corului, menită să-i aducă slavă lui Dumnezeu şi Maicii Preacurate, Regina Rozariului.
În cuvântul final de mulţumire, pr. paroh Iulian Tancău şi-a exprimat recunoştinţa mai întâi faţă de Dumnezeu: "Mulţumim bunului Dumnezeu pentru acest vis împlinit". De asemenea, a mulţumit patroanei, Regina Sfântului Rozariu. Un gând de recunoştinţă a adresat binefăcătorilor şi celor care au contribuit la ctitorirea acestei biserici, surorilor care au lucrat la împodobirea altarului şi celor care au înfrumuseţat celebrarea cu cântările înălţătoare. Tuturor credincioşilor participanţi la sărbătoare le-a oferit nu un trandafir, ci o cunună de roze: un rozariu, în amintirea acestui moment.
PS Petru Gherghel a ţinut să-şi exprime recunoştinţa faţă de pr. paroh Iulian pentru munca pastorală şi grija de a duce la bun sfârşit lucrările de construire, acordându-i crucea comemorativă "Fericitul Anton Durcovici". Îi mulţumim lui Dumnezeu. Mulţumim şi pr. Iulian pentru tot ce a realizat în aceşti ani, interval în care a fost şi bolnav" a spus PS Petru Gherghel, felicitându-i pe toţi pentru munca depusă.
Dumnezeu, cel pe care nu-l pot cuprinde cerurile şi pământul, dar care în condescendenţa sa binevoieşte să fie întâlnit de oameni în lăcaşe de cult şi de închinare, să fie mereu prezent în spaţiul nu mare, dar plin de frumuseţe al bisericii din Dancu, spre edificarea sufletească a celor care calcă pragul ei şi spre mântuirea sufletelor!
Pr. Cristian Diac
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 7 iulie: Dancu: Consacrarea altarului şi sfinţirea bisericii
* * *
Apollonia TV: Înregistrarea Liturghiei
*
TVR Iaşi, "Jurnal regional", reportaj despre sfinţirea bisericii din Dancu
