În perioada 23-24 septembrie 2016, la Covasna, au avut loc lucrările celei de-a XXII-a ediţii a Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice: Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie, eveniment cultural-ştiinţific organizat de Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, Centrul Ecleziastic de Documentare "Mitropolit Nicolae Colan", Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Liga Cultural-Creştină "Andrei Şaguna", Asociaţia "Ştefadina" Bucureşti, cu sprijinul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, Asociaţiei Cultural-Creştine "Justinian Teculescu" Covasna şi Asociaţiei de Tineret GRIT Covasna.

Din partea comunităţii romano-catolicilor din Moldova au participat: prof. dr. Anton Coşa (membru în Departamentul de Cercetare Istorică al Episcopiei Romano-Catolice Iaşi) şi Gheorghe Bejan (preşedintele Asociaţiei Romano-Catolicilor din Moldova "Dumitru Mărtinaş").

În cadrul ediţiei din acest an, pe lângă temele tradiţionale referitoare la istoria, cultura şi civilizaţia românească din sud-estul Transilvaniei, au fost dezbătute teme privind: Centenarul Marii Uniri: proiecte de aniversare a evenimentului; 100 de ani de la declanşarea Războiului de Reîntregire Naţională; priorităţi arhivistice în era digitizării.

În cadrul secţiunii "Istorie", prof. dr. Anton Coşa a prezentat comunicarea: Eroi catolici din Moldova în Primul Război Mondial.

În intervenţia sa, Anton Coşa a evidenţiat faptul că locuitorii catolici din Moldova şi-au dat în decursul istoriei propriile sacrificii pe altarul patriei, participând efectiv la momentele istorice care au marcat destinul naţiunii române. Printre aceste momente s-a numărat şi Războiul de Reîntregire Naţională, de la începutul căruia marcăm, în anul 2016, trecerea unui veac.

În timpul Primului Război Mondial, catolicii din Moldova au dat dovada dragostei faţă de pământul pe care trăiau, jertfindu-se pentru apărarea acestuia, cu speranţa ca urmaşii lor să aibă o viaţă mai bună.

De asemenea, Anton Coşa a punctat faptul că locuitorii catolici din Moldova nu i-au uitat nici o clipă "pe cei de ieri", strămoşii lor, pe cei care şi-au sacrificat vieţile pentru un viitor mai bun "al celor de azi". Memoria lor, a eroilor din acest spaţiu binecuvântat de Dumnezeu, este consemnată şi păstrată, dincolo de documentele de arhivă, şi pe monumentele de for public, pe acele monumente ale eroilor care au menirea de a le reaminti urmaşilor de jertfele înaintaşilor. În acest sens, vorbitorul a adus în atenţie şi câteva exemple privind modul în care au înţeles catolicii din Moldova să se îngrijească, de-a lungul vremii, de memoria acestor eroi.

La rândul său, în cadrul secţiunii "Etnografie, sociologie şi cultură românească", domnul Gheorghe Bejan le-a vorbit celor prezenţi despre câteva dintre proiectele prioritare ale Asociaţiei Romano-Catolicilor din Moldova "Dumitru Mărtinaş".

Prof. dr. Anton Coşa