Catolicii din Moldova şi Marea Unire
În revista "Lumina creştinului", nr. 12 (348), decembrie 2018, la paginile 6 şi 7 a fost publicat un interviu cu pr. Fabian Doboş, director coordonator al Departamentului de Cercetare Istorică din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi.
- Ce ar trebui să ştim despre Unirea de la 1 decembrie 1918? Care a fost rolul catolicilor?
Marea Unire de la 1918 reprezintă împlinirea visului pe care românii l-au avut dintotdeauna: a trăi uniţi şi liberi. Unii consideră că Unirea a fost realizată doar de rege, alţii dau o însemnătate deosebită politicienilor din acea vreme, alţii pun accent pe jertfa eroilor care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă. De fapt, Marea Unire este lucrarea întregului popor, indiferent de religia sau confesiunea creştină a românilor. În această logică, se poate afirma că Dieceza de Iaşi a avut rolul de ferment, căci după cum o bucăţică de drojdie face să dospească întreg aluatul, la fel catolicii din Moldova, deşi puţini la număr în Armata Română, au ajutat la mărirea teritoriului României şi la întregirea neamului românesc.
- Care au fost consecinţele Unirii din 1918 pentru catolici?
Prima şi cea mai importantă consecinţă este afirmarea identităţii româneşti a catolicilor din Moldova. Aceştia au luptat alături de ceilalţi militari, având acelaşi scop: unirea tuturor românilor. O altă consecinţă a Marii Uniri este aceea că enoriaşii catolici din Basarabia şi Bucovina au trecut sub jurisdicţia Episcopiei de Iaşi. De asemenea, catolicii din Moldova au primit un nou episcop, în anul 1920 (Alexandru Theodor Cisar), după ce în perioada 1916-1920, la cârma episcopiei s-a aflat părintele Ulderic Cipolloni, OFMConv., în calitate de administrator apostolic.
- Ce iniţiative au fost în Dieceza de Iaşi care au marcat centenarul? Cum aţi descrie acest centenar?
De-a lungul anului 2018, catolicii din Moldova, răspunzând la chemarea păstorului diecezei, au organizat diverse simpozioane, conferinţe, mese rotunde etc. prin care au dorit să-şi reamintească aportul străbunilor la dobândirea unităţii poporului român. Aceste activităţi au mai avut un scop: menţinerea vie a dorinţei de unitate şi libertate în sufletele oamenilor. Aceste evenimente au fost organizate de Seminarul "Sfântul Iosif" din Iaşi, de Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi, de Departamentul de Cercetare Istorică "Fericitul Anton Durcovici" al Episcopiei de Iaşi, dar şi de diverse parohii de pe cuprinsul diecezei, uneori în colaborare cu primăriile din localităţile respective. Este de admirat frumoasa colaborare care s-a înregistrat între autorităţile civile şi bisericeşti: şcoala, primăria şi Biserica au cântat la unison meritele celor care şi-au dat viaţa pentru ca România să aibă un viitor. De asemenea, la Editura "Presa Bună" este în pregătire un volum care doreşte să prezinte monumentele ridicate de catolicii din Moldova în parohiile de pe întinsul Diecezei de Iaşi. Aşadar, centenarul nu este nici pe departe un punct de sosire, ci, dimpotrivă, unul de plecare spre noi orizonturi geografice, politice şi religioase.
- Înainte de Marea Unire a fost războiul. Cum s-au implicat credincioşii catolici?
Momentul intrării României în război (15 august 1916) a însemnat o mobilizare totală din partea catolicilor Diecezei de Iaşi. A doua zi, administratorul apostolic Ulderic Cipolloni a trimis tuturor parohiilor de pe cuprinsul diecezei o scrisoare circulară în care îi invita pe parohi să fie ca nişte "îngeri de îmbărbătare" pentru cei care pleacă pe front şi, totodată, "îngeri de mângâiere" pentru cei rămaşi acasă. Conducătorul diecezei a dat parohilor dispoziţii precise pentru a asigura victoria soldaţilor români: diverse rugăciuni la sfârşitul fiecărei sfinte Liturghii, adoraţie în fiecare duminică şi sărbătoare de poruncă, organizarea de colecte în bani şi pânză, oamenii trebuiau să lucreze şi câmpurile celor care se aflau pe front. Acelaşi administrator apostolic s-a preocupat şi de orfanii de război, înfiinţând, la Hălăuceşti şi Huşi, două orfelinate pentru copiii care şi-au pierdut taţii pe front.
- Cum au fost onoraţi eroii?
Încă din anul 1918, catolicii din Moldova au ridicat, la invitaţia parohilor, diverse monumente pentru a-i cinsti pe eroi. De remarcat faptul că, deşi soldaţii catolici nu au avut parte pe front de preoţi capelani militari, catolicii au fost primii care s-au gândit să cinstească memoria eroilor prin ridicarea de monumente. De-a lungul celor o sută de ani care au trecut de la Primul Război Mondial, pe întreg cuprinsul Diecezei de Iaşi s-au ridicat numeroase monumente care să amintească tuturor despre jertfa supremă a celor care au plătit cu propriul sânge preţul unităţii. La invitaţia actualului episcop de Iaşi, în zilele de 10 mai (Înălţarea Domnului), 27 iunie ("Ziua Diecezei") şi 1 decembrie (Centenarul Unirii), în toate parohiile diecezei credincioşii au fost chemaţi să celebreze un recviem solemn pentru toţi eroii din Primul Război Mondial.
- Gândindu-vă la cele petrecute acum o sută de ani, ce vă impresionează mai mult?
Mobilizarea şi speranţa vie! Este demn de admirat modul în care catolicii din Moldova s-au mobilizat pentru a face faţă tuturor nenorocirilor aduse de război. Sub călăuzirea administratorului apostolic Ulderic Cipolloni şi a parohilor din dieceză, catolicii au reuşit să se organizeze într-un mod aproape desăvârşit. Astfel că, în ciuda distanţelor şi a tristeţii semănate de război, unitatea familiei Bisericii locale nu a fost ştirbită: cei de pe front luptau pentru ca familiile lor să aibă un trai mai bun, în timp ce copiii şi bătrânii rămaşi acasă nu conteneau să se roage pentru cei de pe câmpul de luptă. Catolicii din Dieceza de Iaşi, ca de altfel toţi românii, au ţinut mereu aprinsă flacăra speranţei. Acel Pe aici nu se trece! de la Mărăşeşti s-a întrupat în tăria de care au dat dovadă cei rămaşi acasă, care niciodată nu s-au îndoit de victorie. Tocmai această încredere în propriile forţe a adus izbânda soldaţilor români.
- Ce doriţi cititorilor de Ziua Naţională?
Primul gând este acela de a nu-şi uita eroii, ci de a-i aşeza pe altarul inimii, la loc de cinste, inclusiv în casele lor. România de astăzi s-a născut din jertfa lor. Tocmai de aceea fiecare român trebuie să-şi înfigă rădăcinile în acest sol udat cu sângele străbunilor noştri. Ideea cu care trebuie să rămână fiecare dintre cititori este, de fapt, un deziderat: nu putem avea o Românie frumoasă decât prin jertfa fiecărui român în parte. De aceea, doresc să-i invit pe cititori să dea tot ce au mai bun şi mai sfânt pentru ca această ţară, care este numită de tradiţie "Grădina Maicii Domnului", să ajungă să înflorească şi să răspândească parfumul ei în lumea întreagă.
A consemnat pr. Cornel Cadar
* * *
PS Petru Gherghel: Decret episcopal - În veci recunoştinţa şi amintirea lor
Ediţia "Despre Centenarul Marii Uniri", a emisiunii "Lumina creştinului", la TVR Iaşi
