Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii Bucureşti în colaborare cu Departamentul de Cercetare Istorică "Fericitul Anton Durcovici" al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi au organizat la Bucureşti, vineri, 19 octombrie 2018, Simpozionul Naţional "Contribuţiile catolicilor la realizarea Marii Uniri".

Lucrările simpozionului s-au desfăşurat în Aula "Anton Durcovici" a facultăţii, fiind moderate de pr. prof. univ. dr. Wilhelm Dancă, decanul aceleiaşi facultăţi, care în introducere a prezentat obiectivele simpozionului, dintre care cea mai importantă este cinstirea eroilor căzuţi în lupta pentru întregirea ţării, glosând totodată despre patriotism şi naţionalism, concepte care în opinia sa nu ar trebui niciodată să fie confundate. Dr. Dănuţ Doboş de la Iaşi a prezentat filmul documentar intitulat "Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti în anii Primului Război Mondial", film bazat pe documente şi fotografii inedite din arhiva Arhiepiscopiei de Bucureşti. Filmul a fost realizat de Centrul "Biserica şi Istoria" al Arhiepiscopiei de Bucureşti, beneficiind de colaborarea ing. Silviu Dogariu, de la Editura "Presa Bună" din Iaşi.

La rândul său, pr. lect. dr. Fabian Doboş, directorul amintitului departament, a prezentat comunicarea cu titlul "Contribuţia credincioşilor din Dieceza de Iaşi la reîntregirea României Mari". Autorul a subliniat jertfele militarilor catolici în anii Primului Război Mondial şi contribuţia Bisericii locale de Iaşi la înfăptuirea României Mari. Cercetătorii Luc Verly şi Emanuel Cosmovici au evocat implicarea fericitului Vladimir Ghika în evenimentele care au condus la Marea Unire, evidenţiind acţiunile diplomatice ale acestuia în Franţa şi Italia. La rândul său, doctorand Carmen Elena Potra de la Universitatea din Bucureşti a prezentat în baza documentelor din dosarele CNSAS rolul major pe care l-a avut Episcopul martir Iuliu Hossu în realizarea unirii Transilvaniei cu Patria Mamă.

Pr. drd. Petru Ciobanu de la Episcopia Romano-Catolică de Chişinău a vorbit în cadrul conferinţei sale despre trecerea catolicilor din Basarabia sub jurisdicţia Diecezei de Iaşi, eveniment văzut drept o consecinţă a Marii Unirii. În sfârşit, pr. dr. Ivan Radu, de la Episcopia Greco-Catolică de Bucureşti, a prezentat comunicarea cu titlul: "Decembrie 1918: Ioan Parfenie - un preot militar pe urmele lui Mihai Viteazul". La încheierea simpozionului a luat cuvântul episcopul greco-catolic de Bucureşti Mihai Frăţilă, care a mulţumit conferenţiarilor participanţi pentru implicarea în cunoaşterea contribuţiei catolicilor de ambele rituri din România în desfăşurarea evenimentelor de acum 100 de ani.

Cuvântul de încheiere a fost ţinut de IPS dr. Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice Bucureşti, care şi-a exprimat bucuria pentru succesul simpozionului, încurajând prin cuvinte calde cercetătorii istoriei Bisericii Catolice din România să continue demersurile lor în cunoaşterea eroismului soldaţilor catolici români care s-au jertfit pe câmpul de luptă în anii Primul Război Mondial. Simpozionul s-a bucurat şi de prezenţa Excelenţei Sale Miguel Maury Buendia, nunţiul apostolic la Bucureşti. Evenimentul cultural se înscrie în seria manifestărilor pe care Biserica Catolică din România le dedică Centenarului Unirii de la 1918. (dr. Dănuţ Doboş şi pr. dr. Fabian Doboş; foto: FTRC Bucureşti)

Preluare Catholica.ro

* * *

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗

* * *

Conținut extern de la Facebook Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe Facebook ↗