Înţ 6,12-16; Ps 62; 1Tes 4,13-18; Mt 25,1-13
"Noi, cei vii, care vom fi rămas atunci, şi vom fi răpiţi împreună cu ei în nori, ca să-l întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi, astfel, vom fi cu Domnul pentru totdeauna" (1Tes 4,17).
În evanghelia după Matei, capitolul 24, ca răspuns la întrebarea ucenicilor săi privitoare la semnele venirii sale şi ale sfârşitului veacului, Cristos arătase unele dintre evenimentele care vor urma în istoria lumii şi a Bisericii, de la prima şi până la a doua sa venire şi anume: distrugerea Ierusalimului, marea încercare a Bisericii sub persecuţiile păgâne, întunecarea soarelui şi lunii şi căderea stelelor. După aceasta, el a vorbit despre venirea împărăţiei sale, pe care astăzi o descrie ca pe o nuntă. Astfel rosteşte parabola celor 10 fecioare, cifra 10 fiind şi ea un simbol pentru totalitate, parabolă care descrie cele două categorii de oameni care aşteaptă venirea sa: unii înţelepţi şi alţii nechibzuiţi (cf. Mt 25,1-13).
Iată un exemplul cu unul care a umblat după înţelepciunea de jos a acestei lumi şi unul care a urmărit numai înţelepciunea de sus: Sfântul Bruno (1030-1101). S-a născut la Köln, Germania, dintr-o familie dintre cele mai nobile. De mic a avut multe succese la învăţătură. Îl atrăgea viaţa religioasă, dar gustul celor pământeşti îl împiedica să se decidă pentru Dumnezeu. Însă un fapt l-a determinat să ia hotărârea cea bună. Era student la Universitatea Sorbona din Paris. Printre prietenii săi de la universitate îl avea şi pe renumitul canonic Raymound Diocres (+ 1084), care era admirat de toată lumea pentru virtuţile şi ştiinţa sa. Dar s-a întâmplat ca acest canonic virtuos şi învăţat să moară subit. La ceremoniile funerare ale lui Raymound Diocres a participat şi tânărul student Bruno de Koln. În vechiul ritual de înmormântare al Evului Mediu era un moment în care cineva se apropia de sicriului răposatului şi bătea în el, întrebând pe cel răposat folosind nişte cuvinte din Cartea lui Iob: "Dacă poţi, răspunde-mi, apără-ţi pricina înaintea mea, fii tare" (Iob 33,5)! Se spune că la aceste cuvinte, mortul s-a ridicat din sicriu şi, cu o voce înspăimântătoare, a zis: "Eu sunt acuzat la dreapta judecată a lui Dumnezeu!" O panică de nedescris a cuprins mulţimea adunată şi înmormântarea a fost amânată pentru a doua zi. A doua zi, la acelaşi moment al ceremoniei funerare, mortul s-a ridicat iar şi a spus: "Eu sunt judecat de dreapta judecată a lui Dumnezeu!" O nouă spaimă a mulţimii şi o nouă amânare a înmormântării. În a treia zi, mortul se ridică iar din sicriu şi zise: "Eu sunt condamnat de dreapta judecată a lui Dumnezeu!" În acel moment, Bruno sfărâmă şi ultimele legături cu lumea şi a început să lucreze numai pentru suflet. Înmormântarea lui Raymond Diocrès figurează în scene din manuscrisul "Très Riches Heures" al Ducelui Jean de Berry (1340-1416). Apoi, pictori precum Vincenzo Carducci (1585-1638), Gregorio Bausá (1590-1656) şi Eustache Le Sueur (1615-1655), au reprezentat scene din viaţa lui Raymound Diocrès, în special cele legate de moartea lui, care l-au convertit definitiv pe Sfântul Bruno de Köln.
În povestirea lui Isus, "toate" fecioarele au adormit: înţelepte şi nechibzuite. Toate au greşit în aşteptare. În limbajul simbolic toate au fost infidele. Dar cele înţelepte, ca mireasa din Cântarea Cântărilor (cf. Ct 5,2), şi ca Sfântul Bruno, aveau "lampa inimii aprinsă" precum şi rezervă de ulei: "Eu dorm, însă inima mea veghează". Cele nechibzuite nu s-au predat lucrării Duhului Sfânt şi nu i-au predat toate ungherele inimii lor: n-au părăsit iudaismul precum cele înţelepte dintre evrei (cf. Evr 13,13), n-au părăsit slujirea la idoli, precum cele dintre păgâni, "ca să slujească Dumnezeului viu şi adevărat şi să aştepte din ceruri pe Fiul său" (1Tes 1,9-10). Nu au rămas legate de Dumnezeu prin trăirea celor trei virtuţi teologale: credinţa, speranţa şi iubirea (cf. 1Cor 13,13).
În privinţa aceasta, "fecioarele nechibzuite" reprezintă creştinii cu numele, seamănă cu ascultătorii Cuvântului reprezentaţi prin terenul cu pietre şi spini (cf. Mt 13,5) şi cu omul fără haină de nuntă (cf. Mt 22,11-14), sau slujitorii răi care, văzând întârzierea Stăpânului lor, s-au dedat patimilor (cf. Lc 12,45-46), ca oamenii răi din zilele lui Noe, care văzând că Domnul întârzie, mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua în care Noe a intrat în arcă şi potopul şi i-a luat pe toţi (cf. Mt 24,26-28).
Venirea mirelui a avut loc la miezul nopţii - ceasul cel mai întunecat. Tot astfel, venirea Domnului Cristos va avea loc în perioada cea mai întunecată a istoriei acestui pământ. Zilele lui Noe şi Lot ne înfăţişează un tablou al condiţiilor lumii chiar înaintea venirii Fiului omului. Arătând spre acest timp, Scripturile arată că Satana va lucra cu toată puterea, cu "toate amăgirile nelegiuirii" (2Tes 2,9-10).
"El a făcut ca să lumineze lumina sa în întuneric" (2Cor 4,6), dar căutau tot întunericul pentru că faptele lor erau rele (cf. In 3,19). Când au fost surprinşi în întuneric au început să strige: "N-am stat noi la masă cu tine? N-am prorocit noi în numele tău? N-am scos noi diavoli în numele tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în numele tău?" Dar răspunsul va fi: "Vă spun că nu ştiu de unde sunteţi, depărtaţi-vă de la mine!" (Lc 13,25-27).
Iar acum să vedem semnificaţia termenilor pe care îi cuprinde parabola celor 10 fecioare:
1. Mirele este Isus Cristos (cf. Mt 25,13), cel care, de dragul nostru, a renunţat la bucuriile cereşti pentru a se întrupa, pentru a deveni aproapele nostru, salvatorul nostru, ispăşitorul păcatelor noastre pe cruce, pentru a deveni mirele nostru şi fericirea noastră veşnică.
2. Fecioarele sunt oamenii fără deosebire, "din orice, neam, naţiune şi limbă" (cf. Dan 3,4), creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1,26). Sunt oamenii păcătoşi chemaţi la convertire şi la fericirea veşnică (cf. Mc 1,15, 1Tim 1,15); sunt oamenii cu care Isus s-a identificat şi pe care îi vrea ca mirese în paradis cu el (cf. Mt 25,45-46) pentru a le da slava şi bucuriile sale veşnice (cf. In 17,24).
3. Candele aprinse sunt lumina Cuvântului divin, pe care Dumnezeu a aprins-o în orice botezat pentru a-i fi o lumină pe cărarea vieţii (cf. Ps 119,105) şi ocazie de a lumina şi pe alţii: "Voi sunteţi lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe munte. Nici nu se aprinde o candelă şi se pune sub obroc, ci pe candelabru, ca să lumineze pentru toţi cei care sunt în casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri" (Mt 5,14-16).
Doi sfinţi anonimi (sec. IV) din Asia Mică stăteau pe iarbă. Unul citea Scriptura şi celălalt asculta, apoi dădea explicaţiile necesare. Într-un anumit moment, cel care asculta a fost furat de nişte gânduri străine privind câmpiile întinse. Cel care citea îi cere celui care asculta explicaţiile de rigoare. Acesta, fiind distrat, i-a cerut colegului să recitească textul. Acesta i-a făcut o mică şi subtilă dojană, că îl interesează mai mult câmpul decât Cuvântul lui Dumnezeu. Cel distrat, pentru o clipă, s-a simţit atât de vinovat şi ruşinat, încât a făcut vot că nu va mai privi niciodată aiurea. S-a retras într-o colibă în care a trăit timp de patruzeci de ani, cugetând numai la Cuvântul lui Dumnezeu.
4. Vasul este persoana fizică a credinciosului cu toate ungherele sale: "Dar noi avem această comoară în vase de lut, pentru ca puterea mare să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi" (2Cor 4,7). Numai vasele de lut rezistă bine intemperiilor şi nu este mâncat de rugină şi molii, şi ca atare păstrează bine comorile (cf. Iac 5,3).
5. Untdelemnul este Duhul Sfânt: "Dar voi aveţi ungerea de la Cel Sfânt şi cunoaşteţi cu toţii. Dar în ce vă priveşte, rămâne în voi ungerea pe care aţi primit-o de la el şi nu aveţi nevoie ca să vă înveţe cineva, ci, întrucât ungerea lui vă învaţă despre toate - iar ea este adevărată, şi nu falsă" (1In 2,20. 27); "Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus eu" (In 14,26).
Sfânta Matilda, regina Angliei, în anul 1118, a avut o vedenie: inimile tuturor oamenilor erau candele mici legate de inima lui Isus, din care se vărsa în ele ulei şi le umplea. Unele din candele (inimile oamenilor) erau foarte drepte şi ţinute de trei lănţişoare. Tot uleiul ce le alimenta era în ele. Alte inimi nu erau ţinute decât de două lănţişoare, cu cea mai mare parte din ulei vărsată. Altele atârnau ţinute numai într-un lănţişor, cu tot uleiul vărsat. Cele trei lănţişoare însemnau cele trei virtuţi teologale: credinţa, speranţa şi iubirea (1Cor 13,13).
6. Zăbovirea mirelui e marea dragoste a lui faţă de fecioare pentru ca niciuna să nu fie surprinsă nepregătită: "Domnul nu întârzie împlinirea promisiunii, după cum consideră unii, ci el este îndelung răbdător faţă de voi, întrucât nu vrea să se piardă cineva, ci ca toţi să ajungă la convertire. Dar ziua Domnului va veni ca un hoţ" (1Pt 3,9-10). Începând de pe vremea lui Isus şi până astăzi, cei care au pus la inimă Cuvântul lui Dumnezeu s-au convertit şi au desfăşurat apostolat între cei căzuţi, cum este exemplul francezului Chareles de Foucauld (1858-1916).
7. Strigătul de la miezul nopţii este parusia şi răpirea: "Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare" (Mt 25,6); "Pentru că însuşi Domnul, la porunca [divină], la strigătul arhanghelului şi în sunetul trâmbiţei lui Dumnezeu va coborî din ceruri şi cei morţi în Cristos vor învia mai întâi, apoi noi, cei vii, care vom fi rămas atunci, şi vom fi răpiţi împreună cu ei în nori ca să-l întâmpinăm pe Domnul în văzduh şi astfel vom fi cu Domnul pentru totdeauna" (1Tes 4,16-17); "Vegheaţi, aşadar, căci nu ştiţi când vine stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşului, sau în zori, ca nu cumva, venind pe neaşteptate, să vă găsească dormind! Iar ceea ce vă spun vouă o spun tuturor: Vegheaţi!"(Mc 13,35-37).
O poveste creştină deosebită relatează despre un clovn. Clovnii - nebunii regelui - aveau voie să spună orice, mai mâncau bătaie, dar ei spuneau adevărul. Însă un clovn era tolerat. Într-o zi regele îi face cadou un sceptru de paie si îi spune: "Să dai acest sceptru celui care este mai nebun decât tine, dacă-l vei găsi vreodată!" Nebunul curţii stă pe acolo, mai trăieşte încă 30 de ani. La un moment dat regele se îmbolnăveşte rău de tot. Era pe patul de moarte. Clovnul vine şi-l întreabă: "Maiestate, vă e rău?" Regele spune: "Da, cred că am să mor". "Vai, Maiestate, ce rău îmi pare! V-aţi pregătit?" "Cum să mă pregătesc?" "De drum. Vă duceţi dincolo şi nu v-aţi pregătit?" "Nu!". "Trebuia să vă pregătiţi tot timpul vieţii". "Nu m-am pregătit". "Am găsit omul mai prost decât mine. Poftim sceptrul de paie!"
8. Trimiterea la vânzători arată că nimeni nu poate aduna pentru alţii. Într-o istorioară creştină se relatează că soţul unei femei a refuzat toată viaţa să frecventeze biserica, să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, să-şi cureţe sufletul de păcate şi să se hrănească spre viaţa cea veşnică cu trupul şi sângele lui Isus. Când soţia îl chema cu bunătate la întâlnirea duminicală cu Domnul, el răspundea batjocoritor: "Las că mergi tu şi pentru mine!" Dar s-a întâmplat ca soţia să moară înaintea lui şi a fost primită de Dumnezeu în cer. Dar nici măcar atunci soţul n-a intrat în biserică şi nici nu s-a spovedit şi împărtăşit. Era o ocazie bună de convertire pe care i-a oferit-o Dumnezeu prin moartea soţiei. A mai fost lăsat încă mulţi ani în viaţă ca să se convertească, dar a refuzat. A murit şi el ca toţi oamenii şi, ajuns dincolo, a voit să meargă lângă soţia sa din cer, dar Dumnezeu i-a răspuns cu însăşi cuvintele sale: "Lasă că a intrat ea şi pentru tine!"
9. Cei ce vând untdelemn sunt slujitorii Bisericii şi săracii, suferinţele şi necazurile trecute cu credinţă: "Cunosc faptele tale. Iată, am lăsat înaintea ta o uşă deschisă şi nimeni nu poate s-o închidă pentru că, deşi ai o putere mică, ai păzit cuvântul meu şi nu mi-ai renegat numele" (Ap 3,18); "Te sfătuiesc să cumperi de la mine aur purificat în foc, ca să te îmbogăţeşti; haine albe, ca să te îmbraci şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale, şi alifie, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi" (Ap 3,18; Ef 4,7-13; Fap 8,14-20; 19,1-7); "Faceţi-vă prieteni din mamona nedreaptă, pentru ca ei să vă primească în corturile veşnice atunci când veţi duce lipsă" (Lc 16,9)!
10. Sala de nuntă este împărăţia cerurilor.
Nunta Prinţului William cu Kate Middleton, din data de 29 aprilie 2011, a fost declarată "nunta secolului", despre care se estimează că a fost urmărită de aproximativ două miliarde de oameni, de pe întreg pământul. În raport cu aceasta, declarăm pe baza Bibliei că "Nunta Mielului" va fi mult mai bine organizată şi mult mai măreaţă decât "nunta secolului! Conform Mt 22,2, însuşi Dumnezeu va face nuntă Fiului său, Isus Cristos; iar conform Ap 19,7, aceasta va avea loc la sfârşitul acestui veac şi va dura veşnic: "Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului, soţia lui s-a pregătit" (Ap 19,7).
Ce nuntă dorim, una de câteva zile, sau una veşnică? Pentru a o alege continuu pe cea veşnică avem nevoie de înţelepciune de sus: "Înţelepciunea de sus este strălucitoare şi incoruptibilă; uşor de contemplat de către cei care o iubesc şi este găsită de către cei care o caută. Ea îi precede pe cei care doresc să o cunoască. Cel care se trezeşte pentru ea nu oboseşte, fiindcă o va găsi aşezată la poarta lui. A reflecta la ea este desăvârşirea priceperii, iar cel care veghează prin ea va fi îndată fără griji. Căci ea umblă căutându-i pe cei vrednici de ea, li se face văzută cu bunăvoinţă pe căi şi în orice gând le iese în întâmpinare" (Înţ 6,12-16). "Dumnezeu, va coborî din ceruri şi cei morţi în Cristos vor învia mai întâi, apoi, noi, cei vii, care vom fi rămas atunci, şi vom fi răpiţi împreună cu ei în nori, ca să-l întâmpinăm pe Domnul în văzduh şi, astfel, vom fi cu Domnul pentru totdeauna" (1Tes 4,16-17).
Să veghem şi fim gata, pentru că Fiul Omului va veni în ceasul la care nu ne gândim (cf. Mt 24,42.44).
Pr. Ioan Lungu
* * *
Predici la Radio Iaşi: Duminica a 32-a de peste an
