Is 55,1-3; Ps 145; Rom 8,35.37-39; Mt 14,13-21
"Domnul este bun faţă de toţi, el îşi arată dragostea faţă de orice făptură" (Ps 145,9).
După meditarea parabolelor unde împărăţia cerurilor a fost asemănată cu grâul bun şi cu peştii buni, iată că în duminica aceasta vedem răutatea neghinei şi otrava peştilor răi care resping împărăţia cerurilor şi pe împăratul ei, pe Isus, ucigând pe Ioan Botezătorul şi izgonindu-i pe apostoli care îi pregăteau calea. Pentru că lui Isus încă nu-i venise ceasul, se retrage cu apostolii departe de Irod şi de influenţa sa, trecând cu barca şi cu apostolii săi, pe malul estic al Lacului Genezaret, care aparţinea regelui Filip (cf. Lc 9,10), căruia Irod Agripa îi luase soţia şi ţinutului Decapole, o confederaţie de 10 oraşe. Cu excepţia oraşului Scitopolis, toate acele oraşe ale confederaţiei se aflau la est de râul Iordan, fiind un izvor de cultură greacă şi romană. Această confederaţie a fost fondată în 64 î.Cr. în timpul cuceririi Siriei de către Pompei şi dizolvată în 135 d.Cr. la sfârşitul revoltei lui Bar Kohba. Isus veniseră aici cu ucenicii săi pentru a-i instrui, căci ei trebuiau să-i continue misiunea după evenimentele Calvarului, evenimente anunţate de uciderea lui Ioan şi prin izgonirea apostolilor care îi pregăteau calea.
Trei lucruri de reţinut din această introducere: Isus nu provoacă neghina şi peştii răi, adică nu-l provoacă pe Irod şi nici pe oamenii răi care l-au respins, ci îi lasă pentru judecata finală. Apoi, "ucenicii lui Ioan după ce i-au luat trupul şi l-au îngropat, s-au dus de au dat de ştire lui Isus" (Mt 14,12). Ce poate fi mai important decât a-i da de ştire Domnului Isus despre tot ce se întâmplă în viaţa noastră şi a altora? Cui putem spune mai deschis şi mai cu folos decât lui durerile noastre? El şi numai el ne înţelege şi ne poate ajuta, pe noi şi pe cei despre care îi vorbim. Am văzut vreo nenorocire în viaţa fratelui nostru, am văzut o cădere? Să alergăm îndată la Domnul Isus şi să-i spunem lui cu lacrimi şi vom vedea minunea. Să nu ne ducem la altcineva, la vreun om oarecare, căci spunându-i omului s-ar putea să alunecăm pe panta judecării şi osândirii făptaşului, iar judecata este numai a lui Isus (cf. In 5,22). Iar al treilea lucru de reţinut este să ne alegem singuri de neghină şi de peştii răi fără solzi şi aripioare şi să mergem după Isus chiar împotriva curentului tuturor. Cum ne spune sfântul apostol Paul în lectura a doua de astăzi: "Nimeni şi nimic să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru: nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură" (Rom 8,37-39).
Dacă neghina şi peştii răi au ales să fie împotriva lui Isus şi a împărăţiei sale, grâul curat şi peştii buni l-au ales pe Isus şi împărăţia sa, mergând şi ei în partea estică a Mării Galileei şi ajungând acolo chiar înaintea lui. Aceştia, aşa cum spune şi prima lectură, erau flămânzi şi însetaţi de Isus şi de împărăţia cerurilor care era prezentă în fiinţa sa (cf. Is 55,1-3) şi nu au rămas dezamăgiţi. Coborând Isus din barcă, a văzut o mare mulţime, i s-a făcut milă de ei şi le-a vindecat bolnavii (cf. Mt 14,14). Asocierea propovăduirii cu vindecarea este unul din principiile evangheliilor (cf. Mt 4,23; 10,8; 11,5). Unii evanghelişti reţin aici numai o parte a evenimentelor, propovăduirea (cf. Mc 6,34; In 6,3); în schimb alţii reţin şi vindecarea (cf. Mt 14,14; Lc 9,12). Apoi după propovăduire şi vindecări, s-a înserat, iar le-a întins tuturor o masă în pustiu cu pâine şi peşte, două simboluri ale euharistiei şi ale lui Isus însuşi. De aici începe paralelismul cu relatarea cinei de taină. Isus a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o ucenicilor (cf. Mt 26,26), unde frângerea pâinii de astăzi ne aminteşte de trupul frânt de dureri al lui Isus de pe cruce şi primit în euharistie
Iudeii şi primii creştini se rugau adesea stând în picioare, cu mâinile ridicate şi întinse spre cer (cf. Ex 17,9ss; 1Sam 1,9.26; Lc 18,11-13); aceste mâini goale ridicate spre Dumnezeu sunt un simbol al sărăciei noastre. Abia din Evul Mediu au început oamenii să se roage cu mâinile împreunate. Isus a binecuvântat şi frânt pâinea, probabil după obiceiul iudaic, unde participanţii la masă răspundeau cu "Amin". Isus a frânt pâinile, adică le-a rupt în bucăţi mai mici, pentru a da fiecăruia câte o bucată prin intermediul ucenicilor (cf. Is 58,7; Ier 16,7; In 6,11).
Rugăciunea lui Isus, împărţirea pâinilor şi împrejurările călătoriei făcute le amintesc participanţilor de sărbătoarea Paştelui. Minunea prezentă şi reală se desăvârşeşte la adunarea rămăşiţelor de fărâmături: douăsprezece coşuri. Numărul 12 se referă cu siguranţă la cele 12 seminţii, care vor fi adunate din nou în vremurile escatologice (cf. Mt 10 ,1). De asemenea, numărul 12 îl putem înţelege ca un simbol al faptului că hrana este pentru toţi, chiar şi pentru cei care nu se află acolo, însă Dumnezeu în milostivirea sa infinită a pregătit masă pentru toţi şi îi aşteaptă ca să se decidă să-l urmeze pe Isus, unicul său Fiu şi mântuitor al lumii (cf. Evr 5,7ss).
Iar cei care au mâncat erau cam cinci mii de bărbaţi, în afară de femei şi copii (cf. Mt 14,21). Cifra 5 în Biblie implică separarea în faţa unui mesaj important, ca în parabola celor 10 fecioare. Cinci erau nechibzuite şi cinci erau înţelepte (cf. Mt 25,2); cinci fraţi răi ai bogatului (cf. Lc 16,28), cinci mii de convertiţi de Rusalii (cf. Fap 4,4). Cinci mii de familii înţelepte au venit după Isus în pustiu (cf. Mt 14,21), şi alte vreo alte cinci au rămas acasă. Cei 5000 care au venit după Isus au avut bolnavii vindecaţi şi fiinţa lor săturată în întregime, suflet şi trup.
Una din marile minuni din vremea lui Moise a fost hrănirea cu prepeliţe şi în special cu mană (cf. Ex 16,4-15). Când Moise proroceşte la sfârşitul vieţii: "Domnul Dumnezeul tău îţi va ridica din mijlocul tău, din fraţii tăi un proroc ca mine: să ascultaţi de el!" (Dt 18,15), atunci şi acest proroc escatologic mesianic trebuia să facă o asemenea minune. Această minune i-a fost dăruită de Tatăl lui Isus la înmulţirea pâinilor. Prin urmare, această minune este un semn al demnităţii sale de Mesia. În consecinţă, discuţia despre "pâinea vieţii", despre care relatează Ioan în 6,22ss, trebuie să fi urmat în mod necesar după această minune. Mai departe, cei mai mari proroci ai lui Israel, Ilie şi Elisei, au putut intermedia minuni de hrănire a oamenilor (1Rg 17,8ss; 2Rg 4,38ss). Pentru vremurile escatologice se aştepta întoarcerea lui Ilie (cf. Mal 3,23) şi prin aceasta repetarea unor astfel de minuni. Înmulţirea pâinilor făcută de Isus confirmă că veacul escatologic a început odată cu venirea sa în lume. Isus depăşea acum ceea ce au făcut cei mai mari proroci: "Aici este Unul mai mare decât Ilie" (cf. Mt 12,6), "Unul mai mare decât Iona" (Mt 12,41-42).
Trebuie să reţinem şi legătura cu sărbătoarea Paştelui iudaic. Conform Ioan 6,4, ne aflăm în apropierea sărbătorii Paştelui. Am observat deja primele semne ale anumitor elemente ale Liturghiei de Paşte: poporul călător al lui Dumnezeu (cf. Ex 12,11), poposirea în grupuri care aminteşte de comunitatea familiei (cf. Ex 12,3ss), împărţirea pâinii, rostirea binecuvântării. Sărbătoarea Paştelui avea mai multe scopuri: amintea de cruţarea plină de îndurare a lui Dumnezeu, atunci când au fost ucişi întâii născuţi din Egipt, de eliberarea din robia egipteană, de mântuirea pe care o aducea Dumnezeu, de adunarea lui Israel şi de plecarea către ţara promisă, de Legământul cu Dumnezeu. Isus indică deci aici mântuirea escatologică viitoare din robia păcatului şi a morţii, cât şi Noul Legământ.
Minunea înmulţirii pâinilor este o acţiune profetică. De la Paştele ebraic cu eliberarea din Egipt, Isus ne trece la Paştele său cu eliberarea din păcat. De la ospăţul din pustiu, Isus ne trece la ospăţul euharistic şi de aici la ospăţul escatologic din casa mare a Tatălui, la început mică cât un grăunte de muştar iar acum mare că adăposteşte păsările cerului la ospăţ veşnic. Dar mai este loc, aluatul învăţăturii lui Cristos trebuie să facă să dospească toată lumea. Să avem curaj, cuvântul lui Dumnezeu şi fiii împărăţiei cuprind o taină greu de înţeles şi pentru ei. Puţin aluat în trei măsuri de făină; cinci pâini şi doi peşti pentru 5000 de oameni; trei sute de oameni ai lui Ghedeon care au luptat împotriva a 120.000 de madianiţi (cf. Jud 7,7ss); Ezechia îngenuncheat şi o sută optzeci şi cinci de mii de asirieni biruiţi (cf. 2Rg 19,35-36). Cât de uşor ne vine să evităm situaţiile sau să găsim pretexte! Cu toate acestea, Dumnezeu vrea să facă tocmai cu noi o minune. În slăbiciune se vede puterea lui Dumnezeu. Braţele goale ridicate spre cer aduc belşug şi biruinţă. Dumnezeu vrea puţinul nostru pentru a-l înmulţi, chiar puţinul unui copil (cf. In 6,9).
Toate nevoile omului se împlinesc în Domnul Cristos. Ucenicii nu înţelegeau bine acest lucru. Şi astăzi este la fel, ucenicii Domnului dau diferite sfaturi şi îndrumări sufletelor flămânde şi obosite, îndreptându-le în altă parte. Nu! "N-au nevoie să plece!", răspunde din nou Domnul Isus. De ce trimiteţi sufletele în altă parte? De ce le trimiteţi prin "satele" şi "cetăţile" din jur? De ce le trimiteţi să se hrănească în altă parte decât la Domnul Isus Cristos, care este adevărata pâine şi singura pâine a vieţii? Ce se putea găsi plecând de lângă Domnul Isus? Ce ar putea să dea "satele" şi "cetăţile" sectele, filozofiile? Domnul Isus Cristos singur are pâinea şi apa Adevărului, care satură din plin foamea şi setea sufletelor (cf. In 10,10). Dacă vedeţi noroadele lângă Domnul Isus Cristos, nu le mai trimiteţi în altă parte.
Cred primul dintre apostoli care a înţeles misiunea fiecărui ucenic a fost sfântul apostol Andrei. După ce l-a întâlnit pe Isus a înţeles că prima datorie a ucenicului este să aducă oameni la Isus. Astfel el l-a adus pe fratele său Petru la Isus (cf. In 1,42), a adus copilul cu pâinile la Isus (cf. In 6,9), a adus nişte greci la Isus (cf. In 12,24). Conform istoricului, sfântul Eusebiu din Cezarea (256-340), după Rusalii, sfântul Andrei a dus vestea mântuirii lui Isus la oameni din ţinuturile Mării Negre şi din Grecia.
Nu-i nevoie să plece. Daţi-le voi să mănânce! Ce să le dea oamenilor să mănânce? Pe el însuşi, căci el singur este pâinea pentru viaţa lumii. De aceea, Isus înmulţeşte pâinile şi peştii în mâinile lor. Părinţii creştini buni îl dau pe Isus de mâncare copiilor lor şi aceştia cresc sănătoşi ca cele cinci fete consacrate slujirii lui Dumnezeu şi semenilor ale sfinţilor soţi Ludovic Martin şi Zelia Guerin.
Cine îl mănâncă pe Cristos, devine alt Cristos şi asta se vede chiar din viaţa copiilor.
Copii educaţi şi crescuţi în credinţa şi spiritul dăruirii lui Isus, când cresc mari devin şi ei milostivi şi Dumnezeu lucrează prin ei. Într-o zi se prezintă la sfântul Iosif Cottolengo (1786-1842) un preot care avea un azil de bătrâni, o soră foarte preocupată: "Părinte, astăzi pentru prânz nu mai este nimic în casă". "Nu te teme, Providenţa divină va avea grijă". Şi imediat sfântul se puse pe rugăciune. Puţin după aceea sora se întoarse şi insistă: "Dar, părinte, este aproape ora prânzului... Ce vom da celor din azil?" "Mergi cu ei la masă şi vei vedea că Providenţa divină va avea grijă". Şi continua să se roage. Puţin după aceea auzi soneria şi un militar ceru să vorbească cu părintele. "Ascultaţi, îi spuse soldatul, regimentul a plecat azi dimineaţă în marş şi acum am primit mesajul că nu se vor întoarce până diseară. Masa este pregătită, dacă vreţi putem să oferim cu plăcere hrana săracilor". Sfântul merse atunci şi o anunţă pe soră: "Ţi-am spus, zise surâzând părintele, că Pronia cerească va avea grijă!"
Dăruirea iubirii naşte iubire. Într-o misiune din Rio de Janeiro, de câţiva ani trăia o tânără franţuzoaică şi avea grijă de cei mai săraci. Într-o zi, în timp ce această "asistentă a iubirii" făcea curăţenie în cămăruţa ei, s-a apropiat de ea o sărmană mamă, i-a pus pe masă un pachet şi pleacă. Tânăra o cheamă înapoi şi o întreabă ce este cu acel pachet. Femeia a răspuns: Este pentru tine!" Tânăra se apropie, deschide pachetul: înăuntru găseşte 1 kg de roşii. Tânăra spune: "Nu este logic, deşi nu sunt bogată, eu am tot ce îmi trebuie, şi apoi nu am copii; acasă tu ai copii care sunt mereu înfometaţi. Ia aşadar roşiile înapoi şi du-le lor". Femeia refuză şi tânăra franţuzoaică insistă. Atunci sărmana mamă începu a plânge şi a spune aceste cuvinte minunate: "Nu vrei ca şi eu, măcar o dată, să pot să am bucuria de a fi dat cuiva ceva?" "Este mai ferice să dai decât să primeşti" (Fap 20,35)
Sfânta Tereza cea Mare (1515-1582) zice: "Nu am văzut niciodată pe cineva să moară de foame, pentru că s-a oferit cu totul lui Dumnezeu. Şi dacă s-ar întâmpla aşa ceva, ar fi moartea cea mai frumoasă dintre toate. Să mori de foame şi din iubire faţă de Dumnezeu!" Căutaţi pâinea sufletească şi dăruiţi-o şi altora! "Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (Mt 4,4). Plecaţi-vă urechea şi veniţi la mine! Ascultaţi şi sufletele voastre vor trăi! Voi alianţă veşnică, după bunătatea de neclintit faţă de David" (Is 55,3). Amin.
Pr. Ioan Lungu
* * *
Predici la Radio Iaşi: Duminica a 18-a de peste an
