În Euharistie găsim hrana şi învăţătura pentru viaţa veşnică, dar şi pentru cea de aici.
Evanghelia duminicii trecute s-a încheiat cu următoarea remarcă a sfântului Marcu: "Văzând o mulţime aşa de numeroasă de oameni care-l căutau, Isus, a fot cuprins de o mare milă faţă de ei, pentru că erau ca nişte oi fără păstor" (cf. Mc 6,34).
Pericopa evanghelică de astăzi, deşi este luată din Evanghelia după Sfântul Ioan, o continuă pe cea de duminica trecută, arătând că Isus îşi concretizează mila sa faţă de popor prin îndelunga predicarea a Evangheliei şi prin abundenta înmulţire a pâinilor. Avem aici o prefigurare a sfintei Liturghii.
Mulţi dintre oamenii care l-au urmat astăzi în pustiu au venit pentru că erau flămânzi mai mult sufleteşte decât trupeşte, pentru că erau nişte oi fără păstor şi pentru că Dumnezeu le dăduse harul să simtă acea foame binecuvântată după cuvântul său (cf. Am 8,11). Astăzi Isus satură mulţimile ieşite la el, "după dreptate", adică le satură mai întâi sufletul şi apoi trupul, restabilind acel echilibrul pus de Dumnezeu la creaţie, dar pe care omul l-a stricat prin păcat.
Mulţi dintre oamenii ieşiţi astăzi la Isus ca să-l asculte (cf. Evr 13,13), înşelaţi de diavol şi învăţători falşi, au trăit poate mult timp numai biologic, numai pentru trup, şi poate au avut grijă să-şi facă mai mult provizii pentru trup, decât pentru suflet. Şi de aceea acum le lipsea mulţumirea, pacea şi liniştea sufletească.
Poate şi noi trăim mai mult biologic decât spiritual şi, pentru că nu suntem mulţumiţi, căutăm şi schimbăm zilnic fel de fel de experienţe, fel de fel de distracţii, fel de fel de prieteni, fel de fel de haine, fel de fel de aparate, fel de fel de mâncăruri. În acest caz soluţia este una singură, să venim la Isus, căci fără el ne prăbuşim.
Dacă pe timpul ieşirii din Egipt pâinea stocată se strica (cf. Ex 16,20), astăzi proviziile stocate strică mintea. "Nebunule" - i-a spus Isus bogatului care se gândea la hambare noi pentru a stoca produsele (cf. Lc 12,20) Astăzi în ospicii şi printre sinucigaşi se găsesc mai mulţi oameni din pătura bogată decât din pătura săracă. O viaţă în care nu se respectă ordinea lăsată de Dumnezeu, mai întâi sufletul şi apoi celelalte, este o viaţă de chin şi suferinţă. De aceea Isus a spus: "Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu, şi apoi toate celelalte vi se vor adăuga pe deasupra" (Mt 6,33).
Dacă Matei, Marcu şi Luca au definit înmulţirea pâinilor "minune", Ioan a definit înmulţirea pâinilor "semn". Cuvântul "semn" este ceva profetic, căci el nu rămâne numai la evenimentul relatat, ci trimite la semnul pe care Dumnezeu a voit să-l reveleze prin acea lucrare divină.
Şi spre ce vrea să ne trimită Isus aici? Ioan ne spune că, atunci când Isus a înmulţit pâinile, Paştele era aproape, adică ne trimite la trecerea lui la Tatăl ceresc, care de acum era aproape. Iar începând cu trecerea sa la Tatăl, Isus nu va mai face, nici Euharistia, nici predicarea Evangheliei, nici asistenţa socială, şi nici asistenţa medicală, căci toate le va delega ucenicilor săi.
De aceea, Isus, înainte de a se înălţa la ceruri, le-a încredinţat pe toate acestea ucenicilor săi, Bisericii sale. Iată ce a spus el: "Faceţi Euharistia în amintirea mea" (Lc 22,19) "Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată făptura" (Mc 16,15); "Daţi-le voi să mănânce" (Mc 6,37); "Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi pe diavoli" (Mt 10,8).
Numai la creaţie Dumnezeu a creat toate din nimic. De la creaţie încoace toate se realizează din ceea ce a fost creat. De la creaţie încoace, când oamenii vor dori o minune, vor trebui să aducă la Dumnezeu, din cele create date lor. Astfel în prima lectură un bărbat aduce la Elizeu 20 de pâinişoare de orz şi grâu, iar ele au fost înmulţite pentru hrana a 100 de oameni (cf. 2Reg 4,42-44). În evanghelia de astăzi un copil aduce la Isus cinci pâini de orz şi doi peşti, iar Isus să le-a înmulţit pentru hrana a 5.000 de bărbaţi (cf. In 6,9) La Cana, nişte oameni au adus vasele şi apa, iar Isus a înmulţit vinul pentru bucuria mirelui şi a nuntaşilor (cf. In 2,6-8).
Acum cred că vom înţelege mai bine, de ce unui om care i se plângea lui Dumnezeu pentru lipsa de îmbrăcăminte, de lipsa de educaţie, de credinţă a copiilor nevinovaţi, şi-i reproşa că nu face nimic, Dumnezeu i-a răspuns scurt: "Te-am făcut pe tine!" Da, Dumnezeu ne-a făcut pe noi şi ne-a încredinţat toate aceste probleme spre rezolvare.
Deci, Isus ne-a delegat nouă această cinste şi onoare. Dacă noi le vom face vor fi făcute, iar dacă noi nu le vom face, nu vor fi făcute. Dar dacă noi nu le vom face şi vor rămâne nefăcute, vom fi traşi la răspundere pentru fiecare flămând, pentru fiecare bolnav, pentru fiecare suflet pierdut.
O istorioară creştină ne spune că, odată, un rege bun i-a încredinţat pe săracii şi bolnavii din regatul său nobililor săi, spre îngrijire. Dar cum oamenii mureau de foame şi de boli, regele i-a chemat şi le-a zis: "De acum înainte când va mai muri cineva de foame sau de boli, voi omorî şi eu câte un nobil dintre voi, prin tragere la sorţi". Din ziua aceea nimeni n-a mai murit de foame sau de boli. Să nu uităm nici noi, că vom da cont lui Dumnezeu de fiecare flămând, de fiecare bolnav şi de fiecare suflet care se osândeşte în mijlocul nostru.
De aceea, Filip, când a fost chemat de Isus ca să caute hrană pentru cei 5.000 de oameni, îl vedem imediat în frământări şi acţiune, îl vedem implicându-l şi pe Andrei. Andrei la rândul său îl implică pe un copil care are cinci pâini mici şi doi peşti. Iar atunci când copilul aduce pâinile şi peştii, Isus săvârşeşte înmulţirea pâinilor spre săturarea mulţimilor.
Mâna lui Isus pusă peste puţinul adus de copil face minunea cea mare a înmulţirii pâinilor. Mâna lui Isus, pusă şi peste mâna noastră generoasă, face minuni răsunătoare. Să nu uităm că fericitul Ieremia (1556-1625), atunci când nu avea hrană şi medicamente pentru săracii şi bolnavii încredinţaţi, mergea la cerşit, pentru că ştia că Dumnezeu îl va întreba despre aceasta. Să facem la fel ca fericitul Ieremia şi ca alţi mulţi sfinţi care au procedat la fel!
Dă din puţinul tău şi Dumnezeu va face mult pentru cei aflaţi în necaz, pentru cei aflaţi în lipsuri şi pentru cei aflaţi în ignoranţă spirituală, dar şi pentru tine. Isus spune: "Daţi şi vi se va da!"
Văduva din Sarepta Sidonului a dat din puţinul ei lui Ilie şi proviziile nu i s-au mai terminat niciodată. Iar când fiul văduvei a murit, Ilie l-a înviat (cf. 1Reg 17,8-24).
Elisei a fost găzduit de o familie fără copii, iar pentru asta au dobândit copilul dorit. Iar când copilul s-a îmbolnăvit şi a murit, Elisei l-a înviat (cf. 2Reg 4,8-37).
O sclavă evreică predică unui păgân general asirian. Iar rezultatul a fost că omul s-a vindecat şi la trup şi la suflet, iar sclava a fost eliberată (cf. 2Reg 5,1-27).
Aici am să redau din memorie nişte gânduri ale sfântului Vasile cel Mare (330-379): "Poate ne vom plânge că şi noi suntem săraci. Oare suntem săraci atunci când ne-am sculat dimineaţă, când am văzut lumina zilei, când putem citi într-o carte, când putem comunica cu cei din jurul meu, când putem merge pe stradă, când am putut lua o diplomă de lucru, când dormim acasă şi nu la spital? Oare suntem săraci când avem pâine care se mucegăieşte, încălţăminte care se usucă, haine care nu le mai purtăm, bani pe care îi strângem sau cheltuim pe vicii?" Iar aş mai adăuga încă ceva aici: Oare suntem săraci când avem tot felul de aparatură prin casă, când avem felurite mijloace de transport: maşini, motorete şi biciclete şi chiar căruţe?
Multe minuni nu se mai fac astăzi, nici material şi nici spiritual, pentru că oamenii nu mai pun în slujba Domnului puţinul lor. Dacă am oferi din puţinul pe care îl avem, Isus ar pune mâna lui peste mâna noastră deschisă spre alţii şi ar face o mare minune, pentru noi şi pentru alţii.
Oare copilul care a adus pâinile a rămas lipsit? Nu! Oare apostolii când au fost trimişi fără provizii au dus lipsă de ceva? Nu (cf. Lc 22,35)! Oare noi am dus lipsă de ceva atunci când am dăruit: pâine, bani, alimente, timp, răbdare etc.? Nu, pentru că Dumnezeu a turnat în desaga noastră o măsură sporită (cf. Lc 6,38).
Într-un ţinut era o secetă cumplită. Dar mai ales era un sat în care lumea a început să moară de foame. În acest sat, a sosit într-o zi un călugăr cerşetor şi i-a cerut unei gospodine ceva de mâncare. "Îmi pare rău, îi zice femeia, dar n-am ce să-ţi dau". "Nu-i nimic, răspunde călugărul, am eu o piatră magică cu care pot procura mâncare pentru toată lumea. Caută cazanul cel mai mare care există în sat şi adu-l încoace". I s-a adus cazanul, l-a umplut cu apă şi l-a pus la foc. Când apa începu să clocotească, călugărul a zis: "Aş avea nevoie de..., de..., de... şi de..." Atunci gospodinele s-au dus fiecare prin casele lor şi au adus câte ceva din puţinul pe care îl aveau. Şi a ieşit o ciorbă grozavă. Toţi au mâncat pe săturate. Niciodată nu mai făcuseră un prânz atât de bun şi nu fusese atâta bucurie şi bună dispoziţie. Când şi noi vom pune puţinul nostru la dispoziţie, va fi belşug şi bucurie.
Dar iată şi o altă învăţătură. Evanghelistul Ioan notează că Isus, după ce a luat pâinile, a mulţumit. Isus ştia că e legat de Tatăl şi că depinde total de Tatăl. Această rugăciune şi această mulţumire, adresate Tatălui, trebuie să le facem şi noi. Mulţi din cei care poartă numele de creştin nu se mai roagă şi nici nu mai mulţumesc, nici pentru hrana primită, nici pentru sănătatea de care se bucură, nici pentru realizările obţinute, pentru că ei se cred autorii a ceea ce au, şi nu Dumnezeu care le-a oferit cu dărnicie.
Acest fel de creştini, după Johannes Jřrgensen (1866-1956), un scriitor danez, se aseamănă cu acel păianjen, care adus de vânt adus întru-un pom, şi-a făcut plasă şi s-a îngrăşat. Apoi la prima sa inspecţie, a tăiat tocmai firul care îl susţinea, atât pe el cât şi plasa, şi a pierit prăbuşindu-se în noroi. Vai de cei care nu sunt recunoscători lui Dumnezeu şi rup legătura cu el!
În Aragon, o regiune din nordul Spaniei, trăia cu mulţi ani în urmă regele Alfons al XIX-lea, un rege cu frica lui Dumnezeu. Regele observă, spre marea lui mâhnire, că fiii nobililor de la curte nu mai mulţumesc lui Dumnezeu la masă. Pe când era odată cu ei la masă, regele a aranjat ca un cerşetor murdar să vină între ei la masă şi - fără să se spele, fără să salute, fără să ceară voie şi fără să se roage - să vină şi să mănânce din farfuriile lor şi să bea din paharele lor. Când toţi au rămas indignaţi de toate cele petrecute, regele le-a spus: "Acest cerşetor necuviincios, care a făcut atâtea abuzuri, faţă de noi şi faţă de Dumnezeu, sunteţi voi, cei care nu mulţumiţi niciodată pentru ce mâncaţi şi beţi, nici lui Dumnezeu şi nici oamenilor". Au învăţat lecţia.
Atunci când "pâinea" se ia cu mulţumire, fie ea materială sau spirituală, nu numai că nu se mai termină niciodată, ci mai şi rămâne mult, 12 coşuri pline, pentru hrana şi pentru credinţa lumii.
Şi nu în ultimul rând, înmulţirea pâinilor poate fi numită o repetiţie şi o anticipare a ospăţului veşnic din paradis, unde Isus ne va servi la masă veşnică cu bunătăţile cereşti (cf. Lc 12,37), iar noi ne vom bucura veşnic, numai dacă aici pe pământ am venit la Euharistie, numai dacă aici pe pământ ne-am împlinit misiunea pe care Isus, în evanghelia de astăzi, ne-a încredinţat-o.
Mâncând pâinea înmulţită, mâncând Euharistia, mulţi oameni s-au schimbat în bine, s-au convertit. Lectura a doua tocmai asta le cere acelora care participă la Euharistie, primul înţeles al "frângerii pâinii": schimbarea, convertirea. "Fiţi smeriţi, blânzi, răbdători, îngăduiţi-vă cu iubire unii pe alţii, străduiţi-vă, să păstraţi unitatea Duhului prin legătura păcii" (Ef 4,2-4).
Euharistia îi transformă pe oamenii care o primesc. Un copil botezat de curând, dintr-o ţară de misiuni, întrebat fiind într-o zi de misionar cum s-a comportat în ultimul timp, acesta a răspuns: "Când m-am spovedit şi împărtăşit am fost bun şi credincios; când n-am mai venit la Spovadă şi Împărtăşanie, am fost rău. De acum n-am să mai lipsesc niciodată"! Aşa să spunem şi noi!
Pr. Ioan Lungu
