Cleja: Hramul Bisericii "Sfântul Marcu"
Duminică, 25 aprilie 2021, comunitatea catolicilor din Cleja II a sărbătorit hramul Bisericii "Sfântul Marcu". Liturghia de hram de la ora 11.00 a fost prezidată de Preasfinţitul Iosif Păuleţ, însoţit fiind de aproximativ 20 de preoţi.
Cu mare bucurie, credincioşii comunităţii parohiale, dar şi pelerini veniţi din parohiile învecinate, au început să se adune în curtea bisericii cu mult înainte de începerea Sfintei Liturghii, pregătindu-se cu evlavie, prin recitarea sfântului Rozariu, să-i aducă cinstire Sfântului Marcu, patronul comunităţii. Aerul proaspăt de dimineaţă, verdele crud al primăverii prezent în curtea bisericii, cerul senin, razele soarelui care îi mângâia cu căldura sa pe cei prezenţi, toate acestea prevesteau sărbătoarea ce avea să urmeze.
În cuvântul introductiv, părintele paroh, Augustin Benchea, şi-a exprimat bucuria de a fi împreună în jurul păstorului diecezei, Preasfinţitul Iosif Păuleţ, şi de a înălţa rugăciuni lui Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului Marcu cerând harurile de care fiecare are nevoie.
Lecturile biblice au prins viaţă în sufletele celor prezenţi prin proclamarea de către credincioşi îmbrăcaţi în port naţional specific zonei, iar psalmul a fost intonat de vocea duioasă şi caldă a unei tinere. Fragmentul evanghelic prin care Cristos îi trimite pe apostoli în misiune a fost vestit de părintele diacon Richard Gundel.
Părintele predicator, Alexandru Olaru, prin cuvântul de învăţătură, a evidenţiat ceea ce Sfântul Marcu evanghelistul a dorit să ne transmită prin evanghelia pe care a scris-o: credinţa în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.
Darurile comunităţii, la ofertoriu, au fost prezentate la altar de către copiii şi tinerii comunităţii îmbrăcaţi în costume naţionale, amintind astfel de mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc, care, în vizita de la Iaşi, spunea să nu ne uităm rădăcinile, să nu ne uităm tradiţiile, să imităm exemplul trăirii credinţei dat de generaţiile care ne-au precedat.
Corul, pregătit de tânărul Ciprian Laslău, prin cântările liturgice intonate cu dăruire şi implicare au înfrumuseţat sărbătoarea şi au pătruns în inima fiecărui participant intensificând trăirea celebrării.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele paroh a adus mulţumirile cuvenite bunului Dumnezeu, Preasfinţitului Iosif, preoţilor, corului, autorităţilor locale şi tuturor celor care s-au implicat într-un fel sau altul în a face ca această sărbătoare să fie cât mai frumoasă, dar şi tuturor participanţilor care au făcut ca sărbătoarea să fie atât de minunată.
Totul s-a încheiat prin cuvintele de bucurie şi mulţumire adresate de păstorul diecezei, Preasfinţitul Iosif Păuleţ, invitându-i pe toţi de a rămâne uniţi în rugăciune.
Pr. Dominic Ciobanu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 25 aprilie: Cleja: Hramul Bisericii "Sfântul Marcu" (foto: Andreea Benchea)
* * *
Înregistrarea Sfintei Liturghii (Facebook: Antonica Iştoc, preluată de Parohia Cleja II "Sfântul Marcu"):