În Parohia "Sfântul Francisc de Assisi" din Cleja ziua de duminică, 7 octombrie 2018, a reprezentat o zi în care întreaga comunitate, prin rugăciuni, cântece şi, mai ales, prin participarea la sfânta Liturghie solemnă, s-au dedicat mijlocirii patronului spiritual al comunităţii. Anul acesta, am fost onoraţi la sărbătoarea hramului de prezenţa PS Petru Gherghel.

Încă din dimineaţa zilei se putea observa bucuria şi emoţia clejenilor, care, îmbrăcaţi în costume populare tradiţionale, au pornit pe uliţele satului. Unii s-au reîntâlnit cu rudele venite din satele limitrofe, alţii s-au aşezat pe băncile gospodăriilor pentru un mic popas, iar alţii se îndreptau spre secţiile de votare îndrumaţi de conştiinţa civică şi responsabilitatea creştină. Cert e că toată această agitaţie a luat sfârşit când clopotele bisericii au răsunat transmiţând mesajul că celebrarea sfintei Liturghii a hramului se apropie. Pe toţi i-a luat prin surprindere venirea Preasfinţitului Petru Gherghel la această sărbătoare. O surpriză încărcată de bucurie, nostalgie şi de har.

La începutul sfintei Liturghii, concelebrată de 22 de preoţi, părintele paroh Iosif Demeterc le-a adresat tuturor urarea de "Bun venit" la sărbătoarea comunităţii noastre, "o comunitate frumoasă şi primitoare, formată din credincioşi care astăzi trăiesc o bucurie imensă preamărindu-l pe Dumnezeu prin mijlocirea sfântului Francisc. Suntem fericiţi că putem simţi comuniunea puternică ce ne leagă pe fiecare dintre noi avându-l în mijlocul nostru pe păstorul diecezei noastre". Pentru ca această zi să fie cu adevărat o ocazie de sărbătoare, acest eveniment a fost pregătit mai multe săptămâni prin repetiţii, uneori zilnice, la repertoriul dedicat celebrării sfintei Liturghii, lucru care subliniază dorinţa şi sacrificiul clejenilor pentru ca Dumnezeu să fie preamărit prin vocile lor. Iar toţi aceia care au dorit să trăiască bucuria sufletească a sărbătorii, s-au pregătit printr-o spovadă bună în zilele premergătoare hramului.

În cadrul predicii pr. Laurenţiu Cucuteanu, parohul comunităţii "Fericitul Ieremia" din Valea Mică, a evidenţiat faptul că sfântul Francisc este imaginea lui Cristos cea mai desăvârşită din toate timpurile datorită impactului pe care l-a avut la parcursul Bisericii, prin determinarea şi mai ales prin trăirea şi propovăduirea penitenţei, păcii şi a dragostei. Virtutea sărăciei, inspirată celor care l-au urmat de-a lungul timpului, a făcut din "sărăcuţul din Assisi" promotorul adevăratei carităţi în Biserică.

Liturghia s-a încheiat cu un discurs de mulţumire din partea părintelui paroh pentru toţi cei care s-au implicat cu mult entuziasm ca acest eveniment să fie cu adevărat o sărbătoare. În mod special, i-a adresat mulţumiri Preasfinţitului Petru Gherghel, care, în ciuda programului încărcat, a răspuns afirmativ invitaţiei de a participa la această zi festivă. Hrăniţi cu pâinea cuvântului şi a Euharistiei, după sfânta Liturghie credincioşii s-au retras spre casele lor fericiţi că au trăit un moment de har şi purtând în suflet mesajul episcopului de a ne încredinţa oricând ocrotirii şi mijlocirii sfântului Francisc de Assisi. Mai departe, sărbătoarea hramului de la biserică s-a transformat într-un prilej de socializare în casele fiecăruia cu oaspeţii veniţi din parohiile apropiate.

Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru momentele frumoase pe care ni le oferă şi în care ne simţim o comunitate activă, iar sfântului Francisc îi cerem să ne însoţească şi să ne întărească pe drumul credinţei şi al iubirii!

Sr. Veronica Călugăru

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 7 octombrie: Cleja: Sărbătoarea hramului comunităţii patronate de sfântul Francisc