"Celebrare şi sărbătoare". A patra şi ultima cateheză a episcopului Iosif Păuleţ pentru timpul Adventului 2021
A patra şi ultima cateheză a PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, pentru timpul Adventului 2021, prezentată joi, 23 decembrie 2021, în Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi, a avut tema: "Celebrare şi sărbătoare".
Itinerarul catehetic susţinut de PS Iosif Păuleţ pentru timpul Adventului, care va continua şi în Postul Mare, răspunde îndemnului Papei Francisc, adresat Bisericii universale, de a reflecta asupra temei "Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare, misiune". Pe parcursul catehezelor va fi aprofundată această temă în dorinţa de a înţelege mai bine ce înseamnă "a merge împreună" ca Biserică locală în comuniune cu Biserica universală.
În scrisoarea pastorală intitulată "Părtaşi la viaţa Bisericii", PS Iosif Păuleţ a evidenţiat importanţa de a parcurge împreună drumul credinţei: "În mijlocul dificultăţilor cu care ne confruntăm şi al provocărilor care ne ies în cale, suntem chemaţi să descoperim că nu suntem singuri şi că doar ascultându-ne unii pe alţii, trăind în comuniune şi participând la aceeaşi misiune a Bisericii, putem merge cu adevărat împreună pe calea speranţei".
Această a patra şi ultima cateheză pentru timpul Adventului, la fel ca toate celelalte, a fost transmisă în direct la ERCIS FM, ERCIS Media şi Angelus TV.
Pr. Felix Roca
* * *
Înregistrarea transmisiunii în direct:
* * *
"Părtaşi la viaţa Bisericii"
Cateheza a IV-a
Celebrare şi sărbătoare
Text biblic
Is 9,1-6
1 Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, peste cei care locuiau în ţinutul umbrei morţii a strălucit o lumină. 2 Ai înmulţit poporul lui, le-ai mărit bucuria: se bucură înaintea ta cum se veselesc la seceriş şi se înveselesc ca la împărţirea prăzii. 3 Căci tu ai sfărâmat jugul care-l apăsa, toiagul de pe umerii săi şi nuiaua celui care-l oprima ca în ziua de la Madián. 5 Pentru că un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat nouă. Stăpânirea va fi pe umerii lui şi va fi numit sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, părinte veşnic, principe al păcii, 6 ca întinderea stăpânirii lui şi a păcii să nu aibă sfârşit pe tronul lui Davíd şi, în regatul lui, să-l întărească şi să-l facă stabil prin judecată şi prin dreptate de acum şi pentru totdeauna. Zelul Domnului Sabaót va face aceasta.
Cateheza episcopului
Introducere
Itinerarul nostru catehetic şi parcursul sinodal ne poartă la a patra temă: celebrarea ca sărbătoare a comunităţii creştine. Este posibil "să mergem împreună" numai dacă găsim forţa în ascultarea comunitară a Cuvântului lui Dumnezeu şi în celebrarea Sfintei Euharistii. Rugăciunea, celebrările liturgice şi alte momente de sărbătoare dau forţă comunităţilor noastre şi le întăresc în trăirea misiunii.
Este providenţial că medităm asupra valorii sărbătorii tocmai la câteva zile înainte de marea solemnitate a Naşterii Mântuitorului. Această minunată sărbătoare a creştinătăţii ne aminteşte că întreaga noastră viaţă poate să devină o sărbătoare, în ciuda tuturor încercărilor, dacă îl lăsăm pe Cristos să renască în sufletele noastre.
Iată aspectele asupra cărora ne vom opri în această cateheză:
1. Credinţa trăită cu bucurie;
2. Centralitatea Sfintei Liturghii;
3. Sărbătoarea care uneşte.
1. Credinţa trăită cu bucurie
Fragmentul din Cartea profetului Isaia, pe care tocmai l-am proclamat şi ascultat, ne vorbeşte despre bucuria care vine de la Domnul şi pe care el o revarsă asupra poporului său. Aceste cuvinte le vom auzi din nou la Sfânta Liturghie din noaptea de Crăciun. Naşterea Mântuitorului este învăluită de lumină şi inundată de bucurie. Prezenţa lui Cristos înseamnă bucurie şi, de aceea, bucuria este respiraţia creştinului, este modul său de a se exprima, este o mărturie importantă a frumuseţii şi a credibilităţii credinţei creştine.
Bucuriile autentice, cele mici de fiecare zi sau cele mari ale vieţii, îşi au toate originea în Dumnezeu. Dumnezeu vrea să ne facă părtaşi de bucuria sa, divină şi veşnică, făcându-ne să descoperim că valoarea şi sensul profund al vieţii noastre stă în faptul că suntem iubiţi de el. Ce bucurie mai mare poate fi decât aceasta?
Această iubire infinită a lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi se manifestă în mod deplin în Isus Cristos. În el se află bucuria pe care fiecare dintre noi o căutăm. Suntem aproape de sărbătoarea Naşterii Domnului şi nu putem să nu remarcăm faptul că evenimentele care marchează începuturile vieţii lui Isus sunt caracterizate de bucurie. Atunci când arhanghelul Gabriel îi vesteşte Fecioarei Maria că ea va fi mamă a Mântuitorului, începe cu acest cuvânt: "Bucură-te!" (Lc 1,28). La naşterea lui Isus, îngerul Domnului le spune păstorilor: "Iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul" (Lc 2,11). Şi magii care îl căutau pe prunc, "când au văzut steaua, au fost cuprinşi de o bucurie foarte mare" (Mt 2,10). Motivul acestei bucurii este, aşadar, prezenţa lui Dumnezeu, care s-a făcut unul dintre noi. La această prezenţă se referea sfântul apostol Paul atunci când le scria creştinilor din Filipi: "Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă! Bunăvoinţa voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor. Domnul este aproape" (Fil 4,4-5). Aşadar, primul motiv al bucuriei noastre este prezenţa Domnului, care revarsă iubirea sa în viaţa noastră.
Un creştin nu poate să nu mărturisească această bucurie! Tocmai de aceea în prima sa exortaţie apostolică Evangelii gaudium, Papa Francisc vorbeşte despre bucuria evangheliei. În deschiderea acestei exortaţii, chiar la numărul 1, Sfântul Părinte spune: "Bucuria evangheliei umple inima şi viaţa celor care se întâlnesc cu Isus. Cei care se lasă mântuiţi de el sunt eliberaţi de păcat, de tristeţe, de golul interior, de izolare. Cu Isus Cristos mereu se naşte şi se renaşte bucuria".
Cât de mult are nevoie lumea de azi de această mărturie plină de bucurie a creştinilor! Să nu o lipsim de acest dar!
2. Centralitatea Sfintei Liturghii
În mod deosebit, în liturgie, în toate celebrările Bisericii, se exprimă bucuria pe care Biserica o primeşte de la Domnul şi o transmite lumii. În fiecare duminică, în Euharistie, comunităţile creştine celebrează misterul central al mântuirii: moartea şi învierea lui Cristos. Acesta ar trebui să fie un moment fundamental pentru fiecare ucenic al lui Cristos: este ziua în care îl întâlnim pe Cristos Înviat, ascultăm Cuvântul său, ne hrănim cu Trupul său şi cu Sângele său. Un psalm (Ps 118,24) afirmă: "Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa!"
Bucuria creştină se naşte din faptul de a şti că suntem iubiţi de un Dumnezeu care s-a făcut om, şi-a dat viaţa sa pentru noi şi a înfrânt răul şi moartea; şi înseamnă a trăi din iubire faţă de el. Sfânta Tereza a Pruncului Isus, tânără carmelitană, scria: "Isuse, bucuria mea este să te iubesc!"
Nu voi insista asupra centralităţii Sfintei Liturghii în viaţa Bisericii şi în viaţa fiecărui creştin, deoarece am meditat îndelung în anul pastoral 2019-2020 dedicat în Dieceza de Iaşi tocmai Sfintei Liturghii, având ca moto cuvintele psalmistului din Ps 87,7: "Toate izvoarele mele sunt în tine". Aş dori în acest context să specific faptul că înnoirea dorită în Biserică prin parcursul sinodal se va realiza doar dacă fiecare dintre noi vom trăi cu adevărat Sfânta Liturghie ca inimă a cultului creştin, izvor şi culme a vieţii şi misiunii Bisericii. Repet ceea ce spuneam în scrisoarea pastorală "Părtaşi la viaţa Bisericii": "Biserica, trupul mistic al lui Cristos, înainte de toate, se reuneşte în rugăciune pentru a-l preamări pe Dumnezeu. Înainte de a visa la o Biserică mai fidelă lui Cristos, de a împărtăşi ideile noastre şi de a asculta ceea ce Duhul Sfânt şopteşte celorlalţi spre binele tuturor, suntem îndemnaţi să ne regăsim împreună în celebrarea Sfintei Liturghii şi a sacramentelor, în practicarea devoţiunilor şi în manifestarea publică a credinţei. Suntem chemaţi să învingem dificultăţile cauzate de pandemie retrezind în noi dorinţa profundă de comuniune, care găseşte în propria comunitate chipul Bisericii lui Cristos care ştie să adore, să contemple şi să înalţe cântări de laudă. Cu prudenţa necesară şi cu respectarea normelor sanitare, să ne regăsim în jurul altarului lui Cristos pentru a hrăni credinţa noastră din izvorul nesecat al Euharistiei şi pentru a putea creşte astfel în comuniune, participare şi misiune".
Sfânta Liturghie face ca tot harul lui Isus Cristos să devină sărbătoare: prezenţa sa, iubirea sa, jertfa sa, faptul de a merge împreună... În acest fel fiecare realitate a noastră primeşte sensul său deplin: munca, familia, bucuriile şi trudele de fiecare zi, chiar suferinţa şi moartea; totul este transfigurat de harul lui Cristos. Un fericit tânăr, Carol Acutis, trecut la cele veşnice la vârsta de doar 15 ani şi beatificat în luna octombrie din anul 2020, spunea atât de sugestiv: "Euharistia este autostrada mea către cer".
Cât de departe putem ajunge împreună în acest parcurs sinodal, dacă vom ştim să înaintăm pe această autostradă!
3. Sărbătoarea care uneşte
Sfânta Liturghie şi toate celebrările din comunităţile noastre ar trebui să fie adevărate momente de sărbătoare. Însă, există multe alte ocazii în care comunitatea creştină se reuneşte pentru a sărbători. De fapt, o comunitate de credinţă nu este autentică dacă nu este caracterizată de bucuria de a sărbători. Papa Francisc ne explică sensul acestor momente de sărbătoare: "Aşadar sărbătoarea nu este lenea de a sta în fotoliu, sau beţia unei evadări nechibzuite. Nu! Sărbătoarea este înainte de toate o privire iubitoare şi recunoscătoare cu privire la munca bine făcută; sărbătorim o muncă. [...] Este timpul pentru a-i privi pe copii, sau pe nepoţi, care cresc şi să ne gândim: ce frumos! Este timpul pentru a privi casa noastră, prietenii pe care-i găzduim, comunitatea care ne înconjoară şi să ne gândim: ce lucru bun! Dumnezeu a făcut aşa când a creat lumea. Şi încontinuu face aşa, pentru că Dumnezeu creează mereu, chiar şi în acest moment!" (Papa Francisc, Audienţa generală, 12 august 2015).
Tristeţea, resemnarea, apatia nu au ce căuta în comunităţile noastre! În ciuda faptului că misiunea de a vesti Evanghelia este încărcată de responsabilitate şi de dificultate, nu ne putem lăsa copleşiţi de acestea! Suntem invitaţi să sorbim cu nesaţ din izvorul bucuriei şi al sărbătorii! În felul acesta comunităţile noastre vor fi mai unite şi mai puternice.
E adevărat că în aceste timpuri se înalţă întrebarea: este posibil să ne bucurăm, să sărbătorim chiar şi în mijlocul atâtor încercări ale vieţii? Într-adevăr a-l urma pe Domnul, a ne încrede în el dăruieşte mereu fericire? Ca un singur exemplu, răspunsul ne poate veni tot de la un fericit tânăr care a găsit în Cristos lumina capabilă să dea forţă şi speranţă, chiar şi în mijlocul celor mai dificile situaţii. Fericitul Pier Giorgio Frassati (1901-1925) a experimentat numeroase încercări în scurta sa existenţă, între care una, referitoare la viaţa sa sentimentală, care-l rănise în mod profund. Chiar în această situaţie îi scria surorii sale: "Tu mă întrebi dacă sunt vesel; şi cum aş putea să nu fiu? Atât timp cât credinţa îmi va da forţă sunt mereu vesel! Orice catolic nu poate să nu fie vesel... Scopul pentru care noi am fost creaţi ne arată calea semănată fie şi cu mulţi spini, dar nu o cale tristă: ea este veselie chiar şi prin dureri" (Scrisoare către sora Luciana, Torino, 14 februarie 1925).
Cred că aceste cuvinte ne pot fi de mare ajutor în aceste timpuri atât de tulburi, care să nu ne răpească "bucuria minunată şi mângâietoare de a evangheliza", aşa cum spune Papa Francisc.
La final, vă încredinţez câteva îndemnuri:
- Îngrijiţi-vă ca toate celebrările Sfintelor Liturghii din propria comunitate să fie adevărate momente de sărbătoare. În privinţa aceasta nu există o datorie doar a preoţilor, ci a întregii comunităţii chemată să participe din toată inima.
- Cultivaţi momentele de rugăciune comunitară (adoraţii euharistice, lectio divina, devoţiuni, pietate populară etc.). Să nu uităm de promisiunea lui Cristos: "Unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor" (Mt 18,20).
- Realizaţi momente de sărbătoare comunitară care să întărească unitatea şi comuniunea dintre membrii comunităţii.
Nu lipsesc cele trei întrebări care pot fi de folos reflecţiei personale şi comunitare:
- Ce am putea face mai mult în comunităţile noastre pentru a înnobila celebrările Sfintei Liturghii?
- Cum am putea promova participarea activă a tuturor credincioşilor la Sfânta Liturghie?
- Putem spune despre comunităţile noastre că ştiu să sărbătorească?
* * *
Mai multe informaţii despre Sinodul 2021-2023 în secţiunea specială: www.ercis.ro/sinod.
