Ce reprezintă logourile şi motourile pentru călătoria Papei Leon al XIV-lea în Turcia şi Liban?
A început de joi, 27 noiembrie 2025, călătoria apostolică a Papei Leon al XIV-lea în Turcia, de unde va pleca spre Liban duminică, 30 noiembrie, iar întoarcerea la Vatican va fi marţi, 2 decembrie. Fiecare etapă are un logo şi un moto încărcate de semnificaţii. Iată prezentarea acestora, oferită de Vatican News, ediţia în limba engleză.
|
Logoul vizitei în Turcia
© Vatican Media |
Logoul şi motoul pentru Turcia
Papa a ajuns în Turcia pentru a 1700-a aniversare a Conciliului de la Niceea. El vizitează capitala, Ankara, şi oraşele Istanbul şi İznik (aflat pe locul vechiului oraş Niceea).
Logoul călătoriei apostolice în Turcia reflectă, de fapt, această importantă comemorare, deoarece constă dintr-un cerc ce încadrează Podul Dardanele, care reprezintă întâlnirea dintre Asia şi Europa şi îl simbolizează pe Cristos ca punte între Dumnezeu şi umanitate.
Sub pod sunt reprezentate valuri pentru a evoca apele baptismale, precum şi Lacul İznik, a explicat Sala de Presă a Sfântului Scaun. În dreapta logoului se află Crucea Jubileului din 2025, în timp ce în stânga sus, trei inele împletite reprezintă Sfânta Treime.
Acest logo reflectă motoul călătoriei, care este "Un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez", preluat din Scrisoarea Sfântului Paul către Efeseni (4,5).
"Cercul simbolizează unicitatea lui Dumnezeu; podul, credinţa unică ce uneşte popoarele; iar valurile, botezul care dă o viaţă nouă fiilor lui Dumnezeu", a precizat Sala de Presă a Sfântului Scaun. "Aceasta ne invită să construim fraternitatea şi dialogul între Orient şi Occident".
|
Logoul vizitei în Liban
© Vatican Media |
Logoul şi motoul pentru Liban
După Turcia, Papa Leon al XIV-lea va merge în Liban, unde va vizita capitala Beirut, precum şi oraşele Annaya, Harissa, Bkerké şi Jal Ed Dib.
Logoul pentru această călătorie îl înfăţişează pe papa cu mâna dreaptă ridicată pentru binecuvântare, flancat de un porumbel, simbolizând pacea, şi de un cedru, care reprezintă istoria bogată de credinţă şi armonie interreligioasă a Libanului. În dreapta imaginii se află o cruce sub formă de ancoră, din logoul Jubileului 2025, semnificând speranţa fermă întemeiată pe credinţa în Cristos.
"Culorile albastru închis, roz pal, verde şi albastru deschis exprimă seninătatea, unificate de alb pentru a reflecta dorinţa Libanului de pace", se arată în declaraţia Sălii de Presă a Sfântului Scaun.
Motoul "Fericiţi făcătorii de pace", preluat din Evanghelia după Matei, "conţine mesajul central al vizitei, şi anume acela de a întări poporul libanez şi de a încuraja dialogul, reconcilierea şi armonia între toate comunităţile".
(Vatican News, 27 octombrie 2025)
Traducere de Ovidiu Bişog
* * *
Din arhiva ercis.ro:
Papa Leon al XIV-lea: Mă gândeam să ies la pensie, în schimb am capitulat în faţa lui Dumnezeu
Papa în Liban: Ceremonia de rămas bun (Aeroportul internaţional "Rafiq Hariri", Beirut, marţi, 2 decembrie 2025)
În tăcere şi cu braţele deschise, rugăciunea papei în portul din Beirut
Papa în Liban: Sfânta Liturghie ("Beirut Waterfront", Beirut, marţi, 2 decembrie 2025)
Papa în Liban: Vizită la lucrătorii şi asistaţii de la Spitalul "De La Croix" la Jal ed Dib (Spitalul "De La Croix", Jal ed Dib, marţi, 2 decembrie 2025)
Papa în Liban: Întâlnire cu tinerii (Piaţa din faţa Patriarhiei de Antiohia a maroniţilor, Bkerké, luni, 1 decembrie 2025)
Papa în Liban: Întâlnire ecumenică şi interreligioasă (Piaţa Martirilor, Beirut, luni, 1 decembrie 2025)
Papa în Liban: Întâlnire de rugăciune cu episcopii, preoţii, consacraţii, consacratele şi lucrătorii pastorali (Sanctuarul "Stăpâna Noastră a Libanului" (Harissa), luni, 1 decembrie 2025)
Papa în Liban: Vizită şi rugăciune la mormântul Sfântului Charbel Makluf (Mănăstirea "Sfântul Maroun", Annaya, luni, 1 decembrie 2025)
Papa în Liban: Întâlnire de rugăciune cu episcopii, preoţii, consacraţii, consacratele şi lucrătorii pastorali (Sanctuarul "Stăpâna Noastră a Libanului" (Harissa), luni, 1 decembrie 2025)
Papa în Liban: Vizită şi rugăciune la mormântul Sfântului Charbel Makluf (Mănăstirea "Sfântul Maroun", Annaya, luni, 1 decembrie 2025)
Conferinţa de presă a pontifului în timpul zborului de la Istanbul la Beirut (30 noiembrie 2025)
Papa în Liban: Întâlnire cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic (Beirut, duminică, 30 noiembrie 2025)
Papa în Liban: Întâlnire cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic (Beirut, duminică, 30 noiembrie 2025)
Papa în Turcia: Dumnezeiasca Liturghie (Biserica patriarhală "Sfântul Gheorghe", Istanbul, duminică, 30 noiembrie 2025)
Papa în Turcia: Dumnezeiasca Liturghie (Biserica patriarhală "Sfântul Gheorghe", Istanbul, duminică, 30 noiembrie 2025)
Papa în Turcia: Vizită de rugăciune la catedrala armeană apostolică (Catedrala armeană apostolică, Istanbul, duminică, 30 noiembrie 2025)
Sfântul Charbel Maklūf, simbol de convieţuire pentru Liban. Spre etapa libaneză a primei călătorii apostolice a lui Leon al XIV-lea
Papa în Turcia: Sfânta Liturghie - Duminica I din Advent ("Volkswagen Arena", Istanbul, sâmbătă, 29 noiembrie 2025)
Papa în Turcia: Sfânta Liturghie - Duminica I din Advent ("Volkswagen Arena", Istanbul, sâmbătă, 29 noiembrie 2025)
Papa în Turcia: Doxologia (29 noiembrie)
Papa în Turcia: Întâlnire cu Sanctitatea Sa Bartolomeu I şi semnarea Declaraţiei Comune (Palatul Patriarhal, Istanbul, sâmbătă, 29 noiembrie 2025)
Leon al XIV-lea în "Moscheea albastră" din Istanbul, vizită în spirit de reculegere şi ascultare
Papa Leon al XIV-lea: În drum spre unitate până la Ierusalim în Jubileul din 2033
Bazilica din lac. İznik între amintire şi revelaţie
Petru şi Andrei, fraţi în speranţă pe calea spre unitate. Pentru o receptare deplină a decretului conciliar Unitatis redintegratio
Papa în Turcia: Întâlnire ecumenică de rugăciune la săpăturile arheologice de la Bazilica antică "Sfântul Neofit" (İznik, vineri, 28 noiembrie 2025)
Ce reprezintă logourile şi motourile pentru călătoria Papei Leon al XIV-lea în Turcia şi Liban?
Papa în Turcia: Vizita la casa de primire pentru bătrâni a Micilor Surori ale Săracilor (Istanbul, vineri, 28 noiembrie 2025)
Papa în Turcia: Întâlnire de rugăciune cu episcopii, preoţii, diaconii, consacraţii, consacratele şi lucrătorii pastorali (Catedrala "Duhul Sfânt", Istanbul, vineri, 28 noiembrie 2025)
Papa în Turcia: Întâlnire cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic (Palatul Prezidenţial, Ankara, joi, 27 noiembrie 2025)
Papa Leon al XIV-lea: Salut adresat jurnaliştilor în timpul zborului spre Ankara (27 noiembrie 2025)
Pe urmele papilor în Liban, o "ţară mesaj" pentru pace
Pe căile unităţii şi păcii
Cardinalul Parolin: În Orientul Mijlociu papa va fi mesager de armonie, dialog şi pace
Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea în Turcia şi în Liban cu pelerinaj la İznik (Turcia) cu ocazia celei de-a 1700-a aniversări a Primului Conciliu din Niceea (27 noiembrie - 2 decembrie 2025) - Statistici
Cardinalul Koch: Papa la Niceea, un mesaj pentru unitatea tuturor creştinilor
Scrisoarea apostolică "In unitate fidei" a Sfântului Părinte Leon al XIV-lea în a 1700-a aniversare a Conciliului din Niceea
Din antica Niceea la portul din Beirut. A fost publicat programul călătoriei lui Leon al XIV-lea în Turcia şi Liban