Mons. Cipolloni
Contribuţii ale catolicilor din Dieceza de Iaşi la realizarea idealului Marii Uniri

Focurile de armă trase la Sarajevo, în ziua de 28 iunie 1914, de către Gavril Princip, un naţionalist sârb, în prinţul moştenitor al Imperiului Austro-Ungar, Franz-Ferdinand, şi în soţia sa morganatică, ducesa Sofia de Hohenberg, aveau să arunce, prin jocul alianţelor dintre marile puteri, Europa în război. La 6 august acelaşi an, Austro-Ungaria declara război Rusiei. Această ştire i-a zguduit şi pe catolicii din Dieceza de Iaşi, mai ales după ce conducerea Regatului României a declarat că intră în război. Acest Prim Război Mondial a adus mari suferinţe populaţiei şi mari distrugeri materiale în zona Moldovei. În tot acest timp, la Bucureşti se desfăşurau negocieri între România, pe de o parte, şi puterile aflate în conflict, pe de altă parte. Antanta (Anglia, Franţa, Rusia) oferea în schimbul intrării ţării noastre în război unirea provinciilor româneşti aflate sub stăpânire austro-ungară cu România, în timp ce Puterile Centrale (Germania şi Imperiul Austro-Ungar) ar fi mers chiar până la cedarea Bucovinei ca preţ al neutralităţii româneşti.

La 4 august 1916, Ion I. Brătianu, prim-ministrul României, semnează tratatul de alianţă cu Antanta, prin care se recunoştea dreptul ţării noastre de a alipi toate teritoriile româneşti din Austro-Ungaria. În consecinţă, la 15 august, România declara război Austro-Ungariei. După succesele iniţiale ale trupelor româneşti pe frontul din Transilvania, confruntaţi cu superioritatea numerică şi tehnică a armatei germane şi cu impactul intrării Bulgariei în conflict, românii sunt nevoiţi să abandoneze teritoriul Munteniei, inclusiv Capitala, şi să se retragă, la sfârşitul anului 1916, în Moldova. Familia regală, Parlamentul şi Guvernul se vor refugia la Iaşi, încercând să menţină o fărâmă de suveranitate statală pe teritoriul ciuntit al României. Cu toate victoriile de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, Guvernul român se vede nevoit, mai cu seamă în urma defecţiunii ruseşti, consecutive Revoluţiei bolşevice din octombrie 1917, să încheie, la 7 mai 1918, umilitorul Tratat de pace de la Bucureşti. Dar chiar în acest răstimp al deznădejdii şi iluziilor pierdute, se întrevăd pentru români zorii istoricei zile de 1 decembrie 1918.

Scrisoarea Mons. Cipolloni
La acest Război Mondial au fost chemaţi la arme peste 12.000 de catolici din Dieceza de Iaşi, dar jumătate dintre ei nu s-au mai întors acasă. Cei mai mulţi dintre ei au luptat sub culorile steagului României, având acelaşi deziderat: unirea tuturor românilor într-o Românie Mare. În continuare vă prezentăm câteva însemnări din documentele Arhivei Romano-Catolice de Iaşi, documente din care reiese implicarea Bisericii în slujba Ţării şi grija faţă de toţi aceia care au fost chemaţi la război.

Astfel, putem constata faptul că preoţii şi credincioşii catolici din "generaţia anului 1918" au fost un exemplu de acţiune, eroism şi devotament faţă de patrie, acasă, pe front şi în desfăşurarea actelor istorice ale Unirii şi Întregirii neamului românesc. Prin aceste fapte ale înaintaşilor noştri, recunoscute atunci de mai marii conducători ai Regatului României, catolicii din Moldova au scris una dintre cele mai frumoase pagini ale istoriei lor, câştigându-şi pentru totdeauna un loc demn şi respectat în istoria noastră naţională.

Cum am menţionat deja, la 15 august 1916, după o perioadă de neutralitate de doi ani, Regatul României a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei. A doua zi, 16 august, administratorul apostolic al Diecezei de Iaşi, Mons. Ulderic Cipolloni, a trimis tuturor parohilor o circulară prin care aducea la cunoştinţa acestora marele eveniment, le oferea sfaturi de conduită faţă de credincioşi în condiţiile excepţionale create şi le fixa în patru puncte unele dispoziţii liturgice şi pastorale, care urmau a fi aplicate strict pe durata războiului. Circulara a fost citită de pe amvonul bisericilor catolice, fiind prezentată în rezumat credincioşilor din toate parohiile. Ca în toate momentele grele şi de restrişte, parohii au înţeles faptul că opera lor apostolică căpătase o mare importanţă deoarece trebuia să-i susţină din punct de vedere moral pe credincioşii parohiei, care aveau atâta nevoie de această mângâiere. Brusc, comunităţile parohiale se împărţiseră în două categorii: cei care urmau să fie încorporaţi în armată pentru a lua parte la război şi cei care rămâneau acasă.

În conformitate cu prevederile circularei administratorului apostolic Ulderic Cipolloni, în cei doi ani care au urmat, în bisericile catolice din Dieceza de Iaşi, zilnic, după sfintele Liturghii erau recitate de câte cinci ori rugăciunile Tatăl nostru, Bucură-te, Marie şi Slavă Tatălui, iar la sfârşit se adăuga antifonul Da pacem, Domine. Totodată, circulara prevedea expunerea în fiecare zi de duminică şi de sărbătoare a Preasfântului Sacrament şi adoraţie publică timp de trei ore înainte de vecernie. Adoraţia începea cu Litania tuturor sfinţilor şi se încheia cu recitarea Rozariului Preasfintei Fecioare Maria şi a antifonului Da pacem, Domine. La rândul lor, dascălii aveau datoria ca pe durata războiului să recite la vecernie Rozariul Preasfintei Fecioare Maria şi să cânte Litania Lauretană.

După zece zile, Mons. Ulderic Cipolloni a revenit cu o nouă circulară, adresată tuturor credincioşilor din Dieceza Romano-Catolică de Iaşi, cu îndemnul de a uni rugăciunea cu acţiunea, "imitând astfel pe învăţătorul nostru Isus, care noaptea o petrecea în rugăciuni, iar ziua lucra". Scopul acestor prevederi era acela de a veni în sprijinul tinerilor soldaţi, "floarea şi mândria ţării", care "se luptă vitejeşte pe câmpul de onoare şi dau Patriei Mame alte ţinuturi, alte oraşe şi alţi fii, care împreună vor forma Marea Familie Românească". În mod special, Mons. Ulderic Cipolloni adresa credincioşilor îndemnul de a-i avea în vedere, cu prioritate, pe tinerii catolici care fuseseră răniţi în luptele din război.

Rotunda - Inaugurarea monumentului
(1918)
Administratorul apostolic Ulderic Cipolloni a revenit, la 25 iunie 1917, cu o nouă circulară, citită de la amvonul bisericilor de pe cuprinsul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi. Tonul documentului este grav. Se vorbeşte despre "anormalitatea timpurilor", despre lipsa mare a braţelor de muncă, despre pericolul compromiterii "existenţei noastre de mâine" din cauza unor atitudini nepotrivite pentru acele vremuri excepţionale, precum "nepăsarea" şi "neglijenţa".

Printre sutele de mii de eroi români căzuţi la datorie în Primul Război Mondial s-au aflat foarte mulţi catolici provenind din aproape toate localităţile Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, ceea ce argumentează cel mai bine faptul că romano-catolicii din Moldova au fost parte activă la Războiul pentru Întregirea Neamului. Concentraţi la început în regimente din Bacău şi Roman, ulterior şi în alte centre militare, soldaţii de confesiune catolică s-au evidenţiat prin bravura lor pe front, făcând încă o dată dovada patriotismului lor şi înlăturând astfel orice bănuială nedreaptă cum că nu şi-ar fi iubit ţara, pe care o locuiau cu sute de ani înainte de Unirea Principatelor Române din anul 1859. Conlucrând prin eroismul lor şi prin jertfirea vieţii la formarea României Mari, care va cuprinde în sânul ei aproape 4.000.000 de catolici, şi credincioşii catolici din Dieceza de Iaşi au arătat că sunt români adevăraţi şi au iubit România.

Pentru odihna sufletelor eroilor, administratorul apostolic Ulderic Cipolloni a dispus, spre a arăta recunoştinţa întregii Dieceze de Iaşi faţă de eroii catolici, celebrarea la 9 iulie 1918 a unui Requiem solemn în toate bisericile din parohii. Această înălţătoare celebrare a fost şi tema circularei nr. 75, din 20 mai 1918. "Fraţilor - scria păstorul Diecezei de Iaşi -, datoria noastră de acum nu este de-a jeli pe scumpii noştri morţi, deoarece aceasta n-ar fi de niciun folos nici pentru ei şi nici pentru noi. Datoria noastră după duhul creştinesc este de a ne aminti de ei la altarul Domnului prin rugăciunile noastre: de a îndemna prin vorbe şi prin fapte şi pe alţii, ca să se roage pentru sufletele lor, cerând ca bunul şi milostivul Dumnezeu să-i primească în sânul măririi sale, iertându-le acele greşeli cu care în viaţă au putut ofensa majestatea sa cea prea înaltă şi primind moartea lor ca drept ispăşire pentru vina lor. Acesta este tributul de dragoste creştinească, ce trebuie să-l plătim în amintirea lor, şi prin aceasta nu numai că vom săvârşi o operă eminamente de milostivire, ci vom alina întrucâtva şi durerea cea mare a acelora care în urma lor acum sunt nemângâiaţi şi care puseseră în cei dispăruţi cele mai frumoase speranţe".

Partea a doua a circularei este la fel de importantă, deoarece păstorul Diecezei de Iaşi laudă iniţiativa unor parohi din judeţul Roman de a ridica în curtea bisericii parohiale o cruce mare de piatră sau de altă materie în formă de monument, "pentru ca apoi amintirea scumpilor noştri catolici morţi pentru Patrie să fie veşnică şi să rămână neştearsă în mijlocul nostru...". În memoria eroilor catolici, la iniţiativa parohilor şi a comunităţilor parohiale, au fost construite, începând cu vara anului 1918, monumente comemorative: unul la Adjudeni, construit la iniţiativa parohului Benedict Bişoc, care a construit un al doilea monument la Rotunda; un alt monument a fost ridicat la Răchiteni, la iniţiativa parohului Ioan Bogleş. Sfinţirea monumentelor din Adjudeni şi Răchiteni s-a făcut în ziua de 19 august 1918, iar cel din Rotunda în ziua de 7 octombrie acelaşi an. Însuşi Mons. Ulderic Cipolloni a ţinut să sfinţească în persoană aceste monumente.

Săbăoani - Inaugurarea monumentului
(1922)
Exemplul sătenilor din Răchiteni, Adjudeni şi Rotunda a fost preluat în anii următori şi de alte parohii din zona Roman, monumentele ridicate fiind sfinţite cu solemnitate de noul episcop de Iaşi, Alexandru Theodor Cisar. În următorii ani s-au ridicat monumente şi în satele: Şcheia (1920), Hălăuceşti (1920), Luncaşi (1920), Tuta (1921), Huşi (1921), Galbeni (1921), Valea Seacă, Tămăşeni, Butea etc. Cel mai impunător dintre acestea este monumentul din Săbăoani, care a fost sfinţit cu mare solemnitate de episcop în ziua de 1 octombrie 1922. Acest edificiu "măreţ" a fost lucrat din piatră albă, având formă de piramidă, cu o cruce în vârf, a fost aşezat într-o piaţă aflată la răspântia a patru şosele principale, care îi dădea o înfăţişare deosebită. Monumentul a fost realizat de sculptorul Tito Cambi, are înălţimea de 7 metri, fiind unul dintre cele mai măreţe din Moldova, având scrise pe plăcile de granit de pe trei feţe ale soclului numele eroilor din localitate. Locul era bine ales, în apropierea bisericii "Sfântul Mihail Arhanghelul" şi în faţa localurilor şcolii şi primăriei. Cea mai mare comunitate catolică din zona Roman a contribuit la unirea tuturor românilor prin sacrificiul suprem a 79 de tineri care şi-au pierdut viaţa în timpul Primului Război Mondial.

Prin aceste monumente s-a dorit menţinerea memoriei tuturor catolicilor din Dieceza de Iaşi care au luptat şi au murit pentru înfăptuirea Marii Uniri. Mai mult, războiul şi bolile au rărit populaţia satelor noastre catolice lăsând pe drumuri mulţi copii orfani. Unii dintre dânşii au rămas fără tată, alţii fără mamă, alţii fără ambii părinţi. Spre lauda străbunilor noştri, trebuie să spunem că mulţi s-au grăbit să ia în casa lor câte un orfan sau câte o orfană. În această zi, în care comemorăm 105 ani de la Marea Unire, să nu participăm doar la nişte acţiuni comemorative formale, ci să ne însuşim cât mai bine patrimoniul lăsat nouă moştenire de înaintaşii şi eroii noştri, cei care au fost părtaşi la actul istoric al Unirii din ziua de 1 decembrie 1918.

Pr. Alois Moraru