Vestea cea bună a naşterii Mântuitorului în ieslea din Betleem, adusă de glasuri voioase de colindători, bradul de Crăciun şi tradiţionalele urări de Anul nou, ne-au cuprins pe toţi în aceste zile, de sărbători, dar mai mult, au umplut existenţa de bucurie şi candoare vârstnicilor, beneficiari ai Căminului Asociaţiei Caritas din Gherăeşti, creându-ne o atmosferă minunată.
Ce semnificaţie a avut pentru noi Crăciunul, copii, tineri, adulţi şi vârstnici?
Crăciunul este bucuria aşteptării cuiva, celebrarea luminii şi a păcii, este trăirea vie şi transformatoare a misterului naşterii lui Dumnezeu printre noi, pentru a ne deschide un viitor de speranţă şi credinţă. Este celebrarea minunatului "Da", pe care Dumnezeu l-a pronunţat omenirii acum 2013 ani în urmă în simplitatea şi gingăşia pruncului din ieslea din Betleem, dar care continuă să ne surprindă şi astăzi prin actualitatea dumnezeirii dăruite şi a fidelităţii iubirii sale de a dăinui peste timp.
Acesta este Crăciunul multora ce nu reuşesc să-l exprime în cuvinte, ce trăiesc cu credinţă noutatea acestui gest de umilinţă a lui Dumnezeu ca un izvor de pace şi de speranţă. Misterul Crăciunului pe care îl sărbătorim an de an, într-un fel sau altul, prin semne simple şi elocvente de la ieslea din Betleem la bradul luminos, de la tăceri la aşteptări, de la daruri la gesturi de iubire, prin rugăciune şi solidaritate a avut o semnificaţie deosebită anul acesta, la Căminul pentru vârstnici din Gherăeşti. Ne-a amintit demnitatea noastră de fii ai lui Dumnezeu, preoţi, persoane consacrate, colaboratori, voluntari, oameni ce au simţit datoria şi bucuria de a fi alături de semenii noştri, de cei bătrâni, singuri, în suferinţă şi uitaţi; oameni simpli şi buni, care aşteaptă cu siguranţă un zâmbet, o mângâiere, un braţ pe care să se sprijine.
De Crăciun am învăţat să fim mai binevoitori, mai darnici, mai înţelegători, să recunoaştem în fiecare om imaginea lui Dumnezeu, făptura ce merită înainte de toate preţuire şi iubire, respect şi atenţie indiferent de calităţile sale morale sau intelectuale, de istoria vieţii personale sau de gradul de cultură. Oricine ar fi omul din faţa noastră tânăr sau vârstnic, adult sau copil, sărac sau bogat, sănătos sau bolnav, atitudinea în promovarea dreptăţii sociale şi a valorizării umane pe care o merită, nu admite scuze: Crăciunul ne-a chemat să ne bucurăm cu toţii, să trăim împreună, în Biserică, harul credinţei şi al iubirii de oameni, să-l lăudăm şi să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru darul Mântuirii, să-l slujim pe om în totalitatea sa.
Frumuseţea Crăciunului a fost completată de semnificative gesturi de caritate din partea multor oameni generoşi care, păstrându-şi anonimatul, au dorit să-şi facă simţită prezenţa prin simpla lor contribuţie la reuşita sărbătorii. Mulţumim pe această cale tuturor celor care ne-au fost alături, preoţi, cadre didactice, elevi, studenţi, binefăcători din ţară şi străinătate care prin gingăşia gesturilor, prin candoarea cântecelor sau a mesajelor de Anul Nou, ne-au întărit credinţa, ne-au îmbogăţit viaţa de lumină şi culoare şi ne-au adus bucuria indescriptibilă a minunatelor sărbători!
Tuturor, un 2013 binecuvântat!
Micile Slujitoare ale lui Cristos Rege
şi Asociaţia Caritas Roman
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 17-31 decembrie: Caritas Roman: Crăciunul la căminul pentru persoane vârstnice din Gherăeşti
