Aşa cum ştim cu toţii, zilele acestea România a fost lovită de prăpădul ploilor distrugătoare. Duminică, 17 iulie, noi, cei din cadrul Centrului Diecezan Caritas Iaşi, am făcut o vizită în cele mai lovite localităţi din judeţele Bacău, Vrancea, Galaţi şi Vaslui. Ceea ce am văzut este cutremurător. Cuvintele sunt de prisos când vezi pe viu întreaga grozăvie.
Am văzut şosele distruse, poduri şi căi ferate rupte, păduri şi culturi sub ape, şi multe alte pagube. Toate aceste imagini şochează, însă cred că se vor remedia într-un timp mai scurt sau mai lung.
Ceea ce nu ştiu dacă se va remedia vreodată este experienţa dură pe care o trăiesc aceşti oameni în aceste zile. Am văzut multe lacrimi şi multă suferinţă. Oamenii nici nu ştiu pentru ce să plângă: pentru casele şi bunurile pe care nu le vor mai avea niciodată? pentru faptul că nu au un viitor sigur? pentru indiferenţa şi nepăsarea celor care ar trebui să se implice? E greu de spus.
M-au impresionat multe lucruri ieri. Două însă m-au marcat.
Primul lucru care m-a făcut să-mi treacă fiorii a fost cel al unei mame. În timp ce unii plângeau pentru că nu mai au televizor, aragaz, frigider, casă şi multe alte lucruri, aceasta vărsa lacrimi de fericire (dacă s-ar mai putea chema fericire) pentru copilaşul ei de câteva luni pe care îl salvase de la înec. Era cea mai mare bogăţie a ei şi asta reuşise să salveze.
Al doilea lucru însă m-a indignat. În timp ce sute de oameni luptau pentru supravieţuire pe malurile apelor, la câteva sute de metri, barurile erau pline de oameni. Veselia, muzica, cheful şi voia bună caracterizau atmosfera de acolo. Erau consăteni cu cei în suferinţă. Poate că erau şi rude cu unii dintre ei. Oare să fi dispărut din sufletele acelor oameni şi ultima fărâmă de umanitate? Oare erau prea şocaţi de evenimente şi îşi înecau astfel amarul? Atunci unde mai este acea spiritualitate românească şi acel spirit de solidaritate "specific" românului? Sunt întrebări la care nu vreau să răspund. Nici nu vreau să fac eu judecăţi, căci pot fi false. Este cine să judece totul.
În faţa acestor situaţii trebuie să dispară orice barieră religioasă sau socială. Cei care au nevoie de noi sunt fraţi în Cristos. Ce s-ar putea face?
Noi, cei de la Centrul Diecezan Caritas Iaşi, suntem depăşiţi de situaţie. Aşteptăm ajutorul creştinilor, oricât de mic ar fi el. Sperăm să găsim cu adevărat inimi generoase. Pentru orice informaţie, vă rugăm să vă adresaţi Centrului Diecezan Caritas, care se va ocupa de coordonarea ajutoarelor. În numele acestor oropsiţi ai soartei, vă mulţumim şi îl rugăm pe Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă ferească de rele.
Pr. Mihai Budău
Adresa
Str. Sărărie, 134, 700116-Iaşi
tel. + fax 0232/210085
e-mail: [email protected]
