"Coactus feci" semna el după interogatorii

"Vineri după-amiază l-am informat pe Sfântul Părinte că medicii au evaluat ca inexplicabilă din punct de vedere ştiinţific presupusa minune prezentată de postulatura pentru canonizarea fericitului martir Alojzije Stepinac". Asta a revelat cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor, în timpul Liturghiei din biserica romană "Sfântul Ieronim al croaţilor", luni 10 februarie, comemorarea liturgică a fericitului arhiepiscop de Zagreb, mort în 1960.

"Papa Francisc s-a bucurat mult de această etapă importantă" în iter-ul cauzei de canonizare, a mai afirmat cardinalul Amato, prezentând şi un alt aspect semnificativ. Pontiful i-a destăinuit "că de tânăr, în Argentina, a urmărit cu mare interes şi participare viaţa martirului croat, adăugând un amănunt necunoscut de mine. La sfârşitul interminabilelor şi ucigătoarelor interogatorii - a spus el - când arhiepiscopul Stepinac, epuizat de oboseală era constrâns să semneze mărturisiri false, adăuga la semnătura sa două litere: cf". Şi papa, a precizat cardinalul prefect, "mi-a explicat după aceea semnificaţia acestor două litere: coactus feci. Adică: am făcut asta pentru că am fost constrâns". Aşadar, a remarcat cardinalul, "în pofida şubrezeniei fizice, spiritul său de credinţă menţinea încă un rest de luciditate pentru a comunica lumii fidelitatea sa neclintită faţă de Evanghelie, care nu a fost doborâtă nici măcar de cea mai atroce tortură".

Cardinalul Amato a amintit că Stepinac a fost victima "furtunii anticatolice care s-a dezlănţuit în Europa în secolul trecut şi care, ca un cutremur ucigător, a omorât nevinovaţi, a devastat biserici, a distrus şcoli şi instituţii catolice". Astfel "secolul al XX-lea, care ar fi trebuit să fie timpul libertăţii, în realitate pentru Europa a fost timpul tiraniei ideologice antireligioase, comuniste şi naziste". Aşa încât a fost "timpul invenţiilor diabolice a gropilor comune, a lagărelor, a gulagurilor". Acei "tirani moderni - a spus el - nu ascultau de niciun drept care nu era cel al ideologiei lor perverse. Erau "criminali care au ucis bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni". Şi "studii istorice credibile", a adăugat el, calculează că "niciodată în istorie n-au fost atâţia martori ucişi din ură faţă de credinţa lor creştină, ca în secolul trecut. În Christian World Encyclopedia studiosul american David B. Barrett vorbeşte despre 26.685.000. Este ca şi cum întregi oraşe şi naţiuni ar fi fost şterse de furia celui rău".

Fericitul Alojzije Stepinac este un martor autoritar al acestor persecuţii. O confirmă scrierea sa citată de cardinalul Amato în omilie: "Dacă oamenii te judecă pe nedrept, în special dacă se va întâmpla să fii condamnat pentru fidelitatea ta faţă de Cristos, bucură-te şi tresaltă de bucurie, pentru că Isus suferă cu tine. Şi când se suferă cu Isus, totul devine mai uşor". Stepinac s-a opus cu fermitate persecuţiilor de orice provenienţă, ridicând glasul în apărarea libertăţii şi dreptăţii. Împotriva lui regimul, care "nu voia să creeze martiri, a folosit strategia picurării, a morţii lente, mai ucigătoare şi grea decât orice altă formă de martiriu. În afară de asta, a lovit conducătorul pentru a-i doborî pe credincioşi".

Mărturia lui Stepinac, a explicat cardinalul Amato, rămâne foarte actuală: şi "astăzi este combătută în mod deschis viziunea creştină despre bărbat, despre femeie, despre căsătorie, despre educaţia tinerilor, despre respectarea şi despre demnitatea vieţii umane de la naşterea sa până la sfârşitul său natural. Astăzi virtuţile sunt luate în râs şi viciile sunt exaltate. Fericirile evanghelice sunt înlocuite de atitudini violente şi de nesupunere. Libertatea, pe care ideologia antievanghelică o revenidcă pentru ea însăşi, este negată cu litere clare celor care o gândesc în mod diferit. Se impune cu forţa brutală a unei propagande calomnioase ceea ce nu se obţine cu raţiunea". De la Stepinac, a încheiat el, "învăţăm să fim fideli faţă de Cristos, faţă de Biserică, faţă de papa; să fim puternici în faţa dispreţului, a nedreptăţii, a persecuţiei; să apărăm cu curaj drepturile omului împreună cu drepturile lui Dumnezeu". Şi "învăţăm mai ales să-i iertăm pe duşmanii noştri şi să-i iubim. Ideologiile umană se sfârşesc, dictaturile dispar prin implozie. Numai caritatea lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna".

(După L'Osservatore romano, 12 februarie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu