Cardinalul Semeraro: "Pentru a fi sfinţi este nevoie de simplitate şi curăţie a inimii"
de Eugenio Bonanata
Sunt numeroşi credincioşii şi pelerinii care sosesc la Roma pentru a participa la celebrarea de duminică, 15 mai 2022, în Piaţa "Sfântul Petru" pentru canonizarea a 10 fericiţi. "Fiecare dintre noi este reflexia feţei lui Cristos", afirmă cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor, care la Telepace aminteşte că toţi sfinţii noi au trăit în epoci şi regiuni geografice diferite. Citându-l pe Papa Benedict al XVI-lea, cardinalul reafirmă că există un singur fir care uneşte sfinţenia: "este mereu răspunsul dat lui Isus, care are loc în timpuri şi moduri diferite". În listă - continuă el - figurează mari biografii şi persoane umile dacă nu chiar "neputincioase". Şi asta înseamnă "că chemarea la sfinţenie nu este determinată nici de zgomot nici de putere, ci de simplitate şi de curăţia inimii despre care se vorbeşte în fericiri".
Chemarea poporului lui Dumnezeu
Dat fiind numărul mare al celor canonizaţi era de aşteptat o participare masivă. Conform cardinalului aceasta este reacţia poporului lui Dumnezeu care exprimă astfel inima sa şi rugăciunea sa în faţa Domnului. "Papa Francisc ţine mult la evlavia populară": o dimensiune unde este importat trupul, cântul şi faptul de a fi împreună. "Sfinţenia - explică Semeraro - este ceva ce încolţeşte în terenul Bisericii, nu este încoronată de sus. Şi mi-am dat seama de asta mergând în Bisericile particulare pentru a prezida în numele Sfântului Părinte riturile de beatificare". Aşadar, cea de duminică este o autentică exprimare a credinţei înrădăcinate în dimensiunea locală.
Faima de sfinţenie
Pe de altă parte este şi punctul de sosire al unei lungi munci desfăşurate de Congregaţie. Un parcurs întemeiat mai ales pe ascultarea mărturiilor, menită în mod esenţial pentru a constata faima de sfinţenie. Un concept de explicat - afirmă cardinalul - care nu trebuie să fie confundat cu publicitatea sau notorietatea, tipică a celor care au de exemplu o intensă expunere în mass-media care apoi dispare dintr-o dată. "În schimb - precizează el - trebuie să se discearnă observând dacă şi în jurul acestor figuri se dezvoltă un răspuns din partea poporului lui Dumnezeu, în termeni de rugăciuni şi de cereri de mijlocire, care adesea este spontan şi neaşteptat".
Totul pregătit pentru celebrare
Între timp, privirea de la fereastra biroului cardinalului, care dă spre Piaţa "Sfântul Petru", duce înapoi la pregătirile ritului. Un scenariu tipic din aceste ultime zile, caracterizat de mobilizarea de mijloace şi de angajaţi din Vatican implicaţi să completeze pregătirea altarului şi aranjarea scaunelor pe platoul din faţă. "Şi sub aspectul logistic aceste evenimente sunt foarte angajante pentru Sfântul Scaun", spune cardinalul care subliniază importanţa de a primi în mod adecvat pe pelerini. O dimensiune care include şi următoarele evenimente din calendar în lunile viitoare, începând de la beatificarea Papei Luciani din 4 septembrie. "Încă n-a fost decis dacă această celebrare va avea loc în bazilică sau în piaţă", afirmă Semeraro care în concluzie asigură cu privire la condiţiile de sănătate a Sfântului Părinte. "Sunt bune, este suficient să-l auzi vorbind: are mereu această vervă, aşa cum demonstrează şi în audienţe. Ne dorim ca dificultatea fizică să poată fi depăşită repede. Dar, glumind un pic, spun că pentru a se vindeca de suferinţa de la genunchi trebuie să stea pe loc. Şi papa este un pic greu să fie ţinut pe loc".
(După Vatican News, 14 mai 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu