© Vatican Media

de Alvise Sperandio - Schiavon (Vicenza)

"Mulţumim, mamă, pe genunchii tăi am învăţat să cunoaştem evanghelia. În tine, astăzi, se realizează acea credinţă în înviere în care noi credem". Cu aceste cuvinte rostite cu vocea întreruptă de emoţie, cardinalul Pietro Parolin a celebrat marţi, 3 septembrie 2024, înmormântarea mamei sale Ada Miotti, decedată sâmbăta trecută la vârsta de 96 de ani la Casa Gerosa din Bassano del Grappa. Toată localitatea Schiavon, satul natal al cardinalului în provincia Vicenza, a voit să se strângă în jurul secretarului de stat, al fraţilor Maria Rosa şi Giovanni, şi al tuturor celor din familie, în momentul de rămas-bun în biserica parohială: mai întâi aseară, cu recitarea Rozariului şi apoi în această dimineaţă cu înmormântarea. "Isus a împlinit ceea ce a spus şi a promis în misterul pascal - a spus cardinalul -. Suntem convinşi că acela care l-a înviat pe Domnul Isus ne va învia şi pe noi cu Isus şi ne va vrea alături de el (...). Aceasta este credinţa pe care mama m-a învăţat şi care astăzi are în ea realizarea şi consumarea deplină".

Omagiul întregului sat

Biserica s-a umplut deja dis-de-dimineaţă, prezente câteva sute de persoane. În prezbiteriu era prezenţi pentru a concelebra cardinalul elemoziner Konrad Krajewski şi episcopul de Vicenza, Giuliano Brugnotto. Erau şi arhiepiscopul Luigi Russo, secretar al reprezentanţelor pontificale, şi diferiţi prelaţi din Conferinţa Episcopală: episcopul de Verona, Domenico Pompili, de Pordenone, Giuseppe Pellerigrini, emeriţii Beniamino Pizziol, Adriano Tessarollo şi Egidio Bisol, precum şi Flaviano Rami Al Kabalan, procurator al siro-malabarezilor din Italia. Au fost numeroşi preoţii, circa cincizeci, între care parohul local, de Schiavon şi Longa, pr. Luciano Attorni, şi diferite călugăriţe. Au fost şi multe autorităţi civile şi militare.

Condoleanţele Papei Francisc

La începutul Liturghiei a fost citit un mesaj de condoleanţe trimis cardinalului Parolin de papa, ajuns de puţin timp în Asia pentru începutul călătoriei apostolice. "Informat despre decesul mamei dragi - se citeşte în telegramă - particip spiritual la doliul care a lovit familia dumneavoastră, asigurând apropierea mea în acest moment deosebit de suferinţă umană". La telegrama lui Francisc, care asigură rugăciune şi binecuvântare, s-a adăugat şi un mesaj privat din partea cardinalului Matteo Zuppi, arhiepiscop de Bologna şi preşedinte al CEI.

Trei figuri fundamentale

În omilie, cardinalul Parolin a afirmat că "mama a adormit senin în Domnul. Mi-o imaginez primită la poarta paradisului, în afară de Mântuitorul, de Fecioara Maria pe care o cinstea foarte mult şi de sfântul Petru, de trei persoane. Prima este tatăl Luigi: mi-a destăinuit că s-a îndrăgostit de el impresionată de modul său de a se ruga în această biserică, lucruri care astăzi nu se mai întâmplă. A fost o istorie de iubire conjugală foarte frumoasă şi din păcate scurtă. Astăzi se întâlnesc după 59 de ani, într-o îmbrăţişare pe care nimeni nu va mai putea s-o desfacă şi care va dura pentru toată veşnicia". Cardinalul l-a amintit apoi pe "părintele Angelo Fornase, paroh de Schiavon din 1961 până în 1981, care a însoţit-o în momentele urâte, cum a fost moartea tatălui meu, şi frumoase, cum a fost hirotonirea mea sacerdotală. Şi pe dirigintele şcolar Sartor, cu care a colaborat îndelung ca învăţătoare elementară. Citez aceste trei persoane pentru a exprima cele trei domenii, familie, biserică şi şcoală, în care mama s-a angajat dând totul şi învăţându-ne să dăm totul. A avut o iubire imensă faţă de noi copiii, ne-a crescut şi ne-a însoţit cu curaj şi forţă sufletească.

Iubirea faţă de Biserică

Şi a avut o iubire imensă faţă de Biserică încă din tinereţea sa, la Villa Raspa de unde era originară. Odată, în timp ce conversam despre criza de credinţă din timpurile noastre, a spus mai mult sau mai puţin aşa: "Nu pot să-i înţeleg pe cei care părăsesc Biserica, ea fiind mama noastră. Am învăţat să cunoaştem evanghelia pe genunchii săi". Cardinalul Parolin a subliniat că după exemplul mamei "este posibil a-l urma pe Isus şi a iubi evanghelia, a-l iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele urmând poruncile. Trăim într-un timp în care agenţiile educative găsesc cu greu colaborare şi sinergii. Mama ne-a demonstrat unitatea persoanei sale, noi cei trei copii îi suntem recunoscători. Să fie urmărit un efort de convergenţă pentru ca viitorul tinerilor să fie frumos şi plin de speranţă".

La sfârşitul Liturghiei, secretarul de stat a mulţumit tuturor pentru apropiere începând de la Papa Francisc. Un alt mesaj a venit de la arhiepiscopul Peña Parra, substitut pentru problemele generale. Cardinalul Parolin a adresat un gând special surorilor Carităţii numite "Maria Bambina" de la Casa Gerosa, şi celor care, în ultimul an petrecut în acea structură, s-au îngrijit de doamna Ada. După Liturghie, sicriul a fost însoţit în cimitirul alăturat din Schiavon pentru îngropare în capela familiei, exact deasupra soţului Luigi decedat în 1965 la numai 44 de ani. Recitând ultima rugăciune, faţa cardinalului Parolin era irigată de lacrimi, în timp ce membrii familiei îşi luau rămas-bun de la cea dragă al lor, sărutând fiecare sicriul.

(După Vatican News, 3 septembrie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu