Vineri, 18 noiembrie 2016, trupul neînsufleţit al părintelui Iosif Zediu, decedat cu o zi înainte într-un spital din Bacău, a fost depus în oratoriul din Călugăreni, localitatea unde a activat ca paroh, în perioada 1 august 1999 - 1 septembrie 2006, şi apoi a locuit după ce s-a pensionat.
Duminică, 20 noiembrie 2016, după încheierea adoraţiei din solemnitatea Cristos, Regele Universului, sicriul cu trupul neînsufleţit a fost mutat în biserica "Schimbarea la Faţă", în prezenţa unui număr mare de credincioşi care l-au însoţit cu rugăciunile lor.
Luni, 21 noiembrie 2016, la ora 11.00, în prezenţa episcopului Petru Gherghel, a pr. Gabriel Farcaş, decan, şi a 25 de preoţi, a început celebrarea sfintei Liturghii de înmormântare, după ce s-a plecat în procesiune de la casa parohială.
Numărul mare de credincioşi localnici, din filiala Roşiori, din parohiile vecine şi din cele în care a activat părintele Iosif Zediu, împreună cu rudele acestuia, au participat la Liturghia de înmormântare, împreună cu păstorul diecezei, patru preoţi colegi (din 18, 12 mai sunt în viaţă), pr. Mihai Cătău şi pr. Mihai Gal (preoţi născuţi în localitate) şi alţi preoţi.
La predică, părintele Valeriu Ciorbă a vorbit despre cele patru lucruri din urmă, despre cer, despre viaţa veşnică în care suntem chemaţi să intrăm cu toţii şi despre moarte care poate să însemne trecerea spre lumină, cu speranţa că şi părintele răposat, care a crezut în aceste adevăruri, a fost primit de mila lui Dumnezeu. Predicatorul a subliniat, de asemenea, textul care se spune la fiecare înmormântare, după ce sicriul este coborât în groapă: "Aminteşte-ţi, omule, că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce".
Părintele Iosif Zediu a lucrat ca paroh la Floreşti, Călugăreni şi Bogata. Cu câteva zile înainte de moarte şi-a exprimat intenţia să participe la zilele de exerciţii spirituale de la Traian pentru a se ruga şi a se îmbogăţi sufleteşte.
Preasfinţitul episcop a comunicat, la finalul Liturghiei, că dorinţa părintelui Iosif Zediu, lăsată în testament, a fost ca pe ultimul drum să nu fie preoţi mulţi şi să fie înmormântat în comunitatea Călugăreni. De aceea, după sfânta Liturghie, însoţit de coroane, a fost condus în cimitir, unde a fost înmormântat.
Prin sfintele răni ale lui Isus, să se odihnească în pace!
Comunitatea de Călugăreni
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 21 noiembrie: Călugăreni: Rămas bun, părinte Iosif Zediu!
* * *
A trecut la Domnul pr. Iosif Zediu
