Comunitatea din Butea împreună cu pr. paroh Marcel Blaj, pr. vicar Lucian Simon, pr. ortodox Ciprian Nani şi autorităţile locale în frunte cu domnul primar al comunei Butea, Anti Anton, au celebrat Centenarul Marii Uniri la Monumentul Eroilor din centrul satului, începând cu ora 11:00. Ziua de 1 decembrie, pe lângă faptul că este Ziua Naţională a României, anul acesta evenimentul a fost marcat de cei 100 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Reprezintă totodată ziua în care membrii comunităţii din Butea şi-au amintit de rudele lor care au murit pe câmpul de luptă.

Evenimentul s-a desfăşurat astfel:

1. Cântarea imnului naţional de stat al României de către toţi cei prezenţi;

2. Ceremonialul religios pentru eroi;

3. Cuvântul de salut şi discursul domnului primar;

4. Cuvântul domnului locotenent-colonel în rezervă Ionel Antal care a vorbit despre aportul armatei române la realizarea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, amintind şi de toţi fiii comunei Butea căzuţi la datorie în Primul Război Mondial;

5. Moment artistic prezentat de copiii de la şcoala din Butea: însoţiţi de directorul şcolii şi de profesori;

6. Dezvelirea plăcii comemorative: unde a fost plantat un stejar în parcul din centrul satului, pentru a aminti de acest eveniment;

7. Depunerea coroanei la monumentul eroilor;

8. Agapa frăţească la Căminul din Butea.

La acest eveniment cultural-religios au participat un număr mare de credincioşi.

Mulţumim tuturor celor care au participat şi susţinut acest eveniment, devenit deja o tradiţie pentru comunitatea din Butea.

Narcis-Iosif Budău

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 1 decembrie: Butea: Celebrarea celor 100 de ani de la Marea Unire