Sâmbătă, 1 decembrie 2018, în ziua Centenarului Marii Uniri, începând cu ora 12.00, în comuna Răchiteni, într-o atmosferă de mare sărbătoare, a avut loc cinstirea eroilor neamului nostru. Uniţi în gând şi rugăciune, Primăria, Biserica, Jandarmeria şi Şcoala Gimnazială Răchiteni, împreună cu credincioşii comunităţii au fost chemaţi să celebreze un recviem solemn pentru toţi eroii căzuţi pe câmpul de luptă.
Sărbătoarea a debutat la monumentul construit lângă biserică în anul 1918, închinat eroilor căzuţi în Primul Război Mondial şi restaurat în acest an. S-au spus cuvinte de preţuire pentru eroii neamului nostru de către domnul primar, Petre Doboş, şi directorul Şcolii Gimnaziale Răchiteni, prof. Violeta Grumăzescu. Parohul de Răchiteni, Inocenţiu Arcana, a celebrat un recviem pentru înaintaşii noştri care si-au dat viaţa pentru ca noi să trăim în pace pe aceste meleaguri. Alături de comunitatea noastră a fost şi parohul din Mirceşti, Antonie-Alin Hobincă, preot care slujeşte pentru comunitatea ortodoxă din Ursăreşti, sat al comunei noastre. Mare ne-a fost bucuria să-l avem printre noi pentru că de fapt, Marea Unire este lucrarea întregului popor, indiferent de religia sau confesiunea creştină a românilor.
În acordurile "Imnului eroilori", s-au depus trei coroane de flori în cinstea eroilor noştri din partea Primăriei Răchiteni, a Şcolii Gimnaziale Răchiteni şi a Consiliului Local. După ce credincioşii comunei noastre s-au unit mână cu mână într-o horă, au pornit în procesiune către monumentul eroilor de lângă Primărie, construit şi sfinţit în anul 2015. Acolo părintele Antonie-Alin Hobincă, a înălţat împreună cu toţi credincioşii, rugăciuni pentru cei căzuţi pentru patrie în cele două războaie mondiale. Îmbrăcaţi în costume populare şi mândri de misiunea încredinţată, patru copii au depus două coroane de flori, din partea Primăriei şi a Şcolii Gimnaziale Răchiteni.
A urmat o horă a unirii şi a înfrăţirii noastre în jurul monumentului, după care întregul alai a intrat în căminul cultural.
Programul artistic a debutat cu un moment oferit de un grup de părinţi şi bunici care îndrăgesc portul şi dansul popular. Elevii Şcolii Gimnaziale Răchiteni şi ai Structurii Izvoarele, animaţi de cadrele didactice, au prezentat un program artistic dedicat strămoşilor noştri, care pentru făurirea României Mari şi-au asumat chiar sacrificiul suprem. Sărbătoarea s-a încheiat cu o masă oferită de către Primăria Răchiteni în cinstea eroilor noştri tuturor participanţilor.
Îi mulţumim bunului Dumnezeu că ne-a dăruit această zi, le mulţumim preoţilor prezenţi la această sărbătoare. Mulţumim tuturor celor care s-au implicat şi au contribuit la frumuseţea acestei zile prin care am putut să aducem un pios omagiu părinţilor, bunicilor şi străbunicilor noştri. Astfel, am putut să fim din nou alături de eroii noştri şi de făuritorii României întregite, înţelegând că viitorul se construieşte pe umerii înaintaşilor sub ocrotirea lui Dumnezeu, stăpânul timpului şi al istoriei.
Fiecare român trebuie să-şi înfigă rădăcinile adânc în acest pământ stropit cu sângele strămoşilor şi să aşeze eroii pe altarul inimii, la loc de cinste!
Prof. Cristina Ghercă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 1 decembrie: Sărbătoare la Răchiteni - Rugăciuni, bucurie şi preţuire
