Buruieneşti: Funeraliile părintelui Ieronim Enăşoaie

Părintele Ieronim Enăşoaie, decedat la 2 octombrie, a fost condus pe ultimul drum miercuri, 6 octombrie 2021, în comunitatea natală din Buruieneşti (NT). Liturghia cu recviem a fost prezidată de PS Iosif Păuleţ, episcopul Diecezei de Iaşi.

Clopotele Bisericii "Sfântul Iosif Muncitorul" anunţau la ora 11.00 începerea Liturghiei de înmormântare a părintelui răposat Ieronim Enăşoaie, păstorul Parohiei "Sfântul Anton de Padova" din Huşi. Au fost prezenţi la altar PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iaşi, Mons. Petru Sescu, numit episcop auxiliar de Iaşi, pr. Damian-Gheorghe Patraşcu, ministru provincial, colegi de sfinţire ai părintelui răposat şi în jur de 100 de preoţi, veniţi din toate părţile diecezei şi nu numai. De asemenea, alături de PS Iosif Păuleţ a celebrat pr. Veniamin Aenăşoaie, frate al preotului răposat, iar înaintea catafalcului stătea mama îndurerată de pierderea celui de-al patrulea copil din cei opt cu care a fost binecuvântată de Dumnezeu. Erau înaintea sicriului străjuit de lumânarea pascală surorile şi rudele îndoliate. Biserica era plină de credincioşii din Buruieneşti şi din comunităţile unde a păstorit pr. Ieronim, mai ales Huşi şi Valea seacă.

PS Iosif Păuleţ i-a salutat pe cei prezenţi, îndeosebi familia îndoliată şi colegii de sfinţire, amintindu-le de datoria creştinească de a-i îngropa pe cei morţi şi de a înălţa rugăciuni pentru mântuirea sufletelor lor. Pr. Sebastian Bilboc, decan de Roman, a dat citire necrologului, evocând locurile şi parohiile unde pr. Ieronim şi-a trăit slujirea preoţească în cei 38 de ani. A subliniat discreţia şi delicateţea care l-au caracterizat tot timpul pe preotul răposat, trăsături care s-au văzut şi în suferinţele din ultimele luni de viaţă, despre care a preferat să nu vorbească, ci să le poarte în tăcere.

După lecturile sfinte şi evanghelia proclamată de diacon, pr. Alois Bulai, coleg de sfinţire al pr. Ieronim, a ţinut cuvântul de învăţătură. A amintit de un telefon pe care l-a avut cu pr. Ieronim în urmă cu o săptămână şi a împărtăşit celor prezenţi seninătatea pe care a simţit-o în vocea acestuia în ciuda suferinţelor pe care le avea. Această seninătate în faţa morţii e semnul că a înţeles, a continuat predicatorul, invitaţia lui Isus, redată de evanghelistul Matei: "Veniţi la mine... şi eu vă voi da odihnă!" Folosind un apelativ colegial, părintele predicator a spus: "Suntem aici să mărturisim împreună cu pr. Jérôme că moartea poate fi învinsă pentru totdeauna... Suntem aici pentru ca să celebrăm acest banchet, când se dă vălul de pe ochii tuturor, căci acesta este Dumnezeul în care ne-am pus speranţa (cu referire la lectura din profetul Isaia, unde se vorbeşte că Dumnezeu va da la o parte vălul de pe faţa tuturor popoarelor şi va nimici moartea pe vecie, cf. Is 25 6-9)... Suntem aici cu pr. Jérôme şi celebrăm ospăţul euharistic şi mărturisim că viaţa credincioşilor lui Dumnezeu se schimbă, dar nu se pierde".

După liturgia euharistică şi ritualul împărtăşaniei au urmat două cuvântări omagiale, rostite de reprezentaţi ai comunităţilor Huşi şi Valea Seacă. O doamnă din Huşi a exprimat în numele tuturor mulţumirea pentru tot ceea ce a făcut părintele în cei şase ani de slujire în calitate de paroh. A mulţumit pentru devotamentul de care a dat dovadă, în mod special în raportul cu grupurile de rugăciune din parohie, pentru sprijinul şi încurajările acordate, adăugând: "Nu vom uita modestia, blândeţea şi zâmbetul, pe care le-a avut părintele Ieronim".

În numele creştinilor catolici din Valea Seacă, un reprezentant a exprimat omagiul sincer pe care îl merită pr. Ieronim pentru binele făcut în cei 15 ani de păstorire. "Vă mulţumim şi vă promitem că veţi fi mereu în rugăciunile noastre", a adăugat acesta.

Pr. Veniamin Aenăşoaie a rostit o mulţumire sinceră către toţi cei care au contribuit la buna desfăşurare a celebrării înmormântării părintelui Ieronim, repetând ca un laitmotiv al discursului său cuvintele: "Lăudat şi preamărit să fii tu, Doamne, în veci de veci!". "Suferinţa familiei mele este mare, mama îşi duce pe ultimul drum al patrulea copil. Dar... lăudat şi preamărit să fii tu, Doamne, în veci de veci!" A mulţumit PS Iosif Păuleţ pentru prezenţă, PS Petru Gherghel, care a fost ca un părinte pentru preotul răposat, părintelui predicator pentru cuvântul edificator şi consolator rostit în cadrul predicii, surorilor Angela şi Gabriela, care au fost în parohie şi au avut grijă de părintele Ieronim, credincioşilor veniţi din Huşi şi Valea Seacă. Peste toate a răsunat acelaşi refren: "Lăudat şi preamărit să fii tu, Doamne, în veci de veci!"

În încheiere, PS Iosif Păuleţ, adresându-se tuturor, a zis: "Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile frumoase pe care ni le-a dăruit prin părintele Ieronim. Mulţumiri familiei pentru că a dăruit trei preoţi Bisericii. Îi mulţumim părintelui Ieronim pentru da-ul pe care l-a spus lui Dumnezeu şi chemării pe care a simţit-o în sufletul său".

După Sfânta Liturghie a urmat procesiunea spre cimitirul comunităţii, cu intonarea Psalmului 41 şi repetarea antifonului (refrenului) "Voi intra înlăuntrul cortului minunat până la locuinţa lui Dumnezeu". Cortegiul funerar era format din episcopi, preoţi, persoane consacrate şi mulţi credincioşi. Mormântul părintelui Ieronim nu este departe de intrarea în cimitir, aproape de aleea centrală.

Domnul să-l răsplătească pentru toată slujirea pastorală adusă în Biserică, spre răspândirea Evangheliei şi slava lui Dumnezeu, şi să-l facă părtaş de fericirea drepţilor din cer!

Requiescat in pace!

Pr. Cristian Diac

* * *

Predica rostită de pr. Alois Bulai:

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 6 octombrie: Buruieneşti: Funeralile părintelui Ieronim Enăşoaie. Foto: Paul Dumea

* * *

Din arhiva ercis.ro:

A trecut la Domnul pr. Ieronim Enăşoaie