Bisericile din Europa
Universitarii în inimă
Ei îi însoţesc pe tineri de-a lungul crestei probabil celei mai importante şi delicate a vieţii lor. Aceea a trecerii de la lumea tineretului la lumea adultă a muncii. Sunt capelanii universitari. Prezenţi în cea mai mare majoritate din universităţile europene, animatori de iniţiative, cum ar fi pauzele de cafea, întâlniri, săli de studiu, îi însoţesc pe studenţi în acest moment special şi pasionant al vieţii lor oferind prietenie dar şi spaţii de reflecţie şi aprofundare. Pariul este mare: societăţile europene cer o generaţie de cetăţeni în măsură să deschidă breşe în condiţia în care Europa pare să fi căzut. Şi ei, tinerii universitari, au făcut alegeri angajante de studiu, dispuşi să joace totul pentru a-şi câştiga viitorul. "Credinţă şi Ştiinţă: perspective pentru îngrijirea pastorală universitară în Europa". Despre aceasta au vorbit la Paris între 4 şi 7 aprilie circa patruzeci de delegaţi naţionali ai pastoraţiei universitare la invitaţia Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa. Trei zile de confruntare şi dezbatere care au lăsat spaţiu şi pentru cunoaşterea realităţii franceze a pastoraţiei universitare şi unei întâlniri cu studenţii universitari. Maria Chiara Biagioni a vorbit despre asta cu unul dintre participanţi, monseniorul Gianni Ambrosio, episcop al diecezei de Piacenza-Bobbio, vice-preşedinte al COMECE. A fost timp de 7 ani asistent general la Universitatea Catolică între 2001-2007. Pornim de aici.
Ce experienţă aţi avut cu tinerii universitari?
Întrebarea este angajantă pentru că vorbim despre o lume diversificată. Cei care într-un mod sau altul ajung la universitate, într-un prim moment se simt dezorientaţi: modul de a studia este diferit, au pierdut prietenii de la şcoala superioară. Deci a reuşi încă de la început să se ofere universitatea drept casă ospitalieră şi primitoare, cred că este una din primele şi cele mai importante abordări, şi din punctul de vedere al capelaniei universitare. Pentru că numai pornind de la prietenie se pot deschide căile pentru un drum de împărtăşire şi de reflecţie.
Papa a lansat recent tinerilor invitaţia de a nu lăsa să li se fure speranţa. Cât apasă frica de viitor, şomajul, asupra speranţei tinerilor?
Eu am impresia că astăzi asupra tinerilor această frică de viitor apasă mai puţin decât credem noi. Adică ei ştiu să se adapteze chiar mai mult decât adulţii ca să trăiască într-o lume destul de nesigură şi provizorie şi să perceapă noile posibilităţi. După părerea mea, au coborât şi instanţele lor ideale. Şi tocmai pentru că le-au coborât, ştiu să convieţuiască bine cu ceea ce este precar şi provizoriu. Deci nu cred că a dispărut speranţa. Nu cred că viitorul lipseşte complet la orizontul tinerilor. Însă incertitudinea nu este o perspectivă pozitivă. Adică ar fi deosebit de important să fie doborâtă, precum şi să se înfrunte dificultăţile şomajului. Însă această provocare i se prezintă tânărului într-o fază succesivă parcursului universitar. Adică atunci când, odată terminate studiile universitare, intră în lumea muncii.
Să rămânem deci în universitate. Cine este capelanul universitar?
Este înainte de toate acela care ştie să se pună în prietenie şi în relaţie. Împreună cu această şină există alta care este aceea a de şti să arate că studiul unei discipline speciale influenţează asupra vieţii. Şi acesta este nivelul de dialog între credinţă şi raţiune, necesar pentru a avea o viziune unitară, globală, sapienţială a existenţei şi a omului. Şi omul este format din minte şi inimă.
Însă cum se discreditează mitul conform căruia ştiinţa este inovaţie iar ştiinţa este conservare?
Înainte de toate cu experienţa personală şi mărturia capelanului. Dacă un capelan a reuşit să facă sinteză în viaţa sa între credinţă şi gândire, atunci această sinteză o poate pune şi la dispoziţia studenţilor. În al doilea rând, se poate spune şi că nu există cu adevărat posibilitate de inovaţie serioasă, chiar şi faţă de uman, dacă se neglijează tot ceea ce tradiţia ne încredinţează. Ca artă, ca frumuseţe, ca cercetare filozofică, ştiinţifică: trebuie deci să ştim să preţuim tot ceea ce ne-a fost oferit pentru a privi la viitor. A nu crede că suntem noi la începutul lumii, nici că o disciplină specială poate fi în măsură să spună totul despre viaţă şi despre existenţa umană. Dar nu cred totuşi că în tinerii universitari există o contrapoziţie aşa de marcată între discursul religios şi discursul ştiinţific. Mai degrabă cred că această contrapoziţie este rod al unei formări reductive a unei anumite gândiri care este vehiculată în manieră simplificată de mass media. Tinerii ştiu să facă convergenţă.
De ce tip de cetăţeni are nevoie astăzi Europa?
Ar avea nevoie de cetăţeni care să fie într-adevăr cetăţeni, adică să fie capabili să ia în mâini realitatea, s-o primească împreună cu toate problemele dar capabili să meargă dincolo de dificultăţi. Una din cauzele cele mai importante care sunt la originea condiţiei în care ne aflăm este viziunea reductivă a realităţii umane. Ne-am gândit, în Europa, să examinăm realitatea numai după un anumit punct de vedere şi la un anumit nivel. Şi am pierdut capacitatea de a fi pasionaţi de viaţa şi de istoria umană. Nu avem numai pasiuni triste. Avem şi o gândire tristă şi este tristă pentru că este mică, reductivă. Deci avem nevoie de oameni capabili de acel mare elan care a făcut mare Europa noastră. Dar dacă în ei dispare dinamismul spiritual, dispare şi însuşi dinamismul istoriei oamenilor. Cu oameni mici cu gândire mică nu se merge nicăieri.
(După agenţia SIR, duminică, 7 aprilie 2013)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
