La Angelus în Piaţa "Sfântul Petru" pentru prima duminică din Advent
Iubiţi fraţi şi surori,
Astăzi, în prima duminică din Advent, Biserica începe un nou An liturgic, un nou drum de credinţă care, pe de o parte, comemorează evenimentul lui Isus Cristos şi, pe de altă parte, se deschide spre împlinirea sa finală. Şi tocmai din această dublă perspectivă trăieşte timpul de Advent, privind fie la prima venire a Fiului lui Dumnezeu, când s-a născut din Fecioara Maria, fie la întoarcerea sa glorioasă, când va veni "să-i judece pe cei vii şi pe cei morţi", aşa cum spunem în Crez. Asupra acestei teme sugestive a "aşteptării" aş vrea să mă opresc acum pe scurt, pentru că este vorba de un aspect profund uman, în care credinţa devine, ca să spunem aşa, una cu trupul nostru şi cu inima noastră.
Aşteptarea, faptul de a aştepta este o dimensiune care străbate toată existenţa noastră personală, familiară şi socială. Aşteptarea este prezentă în mii de situaţii, de la cele mai mici şi banale până la cele mai importante, care ne implică total şi în profunzime. Ne gândim, printre acestea, la aşteptarea unui copil din partea a doi soţi; la cea a unei rude sau a unui prieten care vine să ne viziteze de departe; ne gândim, pentru un tânăr, la aşteptarea rezultatului unui examen decisiv, sau a unui colocviu de muncă; în relaţiile afective, la aşteptarea întâlnirii cu persoana iubită, a răspunsului la o scrisoare, sau a primirii unei iertări... S-ar putea spune că omul este viu atât timp cânt aşteaptă, atât timp cât în inima lui este vie speranţa. Şi din aşteptările sale se recunoaşte omul: "statura" noastră morală şi spirituală se poate măsura din ceea ce aşteptăm, din ceea ce sperăm.
Aşadar, fiecare dintre noi, în special în acest timp care ne pregăteşte pentru Crăciun, poate să se întrebe: eu, ce anume aştept? În acest moment al vieţii mele, spre ce anume este îndreptată inima mea? Şi această întrebare se poate pune la nivel de familie, de comunitate, de naţiune. Ce anume aşteptăm, împreună? Ce anume uneşte aspiraţiile noastre, ce anume le apropie? În timpul care a precedat naşterea lui Isus, era foarte puternică în Israel aşteptarea lui Mesia, adică a unui consacrat, descendent al regelui David, care în sfârşit avea să elibereze poporul de orice sclavie morală şi politică şi avea să instaureze împărăţia lui Dumnezeu. Dar nimeni nu şi-ar fi imaginat vreodată că Mesia putea să se nască dintr-o tânără umilă cum era Maria, logodnică a dreptului Iosif. Nici măcar ea nu s-ar fi gândit vreodată la asta, şi totuşi în inima ei aşteptarea Mântuitorului era aşa de mare, credinţa ei şi speranţa ei erau aşa de arzătoare, încât el a putut găsi în ea o mamă vrednică. De altfel, însuşi Dumnezeu o pregătise, înainte de veacuri. Există o corespundere misterioasă între aşteptarea lui Dumnezeu şi aşteptarea Mariei, creatura "plină de har", total transparentă la planul de iubire al Celui Preaînalt. Să învăţăm de la ea, femeia Adventului, să trăim gesturile cotidiene cu un nou spirit, cu sentimentul unei aşteptări profunde, pe care numai venirea lui Dumnezeu o poate umple.
Benedictus PP. XVI
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
