Beatificarea patriarhului Hoyek în noul timp de încercare libaneză

© Agenţia Fides

Sâmbătă, 25 iulie 2026, Biserica maronită şi întregul Liban au celebrat beatificarea patriarhului Elias Hoyek. Liturghia de beatificare, prezidată de Cardinalul Marcello Semeraro - prefectul Dicasterului pentru Cauzele Sfinţilor - a fost celebrată în sediul patriarhal de vară de la Dimane, cu vedere la valea Qannoubine. În urmă cu doi ani, sediul Bkerké, prima reşedinţă a Patriarhiei maronite, a găzduit prima beatificare a unui patriarh maronit, patriarhul Mar Estephan al-Douaihy, care a avut loc pe 2 august 2024.

Recunoscut ca unul dintre părinţii inspiraţionali ai "Marelui Liban", o figură spirituală care a influenţat profund istoria ţării, Elias Hoyek s-a născut pe 4 decembrie 1843, în Helta, în nordul Libanului, într-o familie maronită înrădăcinată în munţi, unde viaţa eclezială şi legătura cu pământul erau inseparabile. La vârsta de opt ani, a intrat la şcoala "Sfântul Ioan Maroun" din Kferhi, apoi s-a mutat la seminarul din Ghazir. În 1866, a fost trimis la Roma de patriarhul Boulos Massaad (1806-1890) pentru a-şi completa studiile teologice la Colegiul Pontifical Urban de Propaganda Fide. A fost hirotonit preot acolo pe 5 iunie 1870 şi a primit un doctorat în teologie pe 9 august, întorcându-se în patria sa imediat după aceea.

Întors în Liban, în 1872 a fost numit secretar al patriarhului Massaad la Bkerké, inima instituţională a Patriarhiei maronite. În acei ani, a dezvoltat ideea unei congregaţii apostolice de femei, capabile să ajungă la periferiile educaţiei şi asistenţei medicale, slujind populaţia în numele Evangheliei. La 14 decembrie 1889, a fost hirotonit episcop, arhiepiscop titular de Araca şi vicar patriarhal, cu o slujire care combina conducerea eclezială, promovarea catehezei şi atenţia concretă la nevoile sociale ale Libanului.

În 1895, la Jbeil, împreună cu maica Rosalie Nasr şi sora Stéphanie Kardouch, a fondat Congregaţia Surorilor Maronite ale Sfintei Familii, primul institut apostolic feminin al Bisericii maronite, care în curând a prins rădăcini în Ebrine şi s-a dedicat educaţiei, promovării umane şi evanghelizării. Congregaţia însăşi îl prezintă pe ctitor ca "un om de mare personalitate, cap şi păstor al Bisericii sale, sensibil la nevoile societăţii, ascultând în permanenţă poporul său", subliniind o figură capabilă să îmbine conducerea fermă şi apropierea de credincioşi. În 1908, Hoyek a ridicat sanctuarul Maicii Domnului din Liban din Harissa, unde Papa Leon al XIV-lea s-a întâlnit cu episcopii, preoţii, consacraţii şi consacratele şi lucrătorii pastorali în călătoria sa apostolică în noiembrie 2025.

Pe 7 decembrie 1899, Elias Hoyek a fost ales al 72-lea patriarh maronit al Antiohiei, preluând conducerea Bisericii în timpul unei tranziţii memorabile: declinul Imperiului Otoman, criza Primului Război Mondial şi apariţia unor noi aspiraţii naţionale în Levant. În timpul războiului, în 1916, a ordonat deschiderea de mănăstiri şi conventuri pentru a-i primi pe cei înfometaţi, indiferent de religie, în timp ce foametea din 1915-1917 devasta ţara. Autorităţile otomane au decis deportarea sa, care a fost însă evitată datorită intervenţiei papei şi a diplomaţiei austro-ungare.

Patriarhul a devenit astfel, în ochii contemporanilor săi, nu doar un ghid spiritual, ci şi un apărător al poporului şi al demnităţii sale. În 1919, a reprezentat Libanul la Conferinţa de Pace de la Versailles, conducând o delegaţie care a cerut independenţa şi recunoaşterea "frontierelor naturale şi istorice" ale ţării, în conformitate cu articolul 22 din Carta Ligii Naţiunilor.

Într-un context marcat de proiectul unei "Sirii Mari", susţinut de regele Faisal şi de sistemul de mandate aflat la început de drum, Hoyek a susţinut cu tărie că autonomia libaneză trebuie garantată de istoria, cultura şi compoziţia religioasă unice ale naţiunii.

Printre cele mai semnificative texte ale patriarhului se numără scrisoarea apostolică "Iubirea de Patrie", publicată în 1930, în care Hoyek îndeamnă fiecare cetăţean să nu-şi eschiveze responsabilitatea faţă de naţiune: "Fie că eşti umil sau mare, nu ţi se permite să eschivezi destinul naţiunii şi progresul societăţii din care faci parte", scrie el, legând iubirea de ţară de dreptatea faţă de ceilalţi şi de promovarea binelui comun. În acelaşi text, el afirmă că "oricine refuză să-şi ajute ţara păcătuieşte nu numai împotriva blândeţii, ci şi împotriva dreptăţii", reiterând că participarea la viaţa civică este una dintre îndatoririle morale ale creştinilor. Aceste cuvinte, citite astăzi în lumina beatificării sale, sună ca un apel la o nouă responsabilitate politică şi socială într-un Liban tulburat de ani de criză.

Pe 1 septembrie 1920, pe balconul palatului Mandatului francez din Beirut, generalul Gouraud a proclamat naşterea Statului Libanului Mare, care cuprindea munţi, câmpii şi acces la mare. La dreapta sa, conform reconstituirii istorice, se află patriarhul Hoyek, înconjurat de personalităţi notabile şi reprezentanţi ai diferitelor comunităţi.

În acel moment, o viziune pe care tradiţia maronită o descrie prin triada "libertate, Liban, patriarhie" a luat formă instituţională: libertatea ca valoare nenegociabilă, Libanul ca pământ binecuvântat şi patriarhia ca gardian al memoriei istorice şi al orientării poporului.

Decizia Papei Leon al XIV-lea de a confirma beatificarea lui Elias Hoyek, precedată în 2019 de recunoaşterea virtuţilor sale eroice de către Papa Francisc, îl plasează pe acesta în lunga linie de sfinţi libanezi - precum Charbel Makhlouf - pe care Biserica îi oferă ca modele universale de viaţă evanghelică.

Miracolul recunoscut pentru beatificarea sa se referă la vindecarea, în 1965, a lui Nayef Abou Assi, un ofiţer druid din armata libaneză care suferea de o gravă afecţiune a coloanei vertebrale. Conform mărturiilor, acesta s-a trezit complet vindecat după ce l-a visat pe patriarh.

În ultimii ani ai vieţii sale, patriarhul a urmărit îndeaproape creşterea Sfintei Familii maronite, aprobând constituţiile acesteia în 1928 şi însoţindu-şi "fiicele" călugăriţe cu cuvinte de consolare şi încurajare. Hoyek a murit în noaptea de Crăciun, 24 decembrie 1931, la Bkerké, iar rămăşiţele sale se odihnesc la Ibrine, în capela congregaţiei pe care a fondat-o, ca şi cum ar fi vrut să pecetluiască legătura dintre slujirea patriarhală, viaţa consacrată şi misiunea educaţională.

Prin decretul de beatificare promulgat de Dicasterul pentru Cauzele Sfinţilor, autorizat de Papa Leon al XIV-lea la 22 mai 2026, Biserica confirmă faima de sfinţenie a unui păstor care a îmbinat dragostea pentru ţară, claritatea politică şi dăruirea evanghelică faţă de cei mai vulnerabili, într-un moment în care Libanul încă aşteaptă semne de înviere socială şi instituţională.

Pascale Rizk

(După Agenţia Fides, 24 iulie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu