A doua şedinţă de Consiliu Director al Asociaţiei Kolping Moldova s-a desfăşurat la 26 octombrie 2013, la Bârlad. Au fost prezenţi 24 de membri şi simpatizanţi, cu drept de vot fiind doar reprezentantul fiecărei Familii Kolping. Cei prezenţi au fost din Bacău, Bârlad, Faraoani, Oituz şi Ploscuţeni.

Ziua a început cu recitarea sfântului Rozariu şi cu sfânta Liturghie celebrată de pr. Bogdan Catană, paroh în Parohia "Regina Sfântului Rozariu" din Bârlad şi praeses Kolping Moldova.

Au fost prezentate acţiunile din acest an 2013, la nivel regional, dar şi la nivel local, scoţând în evidenţă faptul că acest an a fost primul fără finanţare a activităţilor regionale, iar accentul şi în anul viitor va fi pus pe acţiunile şi programul local. S-a discutat despre participarea Kolping Moldova la Adunarea Generală din Braşov, 15 noiembrie, dar şi participarea la concursul acţiunilor de voluntariat.

Părintele Bogdan Catană a vorbit despre întâlnirea PS Aurel Percă, episcop auxiliar în Dieceza de Iaşi, cu preoţii din localităţile în care au fost sau mai sunt Familii Kolping. S-a accentuat necesitatea unei comunicări mai directe şi eficiente cu parohiile locale, prezentarea programului de activităţi parohului local.

Un alt subiect discutat a fost Adunarea Generală Kolping Moldova care va avea loc în Bacău, sâmbătă, 7 decembrie 2013. În cadrul Adunării Generale se vor sărbători 200 de ani de la naşterea patronului asociaţiei, Adolf Kolping (1813-2013). Vor avea loc: prezentări, sfânta Liturghie aniversară, dar şi Adunarea Generală a asociaţiei.

Daniel Benchea

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 26 octombrie: Bârlad: Consiliul Director Kolping Moldova