Miercuri, 29 septembrie 2010, la sediul Kolping Moldova din Oneşti a avut loc Consiliul Director al asociaţiei.
Conform statutului, au fost prezenţi responsabilii familiilor Kolping din cele nouă comunităţi unde îşi desfăşoară activitatea asociaţia: Bacău, Cleja, Faraoani, Valea Seacă, Frumoasa, Oituz, Ştefan cel Mare, Ploscuţeni şi Bârlad.
Praeses-ul Kolping Moldova, pr. Bogdan Catană a deschis întâlnirea cu câteva considerente privind raportarea libertăţii la responsabilitatea creştină.
Părintele a încurajat implicarea activă a fiecărui membru în acţiunile asociaţiei, implicarea şi ajutorul în activităţile laice la nivel parohial şi asumarea acestor responsabilităţi ca formă de creştere personală şi creştină.
Printre deciziile asumate în acest consiliu au fost:
- organizarea până la sfârşitul anului a două seminarii în cadrul Academiei Kolping Moldova.
- organizarea unui seminar pentru familii in luna noiembrie.
- organizarea la 30 septembrie a Adunării Generale a Membrilor, în Parohia Bacău "Sf. Nicolae" (evenimentul cuprinzând: marşul asociaţiei prin oraşul Bacău, invitaţi, sesiune de comunicări, participarea la Liturghie, program cultural).
Corneliu Bulai
