Sâmbătă, 25 ianuarie 2020, a avut loc la Bârlad, în Parohia "Sfânta Fecioara Maria, Regina Rozariului", primul consiliu director al Asociaţiei Kolping Moldova, la care au participat 13 membri din asociaţiile locale aparţinând comunităţilor din Bârlad, Oituz, Ferăstrău şi Ploscuţeni.
Întâlnirea a conţinut momente spirituale oferite de părintele Ştefan Ciubotaru, informări de la nivel regional şi local cu privire la acţiunile desfăşurate în anul 2019, propuneri de acţiuni pentru anul abia început şi alegerea unui lider de tineret interimar.
Dorind să fim aproape de cei mai puţin norocoşi, am iniţiat încă din anul 2018 proiectul "Încalţă un copil", plecând de la ucenicia lui Adolph Kolping ca cizmar, proiect care va continua şi anul acesta, extinzându-se asupra unei familii întregi, nu doar asupra unui singur membru. Alte proiecte care vor fi continuate şi anul acesta sunt taberele de muncă pentru tineri de la Ploscuţeni, anul acesta desfăşurând o astfel de tabără şi la Oituz, întâlnirile de formare pentru tineri şi pentru familii, Calea Crucii de la Valea Mare. Pentru prima dată, la nivel regional, va fi organizată Ziua Kolping, dorindu-se astfel promovarea voluntariatului şi a implicării, la orice vârstă, iar tinerii vor organiza un pelerinaj la Cacica, cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, ocazie de a simţi împreună drumul credinţei şi al implicării. În sprijinul conştientizării nevoii de implicare civică a tinerilor, a fost iniţiat un proiect, Rural Up, prin care 30 de tineri din asociaţiile Kolping din Moldova şi din ţară vor învăţa să propună şi să desfăşoare proiecte cu impact asupra comunităţilor lor.
Tot în cadrul acestei întâlniri a fost ales un lider pentru tineret la nivel regional interimar în persoana lui Rareş Bogdan, preşedinte al asociaţiei Kolping Ferăstrău, preluând astfel responsabilitatea de la Cristina Nicu. Mulţumim, Cristina, pentru timpul şi implicarea în proiectele asociaţiei! Mult succes, Rareş, şi la cât mai multe idei şi proiecte reuşite!
Mulţumim tuturor pentru implicare şi curaj. Dumnezeu să răsplătească tuturor efortul şi dăruirea! Spor în toate!
Monica Benedic
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 25 ianuarie: Bârlad: Consiliu director Kolping Moldova
