În perioada 19-25 martie 2017, în casa "Buna-Vestire" din Baraţi au avut loc zile de formare permanentă ţinute de sr. Ildiko Homa, din Congregaţia "Surorile Sociale", şi zile de exerciţii spirituale ţinute de pr. Bogdan-Emilian Balaşcă, OFMConv, pentru un grup de 27 de surori din Institutul "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot". În ziua de 25 martie două dintre surori au reînnoit da-ul lor pentru un an de zile.
Zilele de formare ţinute de sr. Ildiko ne-au condus paşii spre logica şi iubirea lui Dumnezeu. Trimiterile spre învăţăturile Sfintei Scripturi şi jocurile educative ne dădeau impresia că suntem la ora de recreaţie, dar ele aveau o mare încărcătură spirituală, iar atunci când eşti încărcat spiritual devii mai uman. Exerciţiile spirituale au fost clipe de interiorizare, uimire, bucurie, tăcere, emoţii, lacrimi... În timpul exerciţiilor spirituale am conştientizat faptul că persoana consacrată este chemată să facă permanent un drum spiritual împreună cu Dumnezeu pentru a ajunge la sfinţenie. Părintele Bogdan ne-a explicat că, aşa cum în copilărie activitatea dominantă este jocul, acţiunea fundamentală a persoanei consacrate este contemplaţia, care umple sufletul de Dumnezeu şi-l înnobilează printr-o trăire autentică a sfaturilor evanghelice. Muzica, cântul psalmilor sau al unui verset din evanghelie, în stil Taize, ne-a înălţat sufletul la Dumnezeu şi ne-a introdus în fiecare zi în meditaţie, antrenându-ne să descoperim cu încredere lumina care există în noi, lumină care ne îndreaptă să descoperim chipul lui Cristos în aproapele nostru.
Pornind de la darurile pe care Dumnezeu le-a sădit în noi, pr. Bogdan ne-a invitat să intrăm în intimitatea sufletului, prin rugăciune, pentru a redescoperi imensitatea iubirii lui Dumnezeu făcând referinţă la cuvântul său. Am înţeles ca o condiţie principală pentru ca harul lui Dumnezeu să vină şi să lucreze în sufletele noastre este disponibilitatea, abandonarea totală în mâinile lui. Părintele ne-a îndemnat să nu ne descurajăm în drumul nostru spiritual în ciuda slăbiciunilor noastre şi a dificultăţilor pe care le întâlnim în viaţa noastre, iar pentru a creşte şi înainta în viaţa spirituală trebuie să îmbrăţişăm virtutea umilinţei care ne dă forţa de a ne ridica şi curajul de a lupta cu fricile şi ispitele.
Au fost zile pline de har şi speranţă în care ne-am antrenat cu încredere în Dumnezeu spre a descoperii în fiecare zi lumina care există în noi, lumină care ne îndreaptă spre aproapele nostru.
La sfârşitul zilelor de exerciţii, în solemnitatea Bunei-Vestiri, la sfânta Liturghie concelebrată de PS Petru Gherghel, însoţit de mai mulţi preoţi, care a avut loc în biserica "Coborârea Sfântului Duh" din Baraţi, ne-am reînnoit "da-ul" asemenea sfintei Fecioarei Maria, modelul sublim de încredere totală în Dumnezeu, "Fie mie după cuvântul tău", alături de sr. Angela Ilieş şi sr. Veronica Dogaru, care au reînnoit voturile lor pentru un an, în a putea sluji cu mai multă iubire, bucurie şi disponibilitatea în simplitatea inimii.
Sr. Florentina Sescu, SCMP
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 19-25 martie: Baraţi: Zile de formare şi exerciţii spirituale pentru Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot
