Sărbătoarea Buna-Vestire a fost pentru Institutul Diecezan "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" un prilej de mare bucurie pentru că două surori din institut au reînnoit da-ul lor lui Cristos şi o postulantă a intrat în noviciat în ziua de marţi, 25 martie 2014, în cadrul unei sfinte Liturghii de la ora 17.00 care a fost prezidată de PS Petru Gherghel în biserica "Coborârea Sfântului Duh" din Baraţi. Evenimentul a marcat şi împlinirea a 20 de ani de când s-a deschis casa de noviciat "Buna-Vestire" din Baraţi (25 martie 1994).
Sr. Sabina Brigita Brandiu (Săbăoani "Sfânta Cruce") a reînnoit voturile pentru trei ani, iar sr. Bianca Rotaru (Nicoreşti) a reînnoit voturile pentru un an, postulanta Veronica Dogaru (Galbeni) a intrat în noviciat.
Surorile profese şi noua candidată s-au pregătit pentru acest moment participând la un curs de exerciţii spirituale conduse de pr. Petru-Sebastian Tamaş şi la un curs de formare care a fost condus de către pr. Eduard Patraşcu, la casa de formare "Buna Vestire" din Baraţi, în perioada 21-28 martie 2014. La acest curs de formare şi exerciţii spirituale a mai participat şi un grup de 30 de surori din acelaşi institut.
Ceremonia profesiunii religioase a fost prezidată de PS Petru Gherghel alături de care au concelebrat şi alţi preoţi. Surorile au reînnoit voturile în faţa sorei Lenuţa Băcăoanu, superioara generală. La acest moment, cele două surori au avut alături numeroase persoane consacrate, precum şi credincioşi din Baraţi care au participat la sfânta Liturghie, aducând laudă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru darul vocaţiei la viaţa consacrată.
La omilie, PS Petru Gherghel a spus: "Buna-Vestire înseamnă o zi de reînnoire a bucurie venirii lui Cristos pe pământ, o zi de admiraţie a dăruirii Mariei, mama lui Isus şi a noastră, o zi fericită pentru toate persoanele consacrate mai ales pentru cele care astăzi i-au spus «da» lui Isus, dar şi pentru fiecare creştin care nu uită să dea răspuns chemării primate şi să reînnoiască hotărârea luată la Botez. Suntem îndreptăţiţi să ne bucurăm cu toţii şi să repetăm: «Iată, vin, Doamne, să împlinesc voinţa ta; iată-mă, trimite-mă pe mine»"
La momentul împărtăşaniei, surorile au cântat "Magnificat" ca mulţumire pentru darul chemării şi pentru harurile primate în timpul exerciţiilor spirituale.
După sfânta Liturghie au urmat felicitările, fotografiile şi o agapă.
SCMP
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 25 martie: Baraţi: Reînnoire de voturi
