Baraţi: Sărbătoare în comunitatea surorilor "Slujitoarele lui Cristos - Marelui Preot"

Luni, 4 aprilie 2016, în sărbătoarea Buna-Vestire, comunitatea surorilor din Institutul "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" a trăit momente de bucurie, în biserica "Coborârea Duhului Sfânt" din Baraţi, judeţul Bacău. Motivul acestei bucurii a fost prilejuit de depunerea primei profesiuni şi celebrarea jubileului de argint. Liturghia a fost prezidată de Preasfinţitul Petru Gherghel, întemeietorul acestui institut, fiind însoţit de 18 preoţi, surori şi fraţi din diferite congregaţii de pe teritoriul diecezei noastre şi credincioşi laici din parohie şi împrejurimi.

Sărbătoarea Buna-Vestire este celebrată în mod solemn în toată Biserica deoarece constituie prilej de bucurie pentru sufletele consacrate, ce şi-au dedicat viaţa slujirii, după modelul preacuratei Fecioare de la Nazaret.

Urmând exemplul sfintei Fecioare, sr. Angela Ilieş din Luizi-Călugăra şi sr. Veronica Dogaru din Galbeni, au îmbrăţişat sfaturile evanghelice de castitate, sărăcie şi ascultare, prin depunerea primei profesiuni religioase. Aceste voturi au fost exprimate în faţa sorei Lenuţa Băcăoanu, superioara generală, şi în prezenţa Excelenţei Sale episcop Petru Gherghel.

Alte cinci surori au sărbătorit jubileul de argint al slujirii în cadrul institutului: sr. Maria Frâncu, sr. Elena Ghercă, sr. Maria Imbrişcă, sr. Cristina Boaşă şi sr. Regina Patraşc.

Pentru acest moment, surorile s-au pregătit intens printr-un curs de exerciţii spirituale care a fost ţinut de pr. Marcelin Rotaru, tema acestuia fiind "Iertarea şi milostivirea" şi zile de formare ţinute de pr. Fernando Manni, FIM, participând şi alte surori din acelaşi institut.

În omilia sa episcopul Petru Gherghel a evidenţiat că, în faţa chemării lui Dumnezeu, este necesar răspunsul oamenilor având ca model cuvântul lui Isus şi cuvântul preacuratei Fecioare Maria, prima care a spus "da": "Iată-mă!", "Iată slujitoarea Domnului!", "Fie mie după cuvântul tău!". Maria avea convingerea profundă că trebuie să împlinească cuvântul Domnului: "În acest act de iubire se înscrie profesiunea religioasă, aici este locul celor mulţi, aici este şi răspunsul nostru. Persoanele consacrate îl slujesc pe cel care le-a ales, asemenea Mariei în vocaţia ei plină de mister". Este adevărat că există momente în care orice om se simte "copleşit" de încercări, însă persoana consacrată găseşte în Cristos, mirele său, seninătatea, bucuria şi forţa.

Încurajate prin cuvântul de învăţătură al Preasfinţitului Petru, sărbătoarea a devenit un buchet de mulţumire adresat lui Dumnezeu şi preacuratei Fecioare Maria pentru darurile primite prin intonarea imnului marian "Magnificat": "Mari lucruri a făcut Domnul pentru mine!".

Din partea surorilor sărbătorite s-a adresat un frumos cuvânt de mulţumire către Dumnezeu care le-a ales, către părinţii care le-au oferit viaţa şi către superiorii care le-au format:

"...De-ar fi să privim, fiecare dintre noi, la cei 25 de ani de viaţă consacrată, dăruiţi nouă de Domnul, nu ne-ar rămâne altceva de făcut, decât să ne însuşim şi noi cuvintele psalmistului: «Să-l lăudăm pe Domnul pentru lucrarea sa minunată pe care a înfăptuit-o în noi şi prin noi!». Ne este încă vie în memorie emoţia drumului care se deschidea în faţa noastră. La început cu multe necunoscute şi cu multe semne de întrebare: «Doamne, cum de ţi-ai oprit privirea asupra noastră? Cum de ne-ai ales pe noi, persoane simple şi fără importanţă în ochii lumii?» Răspunsul la aceste întrebări rămâne un mister. Şi totuşi, dacă privim la cei 25 de ani, care s-au scurs ca ziua de ieri, constatăm cu multă bucurie iubirea ta, Doamne, şi să-ţi mulţumim pentru că ne-ai ales şi ne-ai însoţit întotdeauna".

Preasfinţitul a adresat un gând particular surorilor sărbătorite şi tuturor surorilor prezente, încurajându-le să continue cu entuziasm împlinirea carismei în slujirea încredinţată.

Sărbătoarea s-a încheiat cu un moment de comuniune.

Sr. Regina Patraşc, SCMP

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 4 aprilie: Baraţi: Sărbătoare în comunitatea surorilor "Slujitoarele lui Cristos - Marelui Preot"