Trei tinere surori din Institutul "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" au spus da-ul lor lui Cristos prin profesiunea simplă a sfaturilor evanghelice în cadrul unei sfinte Liturghii care a fost celebrată de PS Aurel Percă, joi, 25 martie 2010, în sărbătoarea "Buna-Vestire", la ora 11.00, în capela părinţilor verbiţi din Traian (NT).
Surorile Adriana Budău din Stufu, Anca-Mihaela Ciobănică din Răducăneni şi Mihaela Imbrea din Nicoreşti au reînnoit voturile pentru un an, pentru acest moment surorile fiind pregătite prin exerciţiile spirituale care erau ţinute de către pr. Alberto Marson, SDV, la Casa de Reculegere din Traian în perioada 22-26 martie 2010. Tema acestor exerciţii spirituale a fost "Preoţia poporului lui Dumnezeu", urmând motoul "Îmi veţi fi împărăţie preoţească şi neam sfânt" (Ex 19,6).
La ceremonia profesiunii religioase au fost prezenţi PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, pr. Alois Fechet, responsabil cu viaţa consacrată în Dieceza de Iaşi, pr. predicator Alberto Marson, SDV, sr. Lenuţa Băcăoanu, superioara generală a Institutului "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot", alţi trei preoţi şi surorile care participau la exerciţiile spirituale.
Preasfinţitul Aurel, vorbind despre evenimentul Bunei-vestiri, despre modul cum a răspuns sfânta Fecioară chemării lui Dumnezeu, a amintit că fiecare dintre noi am avut o bună-vestire. Apoi, Excelenţa sa le-a îndemnat pe surori să descopere care este rolul lor în istoria mântuirii, iar după ce i-a asigurat pe toţi cei prezenţi că fiecare are locul lui în ea, Preasfinţitul a spus că "Votul este în mâinile lui Dumnezeu, misiunea noastră este de a transmite că Dumnezeu este iubire şi ne vrea pe toţi să fim fericiţi". În încheierea cuvântului de învăţătură, Preasfinţitul Aurel i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi, în mod deosebit pe cele trei surori care îşi reînnoiau voturile, să se apropie de sfânta Fecioară pentru a se oglindi în ea.
La încheierea celebrării sfintei Liturghii, surorile care au făcut profesiunea au cântat "Magnificat" ca mulţumire pentru darul primit.
A fost o sărbătoare frumoasă în care şi-au reamintit cu toţii de chemarea proprie şi faptul că în continuare Dumnezeu cheamă persoane care să-l urmeze mai îndeaproape, iar Dumnezeu are nevoie de răspunsul nostru care să fie un "Da" cât mai ferm în urmarea sa, asemenea sfintei Fecioare Maria.
Pr. Adrian Blăjuţă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 25 martie: Traian (NT): Reînnoirea voturilor în familia religioasă SCMP
