În ziua de 31 ianuarie, când Biserica celebrează amintirea sfântului Ioan Bosco, comunitatea salezienilor din România a inaugurat un sit care îmbogăţeşte şi mai mult patrimoniul de informaţii din domeniul religios catolic. Este vorba de situl www.donbosco.ro.
Situl oferă diverse informaţii despre Congregaţia Salezienilor care, după cum anunţă şi pagina de start a sitului, "se dedică în totalitate tinerilor, în special celor mai săraci şi abandonaţi".
Situl are o structură bogată: Cine suntem? Don Bosco, Salezienii în lume, Salezienii în Constanţa, Salezienii în Bacău, Revista "Animatorul", Noutăţi, Arhivă foto, Download, Link-uri şi Contact.
Patronului acestei congregaţii, sfântul Ioan Bosco, îi este dedicată o pagină cu informaţii despre viaţa lui şi despre cartea acestuia "Sistemul preventiv în educarea tineretului", scrisă în anul 1877. Următoarea secţiune ni-i prezintă pe "Salezienii în lume", cu prezentarea familiei saleziene, ce include şi Congregaţia "Fiicele Mariei Ajutătoare" şi pe Cooperatorii Salezieni. În România, salezienii sunt prezenţi la Constanţa şi la Bacău: fiecare din cele două comunităţi sunt prezente pe sit, cu multe detalii şi cu şi mai multe fotografii. Noua revistă a salezienilor "Animatorul" are un corespondent şi pe donbosco.ro, oferind informaţii specifice acestei congregaţii.
Din sit am mai reţinut două secţiuni. Prima, "Download", oferă fişierele două cărţi despre don Bosco în format PDF. A doua, "Link-uri", oferă un director foarte bogat al unor situri catolice româneşti, dar nu numai.
Mai multe amănunte veţi putea afla vizitând acest nou sit!
Marius-Claudiu Dumea
