Conştienţi de situaţia dificilă în care se află copiii afectaţi de inundaţii, tinerii din Parohia "Fericitul Ieremia" din Bacău, încurajaţi de pr. paroh Dumitru Gabor, au iniţiat o campanie de strângere de rechizite în scopul asigurării unui minim necesar începerii în bune condiţii a noului an şcolar, 2008-2009, pentru elevii din satul Schineni, comuna Săuceşti, o comună grav afectată de inundaţi.

Pentru această campanie, tinerii au apelat la sprijinul hipermarketurilor din cartier, Selgros şi Bila care au răspuns pozitiv solicitărilor. În această acţiune au participat 14 tineri, timp de trei zile, de la ora 9.00 până la ora 21.00, în trei schimburi. La intrarea în magazine, ei au împărţit fluturaşi şi au explicat obiectivul campaniei. Cumpărătorii cei mai inimoşi au cumpărat fiecare după posibilităţi: caiete, pixuri, ghiozdane, penare etc., pe care le-au aşezat în coşurile puse special la ieşire.

Când clopoţelul a sunat pentru prima oară anul acesta în şcoala din Schineni, la 15 septembrie, câţiva tineri, împreună cu părinţii vicari de la Parohia "Fericitul Ieremia" şi cu pr. Valentin Bulai, paroh al Parohiei Schineni, au dus la şcoala din sat rechizitele colectate, aducând astfel un zâmbet pe faţa copiilor, a învăţătorilor şi a părinţilor.

Conştienţi că această acţiune a avut rezultate pe mai multe planuri, că i-a ajutat şi pe tineri să fie împreună şi, astfel uniţi, să ofere timpul lor unor acţiuni de binefacere, s-au întors cu toţii acasă, cu bucuria în inimă şi în privire, cu gândul la o nouă acţiune de binefacere.

Sperăm ca exemplul acestor tineri să fie urmat şi de alţi tineri inimoşi.

Câţiva dintre tinerii participanţi la campanie au dorit să vă împărtăşească impresiile lor:

  • "Când începi un proiect, cel mai frumos e entuziasmul cu care pleci la drum şi motivul pentru care vrei să te implici. Faptul că am putut realiza un lucru, poate simplu în ochii unora, dar deosebit în ochii mei şi ai acelor copii, îţi dă un sentiment de nespusă împlinire; că am dat din timpul meu ştiind că nu va fi risipit, ci va fi folosit într-un mod mai plăcut şi util. Această acţiune m-a ajutat să înţeleg că ceilalţi poate au nevoie de ajutorul nostru mai mult decât am crede. Apoi, am trăit alături de ei şi emoţiile primei zile de şcoală şi bucuria ce ne-o transmiteau aceştia. Daţi şi vi se va da!" (Alexandra)
     

  • "A fost o experienţă plăcută pentru mine deoarece îmi plac foarte mult copiii şi mă bucur că am avut ocazia să îi ajut prin această campanie. Sunt nişte copii buni şi chiar aveau nevoie de ajutorul nostru. Deşi a fost puţin obositor, nu-mi pare rău, chiar aş mai repeta această experienţă pentru a ajuta persoanele care merită cu adevărat". (Lidia)
     

  • "Mă bucur că am putut face ceva pentru copilaşii aceştia. Pentru cele 8 ore la hipermarketuri am primit o recompensă prea mare: bucuria, emoţia, zâmbetele acelor copii". (Bianca)
     

  • "A fost o experienţă oarecum unică şi nouă pentru mine. Sunt bucuros că mi s-a oferit această oportunitate, întrucât aceşti copii chiar aveau nevoie de ajutorul meu, al nostru, al tuturor. Tristeţea de pe faţa acelor copii, m-a înduioşat şi m-a făcut să mă gândesc mai mult la soarta acelor persoane care au suferit din cauza inundaţiilor. Am simţit o mare bucurie în suflet să ştiu că, deşi puţin, i-am ajutat şi eu. M-aş bucura să nu fim ultimii care au făcut acest lucru. (Paul)
     

  • "A fost o experienţă nouă din care am avut multe de învăţat, printre care am învăţat şi că mereu trebuie să încercăm să-i ajutăm pe cei care sunt într-o reală nevoie. Sper ca fapta aceasta să-i încurajeze şi pe alţi tineri să facă gesturi de caritate". (Găbiţa)

Pr. Adrian Blăjuţă