Bacău "Sfântul Nicolae": Conferirea sacramentului sfântului Mir

PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, împreună cu PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, au administrat sacramentul Mirului, duminică, 10 iunie 2012, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 10.30, celor 120 de candidaţi, copii şi tineri, din Parohia "Sfântul Nicolae" Bacău.

Biserica "Sfinţii Petru şi Paul" din Bacău a fost duminică un adevărat cenacol în care păstorii Bisericii locale, împreună cu preoţii parohiei şi preoţi oaspeţi, alături de un mare număr de credincioşi, prieteni, rude, părinţi şi naşi, i-au însoţit pe cei 120 de copii şi tineri care au primit darul Duhului Sfânt.

Pentru evenimentul primirii sacramentului Mirului candidaţii s-au pregătit timp îndelungat. Au aprofundat învăţătura Bisericii cuprinsă în catehism, au studiat şi i-au întrebat pe profesorii de religie care s-au ocupat de pregătirea lor pentru acest moment şi s-au bucurat de atenţia şi îndrumarea pr. Ciprian Bişoc şi a pr. Marius-Claudiu Dumea, care s-au străduit ca aceia care vor primi sacramentul Mirului să ştie ce primesc şi să fie conştienţi la ce se angajează prin acest sacrament al maturităţii creştine.

Pentru sfânta Liturghie biserica a fost atent pregătită, pentru a fi un adevărat cenacol în care Duhul să coboare şi să se simtă bine între oameni, în casa lui Dumnezeu. Însă podoaba cea mai frumoasă au reprezentat-o candidaţii pregătiţi să-l primească pe Duhul Sfânt cu darurile sale. Ei au participat sâmbătă la o zi intensă de pregătire, când s-au spovedit alături de părinţii şi naşii lor, au făcut o repetiţie generală şi o repetiţie la cântările pentru Liturghie; astfel încât, la sfânta Liturghie de Mir, susţinuţi de orgă, chitară, vioară şi tobe au cântat deosebit de frumos, exprimându-şi bucuria revărsării Duhului prin sacramentul sfântului Mir.

Liturghia a fost precedată de procesiunea din biserica "Sfântul Nicolae" către biserica "Sfinţii Petru şi Paul", crucea procesională fiind ca un stindard pe care tinerii, urmaţi de păstorii lor, l-au urmat până în faţa altarului unde aveau să primească darul Duhului. Celebrarea a fost prezidată de PS Petru Gherghel, păstorul Diecezei de Iaşi. Alături de excelenţa sa au concelebrat PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău şi paroh al comunităţii Bacău "Sfântul Nicolae", pr. Anton Săbăoanu, directorul Colegiului Naţional Catolic "Sfântul Iosif" din Bacău, pr. Comoraşu Iosif, paroh la "Sfânta Cruce" Bacău, pr. Andrei Cocianga, paroh la "Sfântul Francisc" Bacău, pr. Isidor Mocanu, pr. Felix Măriuţ, pr. Pius-Petru Iancu, pr. Ştefan Ghenţa, pr. Ştefan Erdeş, pr. Vincenţiu Grosu, pr. Ciprian Bişoc şi pr. Marius Claudiu Dumea.

Cuvântul de învăţătură a fost susţinut de PS Aurel Percă, candidaţii fiind deosebit de captivaţi când Preasfinţitul, pentru a-i face pe deplin conştienţi de angajarea pe care o fac prin sacramentul Mirului, a făcut apel la asemănarea cu reţeaua de socializare Facebook, spunându-le că Duhul Sfânt îi introduce într-un mare "grup" - asemenea grupurilor de pe Facebook - al Bisericii Catolice, ei fiind de acum datori să facă dovada unor membri cât mai activi şi angajaţi în viaţa Bisericii.

Sfânta Liturghie, ca, de altfel, orice eveniment din biserica "Sfinţii Petru şi Paul", a putut şi urmărită în direct pe pagina de internet www.decanatcatolicbacau.ro

(http://www.decanatcatolicbacau.ro/images/video/playerbacau1.swf).

Îi mulţumim bunului Dumnezeu pentru darului Duhului Sfânt pe care l-a revărsat asupra celor care au primit sacramentul sfântului Mir în parohia noastră. La sfârşitul celebrării ochii tuturor au fost îndreptaţi spre porumbeii albi care s-au înălţat spre cer, care au fost un simbol al Duhului în mijlocul nostru. Suspinul copiilor şi al tinerilor, care au fost înflăcăraţi de Duhul Sfânt, a fost ascultat:

Vino, Duhule Preasfinte!

Iustian-Ionuţ Petre

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 10 iunie: Bacău "Sfântul Nicolae": Conferirea sacramentului sfântului Mir