Bacău: Administrarea Sfântului Mir în Parohia "Sfântul Nicolae"

Duminică, 16 mai 2021, pentru Parohia "Sfântul Nicolae" din Bacău a fost o zi a harurilor şi a bucuriilor. În cadrul Sfintei Liturghii de la ora 10.30, în Biserica "Sfinţii Petru şi Paul" din Bacău, PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, şi pr. Isidor Dâscă, delegat din partea episcopului, au conferit Sfântul Mir unui număr de 174 de copii şi tineri.

Ţinând cont de condiţiile impuse de perioada pandemică, candidaţii au început în luna februarie pregătirea pentru acest eveniment important on-line, dar şi cu participare fizică în fiecare duminică la Sfânta Liturghie. Cu ajutorul profesorilor de religie şi al părinţilor au aprofundat învăţătura Bisericii cuprinsă în Catehism, bucurându-se şi de atenţia şi îndrumarea preoţilor vicari, Mihail-Iulian Echert şi Gheorghe Tarciziu Erdeş.

În ultimele două săptămâni, în fiecare zi, copiii au participat fizic, zilnic, la Sfânta Liturghie de la ora 18.00, urmată de catehezele pentru Sfântul Mir. Totodată, s-au străduit să pregătească celebrarea, cântările, citirea lecturilor, rugăciunea credincioşilor. De asemenea, în săptămâna premergătoare evenimentului, la fiecare Sfântă Liturghie de seară, dar mai ales sâmbătă, 15 mai, începând cu ora 10.00, copiii, părinţii şi naşii s-au spovedit, pentru a se pregăti cum se cuvine pentru marea sărbătoare.

În ziua celebrării, chiar dacă prognoza meteo anunţa ploaie, soarele nu numai că se juca cu razele sale luminând şi încălzind mulţimea adunată, ci a dat şi o strălucire aparte celebrării.

Sfânta Liturghie solemnă a administrării Sfântului Mir a început cu procesiunea din faţa Bisericii "Sfântul Nicolae" către Biserica "Sfinţii Petru şi Paul". Preasfinţitul Iosif Păuleţ, părintele decan, Isidor Dâscă, preoţii parohiei şi preoţii oaspeţi, profesorii de religie, alături de un mare număr de credincioşi, prieteni, rude, părinţii i-au însoţit pe copiii şi tinerii care aşteptau să primească în sufletele lor pe Duhul Sfânt cu darurile sale.

Candidaţii au fost implicaţi într-un mod deosebit în desfăşurarea celebrării: sprijiniţi de corul tinerilor, sub îndrumarea părintelui Richardo-Dominic Baciu, a domnului organist Carol Bolog, au intonat cântările bisericeşti cu atâta dăruire, încât i-au determinat şi pe credincioşi să se alăture lor.

Cuvântul lui Dumnezeu a prins viaţă în sufletele fiecăruia prin lecturile proclamate cu multă emoţie şi evlavie de către candidaţi. Mesajul evanghelic a fost vestit de părintele diacon Marian Păuleţ.

Prin cuvântul de învăţătură, PS Iosif Păuleţ a evidenţiat importanţa Duhului Sfânt în viaţa creştinului şi necesitatea darurilor sale pentru mărturisirea credinţei. De asemenea, a încurajat participanţii la marea sărbătoare să fie stăruitori în trăirea iubirii lui Dumnezeu şi a aproapelui.

Un moment deosebit l-a constituit reînnoirea făgăduinţelor de la botez, când, având lumânările aprinse în mână, candidaţii s-au lepădat de satana şi au mărturisit credinţa în Dumnezeu.

La această Liturghie solemnă, întreaga comunitate a simţit suflul puternic şi luminos al Duhului Sfânt, care a revărsat peste fiecare darurile sale îmbelşugate.

La sfârşitul celebrării, participanţii la marea sărbătoare au plecat fericiţi şi hotărâţi să poarte în suflet şi în viaţă ceea ce au primit.

Prof. Loredana Cojan

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 16 mai: Bacău: Administrarea Sfântului Mir în Parohia "Sfântul Nicolae"